Într-o lume plină de variabile, eu am nevoie de o constantă!

Desigur că viața ne confirmă zilnic că ”nimeni nu este de neînlocuit!” fie că este vorba de job-ul pe care ești convinsă că nimeni nu-l poate face la fel de bine ca tine, de o prietenie din copilărie, care nu credeai să se termine vreodată sau de partenerul de viață pe a cărui dragoste mizai ”până când moartea vă va despărți” ș.a.m.d.

Și totuși, într-o lume în care nimeni nu este de neînlocuit, eu sunt!

Știți vorba aceea: ”Există un singur copil frumos pe pământ și fiecare mamă îl are?”

Exact așa aș putea formula și eu: ”Există o singură persoană de neînlocuit pe pământ, și fiecare copil o are!”

Că am vrut copii, noi doi am știut dintotdeauna! Nu ne-am gândit niciodată altfel!

La 20 de ani ne întrebam unul de altul: ”ce nume îți place cel mai mult?”, ”ți-ar plăcea să creși un băiețel sau o fetiță?”

Pe la  vreo 28 de ani, într-un impuls al momentului am hotărât: ”hai să facem un copil!”, deși cu o lună în urmă mă mutasem și eu în Olanda și hotărâsem că mi-ar prinde bine o experiență profesională acolo.

Apoi după o lună, 50 de CV-uri depuse  și 2 linuțe roz mai târziu, m-am gândit: ”ce inconștienți suntem, nu am făcut nicio analiză medicală înainte, niciun consult, niciun plan!

Imediat după cele două linuțe, am plecat într-o vacanță de câteva zile în Franța, cu un coleg al lui P., soția, băiețelul de 3 ani, iepurașul viu și mașina lor. Nu știau evident că sunt insărcinată, așa că pe drumul de întoarcere ne-au sfătuit:

Să nu faceți un copil acum, dacă vreți să mai vizitați ceva în următorii 15 ani, noi am stat numai în  parcurile cu tobogan, leagăne și zoo. Plimbați-vă, distrați-vă, că după ce apare copilul….

Too late! Și mă bucur că a fost prea târziu, că, altfel, influențabilă cum sunt, m-ar fi bătut gândul să mai amânăm vreo 3 ani cel puțin ”operațiunea copil”, cât să vedem un sfert din capitalele Europei, măcar!

Deci da, recunosc, inițial mi s-a părut că ne-am pripit! Nu tu analize de sânge înainte, apartamentul în care locuiam era prea mic, nu hotărâsem cât vom rămâne în Olanda și nu ne interesasem cum e cu nașterea și monitorizarea sarcinii, acolo.

Dar pe cât de pripită am considerat decizia noastră inițial, pe atât de sigură am fost câteva săptămâni mai târziu că-i cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla.

Să vedeți de ce!

Am ieșit cu mai mulți prieteni în oraș și târziu în noapte, cu stări de greață, dar mai ales obosită și sleită de puteri, am dus-o  acasă, cu mașina,  pe prietena noastră și pe ai ei fetița ei de 1 an, pe care o creștea singură.

Și așa obosită cum eram, în timp ce îmi compătimeam prietena că peste câteva ore trebuie să fie în picioare, aptă de o nouă zi plină,  mă gândeam ”doamne, de-abia aștept, să mă culc, mă trezesc la 12 mâine”

La coborârea din mașină, fetița mică și semiadormită, când a dat nas cu aerul răcoros, s-a lipit așa tare de mama ei și a strâns-o în brațe cu toată puterea, adunată într-un an de viață de fetiță.  I-a zâmbit mamei, dulce, dar mai ales cu un aer plin de recunoștință- că mama e caldă și e a ei, toată!

Atunci, am știut:

Vreau vacanță-n Caraibe și chiar vilă cu etaj, dar și mai mult vreau și eu o constantă de asta-n viața mea.

Și de atunci nu m-am mai răzgândit vreodată!

Într-o lume plină de variabile, eu am nevoie de o constantă. 

Zilnic, îmi întăresc acest crez și constat că este umitor cum:

→toate problemele zilei și neajunsurile vieții și frustrările momentului își pot găși rezolvare într-un zâmbet inocent de copil;

→într-o lume în care nu ești sigur de nimic, un chip gingaș și plăpând pe care-l poți cuprinde în căușul palmei, îți oferă atâta singuranță și stabilitate și bine!

→când cred că nu mai pot, pentru el, mai pot încă pe atât;

→sunt totul pentru cineva! Hrană, alinare, aer, reazăm, liniște! Totul la un loc;

→dintr-o persoană care, mai devreme sau mai târziu poate fi înlocuită, am devenit, peste noapte, acea ființă cu puteri supranaturale care nu poate fi niciodată înlocuită. Mi-am asigurat așadar un loc veșnic în inima cuiva! Am câștigat lupta cu timpul!

→printre toate țipetele, luptele și strigătele de ajutor din casă, noi nu am fost nicicând mai liniștiți!

→am pierdut șirul nopților nedormite, dar nu am fost nicicând mai odihniți (bineee, binee, psihic, nu fizic:)

→nu am fost nicicând mai îngrijorați, ca pentru simplele lor răceli! Nici mai supărați pentru suferințele lor mici, nici mai veseli pentru bucuriile lor mărunte.  Nici mai recunoscători, pentru că ei sunt ai noștri! Nici mai mirați pentru ce am reușit să plămădim!

Și mai mult decât toate, este uimitor cum:

Ajungi să umpli minuntul trecător, cu 60 de clipe de veșnicii mereu (RK, Dacă)

Și, și mai uimitor decât toate cele de mai sus, este că la fel ca mine sunt părinții de pretutindeni. Ce minune că suntem!