Ce este posibil să știti despre mine:
Sunt născută în zodia Gemeni, în iunie 1983.
Sunt căsătorită din 2010 cu un băiat, între timp devenit bărbat pe care îl cunosc de 29 ani, timp în care l-am văzut aproape zilnic, exceptând poate niste vacanțe de vară în clasele primare.
Am fost colegi de clasă 12 ani, iubiți 8 ani și apoi 8 ani&counting soț și soție;
Împreună avem 2 copii- Radu, 6 ani și Tudor, 2 ani (în 2018). Și oricât de clișeistic ar suna, pentru mine nu există nimic în lumea asta mare mai important decât această familie, care mi-a adus și îmi aduce cele mai mari bucurii, satisfacții, liniște și bine, în general.
Cea mai mare parte a vieții am trăit-o în Medgidia, respectiv primii 19 ani, când am hotărât că e timpul să dau micul meu oras natal pe capitală. Cu o pauză de 3 ani, când am locuit în Olanda, București este casa mea de 17 ani;
Am absolvit ASE-ul, Facultatea de Marketing în 2006, iar masterul l-am făcut tot în cadrul ASE, Facultatea de Finanțe, pe Piețe de Capital.
Am o soră mai mică cu 3 ani și cele mai frumoase două nepoțele.
Ce este posibil să nu știți despre mine:
Cartea mea preferată este ”Elevul Dima dintr-a șaptea”
Serialul meu preferat din toate timpurile este Friends.
Filmul preferat este ”Changeling”, iar desenele animate preferate ”Micuța Sirenă”
Îmi plac cremele de corp cu miros de mango sau papaya.
Îmi vopsesc părul din clasa a-XI-a. Am fost pe rând roșcată ”prună putredă”, brunetă, blondă, arămie iar acum șaten, apropiat de nuanța naturală.
Mi-am pierdut verigheta de multe ori până acum. Am găsit-o de fiecare dată, mai repede sau mai târziu, până ultima dată. Nu mai am verighetă de 2 ani,:)
Mi-aș fi dorit să fi avut curajul unui an sabatic înainte de copii.
Primul lucru pe care îl fac când intru în casă este să îmi dau jos cerceii, inelele, ceasul și orice bijuterie.
Îmi plac pastele sub toate formele, pesto-ul, supa cremă de roșii și maslinele negre nesărate.
Aproape în fiecare seară beau o cană cu ceai de ghimbir și lămâie.
Nu mă omor dupa dulciuri. Aș prefera oricând o pungă de chipsuri în loc de o prăjitură.
Nu-mi plac sucurile. Singurele băuturi pe care le beau sunt cafeaua, vinul sau berea, apă și ocazional limonada.
Deși la nivel logic nu cred în superstiții, dacă-mi trece o pisică neagraă calea, îmi fac în gură, cruce cu limba :))
În afară de vaccinuri și analize de sânge, nu am făcut niciodată injecții.
Culoarea mea preferată este galbenul iar combinațiile mele preferate de culori sunt gri cu roz și albastru cu verde.
Am același grup de prieteni apropiați din clasa a-IX-a.
Îmi place marea mai mult decât muntele.
Cele mai dragi locuri și localuri din București au rămas Regie (unde mi-am petrecut anii de facultate) și Club A (unde mi-am petrecut ”zilele” de marți seară:))
Îmi place seriozitatea, pun mare preț pe cuvântul dat, cred în comunicare eficientă mai mult decât orice. După cum spuneam îmi plac relațiile trainice și de durată și aici vă includ și pe dumneavoastră, cititorii acestui blog.
Consider că a-mi pune sufletul pe tavă este un fel de act de curaj:), așa că-mi doresc mai mult decât orice ca acesta să râmână un loc curat, în care vă întoarceți cu drag, iar în momentul în care veți simți că subiectele dezbătute nu vă reprezintă sau nu vă veți mai simți bine aici, vă rog să închideți ușa blând în spatele vostru și să vă amintiți de mine cu drag 😉
Sunt o persoană calmă, cu destul de multă răbdare.
Urăsc din toată inima agresivitatea, sub toate formele ei. Și dacă citiți acest blog, cred că v-ați dat seama cât de important este pentru mine și cât de mult îmi doresc să dezbatem aici, ideile sănătos, respectuos și frumos! 🙂
2 Comments