DPH aduce în România 23 de cărți dedicate prevenirii bullyingului

Didactica Publishing House (DPH) aduce în România o serie de titluri dedicate
prevenirii bullyingului, mai exact 23 titluri însumând 69.000 de cărți ce vor ajunge la
copii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani. Publicarea acestor titluri va fi însoțită de
acțiuni constante în grădinițe și școli, ateliere de lectură și workshopuri, cu
obiectivul de a demara proiecte de prevenire a bullyingului în unitățile de
învățământ respective. Proiectul este cofinanțat prin programul “Circulația operelor
literare europene” din cadrul Europa Creativă.


Obiectivul proiectului


Principalul obiectiv al proiectului este de a promova circulația transnațională a operelor
literare de înaltă calitate din țările Uniunii Europene și, respectiv, accesul copiilor români la
literatura europeană în segmentul valorilor umane esențiale și bullying, cu scopul de a
preveni bullying-ul între copii și preadolescenți și de a reduce efectele acestuia.
Conținutul cărților selectate tratează teme majore precum respectul și responsabilitatea,
influența și importanța valorilor asupra dezvoltării copiilor și preadolescenților, creșterea
încrederii în propriile puteri, bunătatea și toleranța, povești despre situații de bullying și
diverse soluții, astfel încât beneficiarii acestui proiect să poată aborda constructiv situațiile
dificile întâlnite în viața de zi cu zi.
Statistici recente ale Salvați Copiii arată că, anual, sute de mii de copii sunt afectați de acest
fenomen îngrijorător. 49% sunt victime directe ale bullyingului, peste 80% sunt martori, iar
aproape 30% recunosc că au avut un comportament agresiv. Prin acest proiect ne dorim să

aducem în prim plan povești care să-i ajute pe copii să devină conștienți de consecințele
comportamentului lor și a celor din jurul lor încă din primii ani de viață, a precizat Florentina
Ion, fondator Didactica Publishing House.


Rezultatele proiectului


Proiectul se va desfășura pe parcursul a doi ani și jumătate, iar primele primele titluri din
colecție vor fi publicate în lunile mai-iunie 2024. În total vor fi publicate 23 de titluri în
limba română, însumând 69.000 de cărți, și 3 titluri în limba ucraineană, care însumează
alte 3.000 de cărți. Toate vor fi publicate pe hârtie reciclabilă la o tipografie certificată, o
continuare a angajamentului editurii de a-și aduce contribuția în protecția mediului.
De asemenea, proiectul va presupune și organizarea de evenimente conexe, cu participanți
atât copii, cât și părinți, cadre didactice, specialiști în educație și psihoterapeuți.
Bullyingul este o problemă din ce în ce mai acută în școli și nu numai. O modalitate de a
ajunge la copii cu un mesaj clar și puternic este prin intermediul cărților, o metodă ludică de
a-i face să înțeleagă și să simtă puterea empatiei, a respectului, a toleranței, a bunătății.
Titlurile selectate sunt scrise de autori cu experiență, iar echipa de traducători care ne este
alături în acest proiect suntem încrezători că va reuși să contribuie cu succes la a aduce mai
aproape de copiii din România aceste subiecte importante, a mai precizat Florentina Ion.


Despre proiectul Puterea literaturii europene pentru copii în prevenirea bullyingului


 Numărul proiectului: 101128394 – AntiBullying
 Numele proiectului: Puterea literaturii europene pentru copii în prevenirea
bullyingului
 Apel de finanțare: CREA-CULT-2023-LIT
 Autoritatea emitentă: Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură
 Durata proiectului: 30 de luni

(comunicat presă)

Sursă foto: Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 448 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Archives