Să nu uiți, frate mai mic, câte ți-a suportat fratele tău mai mare :))

Să nu uiți dimineața aceea de marți când ne grăbeam mai tare decât de obicei să fim gata, să facem pachetul și rucsacul pentru școală. 

Iar tu te-ai furișat în camera lui Radu, i-ai luat costumul de aikido și ai tulit-o cu el în brațe.

Ceasul ticăia, Radu te întreba:

Unde e costumuuuul?

Un-de-va!!

Dă-mi-l acuuuum, că întârzii!!!

Caută-l!!

Undeeee?

În camera mea, dar oricum nu o să-l găsești că l-am ascuns undeva, unde tu nu știi! Ta-na-na-na!

 

Să nu uiți acea după-amiază de sâmbătă, dintr-un decembrie călduros, când decupam surprizele de pe Calendarul Advent, adus de Radu de la școală.

Decupam, coloram, împachetam, citeam și aaaaa, da, să nu uiți cum, deodată te-ai apucat să-l fugărești pe Radu cu foarfeca prin casa.

Și când ai văzut că s-a speriat și s-a încuiat în camera lui, te-ai oprit și i-ai spus senin:

Dar ce credeai că îți fac? Voiam doar să te sperii de mine! Doar nu te loveam.

Și apoi, în ziua următoare, când Radu ne povestea că îi trebuie neapărat, pentru a doua zi la școală, foarfecă și lipici, i-ai spus că și ție îți trebuie neapărat dar neapăraaat, foarfecă.

Dar la ce îți trebuie ție, te-a întrebat el

Îmi trebuie să tai și eu!

Păi și ce să tai tu?

Nasul tău, ai răspuns foarte sigur pe tine

 

Să nu uiți acea vacanță la munte, dintr-un an trecut când deși tu nu aveai decât 3 ani iar fratele tău mai mult decât dublul vârstei tale, acolo sus, în telecabină ai reușit să faci o glumă care l-a speriat teribil.

Radu te tachina și supăra și tu, atunci ți-ai dus mâna la ureche ca și cum ai ține un telefon ascuns în pumn și ai zis:

Alo, telegondolă, ia oprește, ca să-l arunc eu pe Radu-n pădure

Ca un făcut, într-o sincronizare perfectă, telegondola oprește fix în acel moment- era vânt sau urcau alți oameni, nu știu, dar cert este că atunci când tu ai i-ai spus telegondolei să oprească ca să-l arunci pe Radu-n pădure, telegondola a încremenit, în bătaia vântului deasupra unei păduri.

Iar fratele tău a făcut nișșșște ochi maaari, cât toată pădurea de sub el:

Ceeeeee? a rostit vădit speriat

 

Și apoi, mai sunt acele dimineți, când te trezești înaintea lui și te urci cu fundul pe fața lui ori îl împingi cu picioarele-n spate, că tu te-ai trezit și te plictisești, ce era să faci?

 

Și toate zilele, în care, de câte ori treci pe lângă el, îi dai o palmă frățește și total gratuit. Sau un picior.

 

Și ar fi mai de ținut minte și ziua aceea de luni, când Radu era foarte aproape să câștige partida de șah. O mutare și-mi lua regina, încă 2 și-mi dădea șah mat.

Dar ai venit tu, din spate, pe ascuns și ai dat cu piciorul la tablă. Au sărit pionii, regele, regina și nebunii.

 

Și să nu uiți nici de dunga aceea adânc impregnată pe fața lui Radu, atunci la intrare, când ne încălțam să plecăm să facem poze profesioniste. Uite o zgârietură care va dăinui peste ani :))

 

Și ar mai fi, bineînțeles, atunci, când ai zis să-i faci o bucurie și să jucați jocul lui preferat. Știi cât de mult îi place geografia.

Tati, tu ești China și eu sunt Grecia, începe Tudor, jocul.

Ce bine te-ai gândit! Foarte frumos. Îmi place jocul ăsta! Păi și Radu ce este? Că și el joacă cu noi, ne jucăm toți 3, nu?

Radu eeeeee…..urââââttt!

Mna, dintre toate țările Pământului, asta a fost prima care ți-a venit în minte, când e vorba de fratele tău mai mare.

 

Și ar mai fi multe:

Când fugi cu cărțile lui de la școală, când vrei să fii primul mereu, când l-ai băgat cu capul în apă și Radu te-a întrebat foarte serios:

Vrei să nu mai ai frate, spune, vrei să nu mai ai frate?

 

Vreme trece, vreme vine, toate-s vechi și nouă-s toate. Pentru că unele lucruri nu se schimbă niciodată. Frații. Mici și Mari.

Sursă foto: Unsplash