…Și toți copiii celorlalți știu să înoate

Citesc acum “Oameni anxioși” de Backman. Și zice el:

Deschidem ochii dimineața și viața abia așteaptă să rostogolească spre noi o altă avalanșă de ” Nu uita!” și “Adu-ți aminte să!” Nici nu apucăm să gândim, să respirăm, ci ne zbatem, din clipa în care ne trezim, să ieșim din avalanșă că mâine vine alta. Uneori te uiți în jur- la serviciu, la ședința cu părinții sau pe stradă- și îți dai seama, cu înfiorare, că toată lumea pare să știe ce face. Că doar tu te prefaci. Că toată lumea are resurse, totul sub control și energie pentru orice. Că toți copiii celorlalți știu să înoate (Oameni anxioși, pagina 65)

Eeeei, mi-a plăcut chiar așa e, nu? 

La un moment dat, când scriem eu des despre viața cu copii mici:), ziceam la un moment dat, “că atunci când crezi că numai copilul tău e așa se numește corelație iluzorie” Să știți că nu folosesc niciodată termeni pompoși, în principal pentru că nu îi înțeleg

Și nici la psihologie nu mă pricep deloc, dar de-loc.

Dar vă zic, că simțim zilnic pe pielea noastră această corelație iluzorie. 

Pe scurt, corelație iluzorie este “când vezi, ceea ce te aștepți să vezi”

Sau “când se întâmplă ceea ce te aștepți să se întâmple”

Sau și mai pe scurt, corelația iluzorie este o percepție logică eronată, care duce la concluzii greșite. 

Numai că nu ne putem abține:

 Și zilnic ni se pare că exact coada la care ne-am așezat noi la supermarket merge cel mai greu.

Decidem să schimbăm rândul, că doar nu om fi chiar noi ”ciuca bătăii” Dar acum, ce să vezi, stagnează noua noastră coadă și cealaltă merge bine.

Ce șanse erau să se întâmple asta? Cât ghinion!

 Echipa ta favorită de handbal a câștigat un meci greu.

Tu purtai un tricou galben.  Și acum, te consideri tu, cu tricoul tău direct răspunzător de victorie. Îl consideri de acum încolo norocos și-l îmbraci numai pe acesta la viitoarele meciuri.

Nu poți să te joci cu soarta echipei tale favorite.

 Tu, bucureștean fiind, știi că un provincial nu are cum să conducă bine în traficul infernal din București.

Și numai când vezi un număr auto de Dâmbovița, începi cu claxoanele. Așa preventiv. Că sigur e lent, că la el acasă nici nu are semafoare, dacă te gândești tu mai bine.

 În tramvai, un om de o anumită etnie, îți fură poșeta.

Data viitoare de câte ori vezi un om de aceeași etnie, îți îmbrățișezi tare geanta.

 Pe iubitul tău din adolescență, care ți-a înșelat încrederea de vreo 10 ori, cel puțin îl chema Vlad.

Prin urmare și acum, după 15 ani de la suferințele de atunci nu mai ai încredere în niciun purtător de numele Vlad.

Îți creează repulsie numai când auzi rostindu-se acest nume.

 La interviul de angajare pe care l-ai trecut cu brio deși îl considerai foarte dificil, purtai niște cercei de argint, rotunzi.

De fiecare dată când vei avea de depășit o situație provocatoare, vei purta acei cercei.

Și așa mai departe.

  Deci corelația iluzorie este o percepție logică eronată, care duce la concluzii greșite.

Și să revin la copiii noștri care nu sunt nici pe departe ca ai vecinului.

Păi, în primul rând înainte să devenim părinți vizionăm reclamele cu bebeluși și presupunem noi că toți sugarii gânguresc veseli când le schimbi scutecul.

Sau râd plini de recunoștință, în timp ce înghit cu poftă antitermicul.

Sau chiuie de bucurie când îi speli pe cap cu șamponul ”no tears”.

Da, e clar, ne-am luat-o! Numai al nostru nu stă la schimbat sau nu vrea nurofen-ul sau plânge mai mult decât râde. Și atunci suntem bulversați, că noi știam, în sensul că presupuneam că va fi altfel.

Spuneți voi că nu-i așa:

De câte ori suntem la restaurant cu copiii, invidiem admirăm alte familii pentru cât de liniștiți stau copiii lor în scaune, în timp ce noi alergăm după atomicii noștri prin tot restaurantul. Ce noroc pe ei! Numai ai noștri nu stau.

Asta gândim noi, în timp ce ei își zic: Ia uite ce veselie pe copiii ăia doi! Nu se sperie deloc de străini! Numai ai noștri nu se mișcă de lângă noi.

Mai departe, bineînțeles că noi considerăm că numai copiii noștri sunt ”răi de somn”, alții cum i-ai pus în pat, adorm. Păi e corect?

 Toți copiii mănâncă tot din farfurie, numai al meu nu.

Toți bebelușii dorm bine, numai al meu are colici. 

Toți copiii se joacă singuri, numai al nostru nu se dezlipește de noi.

Toți copiii stau liniștiți, numai al meu nu stă o clipă.

Toți ceilalți au ajutor.

Toți ceilalți părinți de joacă mai mult cu copiii.

Toate celelalte mame sunt mai odihnite. Toți ceilalți

Și, bineînțeles, toți copiii celorlalți știu să înoate.

 

Sursa foto: Photo by Kelly Sikkema on Unsplash