Joaca copiilor de azi- un stres în plus pentru părinți

Da, așa zic. Că au de toate copiii noștri, dar au pierdut pe drum cel mai de folos ‘manual’ de creștere sănătoasă, cu teorie și practică la un loc, cu tehnici de negociere și abilități de dezvoltare personală, cu modalități de îmbunătățire a inteligenței emoționale și explicarea tipologiei umane, respectiv joaca nesupravegheată! 
 aaaaaaa
Copii de azi nu au când și de ce să ia decizii pentru ei, nu au unde să învețe a-și purta singuri de grijă, nu au unde să se ascundă ca să aibă parte de o joacă nesupravegheată atât de benefică pentru ei.
 aaaaa
Noi la 3-4 ani ieșeam pe stradă, la joacă singuri și asta ne responsabiliza fantastic. Învățam, mai în glumă, mai în serios că ”viața e o junglă” și trebuie să ne zbatem pentru tot ce vrem să obținem. Să fim politicoși cu cei mari ca să ne primească în jocul lor. Să fim abili și descurcăreți. Comunicativi și sociabili. Altfel nu aveai nicio să răzbești în jungla străzii. Și o învățam pe pielea noastră.
 ¶
Spuneți și voi că nu ați învățat relaționarea interpersonală, negocierea, abilitatea de comunicare, îndemânarea și din ”1,2,3 la perete stai”, ”Omul negru”, ”Cucii”, ”Baba-oarbă”, ”Atinselea”, ”Prinsealea”, ”Sticluța cu parfum”, ”Ascunsea cu mingea”, ”Țară, țară, vrem ostași”, ”Elasticul”, ”9 pietre”, ”Meseriile” sau ”Lapte gros” Toate jucate fără să se uite adulții la voi!
Ieri, la groapa de nisip, Tudor a luat  nisip, a pus în cană și apoi a aruncat în sus. La milimetru a ratat-o pe fetița de lângă el. Mie mi-a stat inima în loc. Și am răsuflat ușurată. Pfiu, ce moment stresant!
 ¶
O fetiță trage de mașina lui Tudor. El i-o dă, fără probleme. De câte ori atentează un copil la jucăriile lui, stau foarte liniștită, el nu se supără deloc. Împarte ușor. Pot chiar să mă relaxez. Pentru un moment că mă stresez din nou  când Tudor aruncă a doua oară cu nisip.
 
Apoi a venit rândul lui Tudor să vrea jucăria unui alt copil. Trage de ea. Copilul respectiv trage mai tare. Mama intervine. Se vede că se simte prost. Și îi amintește copilului că și el s-a jucat până acum cu mașinuța lui Tudor. 
 ¶
Mama vorbește, copilul plânge, Tudor țipă. Iar eu mă gândeam, în timp ce-i citeam și gândurile mamei respective:
Doamne, ce bine dacă se jucau ei singuri fără să-i vedem. Sigur se înțelegeau ei.
Că dacă stau lângă el nu pot să îl las cu mâinile murdare să mânânce biscuiți sau să arunce nisip sau să tragă de vreun copil sau să nu-l apăr când alt copil îl impinge. 
 ¶
Noi ieșim să se joace copiii și venim acasă mai obosiți decât ei. Când noi eram copii ieșeam la joacă tocmai ca să aibă timp părinții pentru orice altceva. Dar acum, joaca copiilor este cea mai mare treabă a părinților 🙂
 ¶
Au de toate copiii noștri, dar nu mai au, așadar parte de joacă nesupravegheată care, așa cum spuneam cred că este cea mai de folos unealtă de conturare și șlefuire a personalității și a caracterului. 
 
Ei se joacă în fața părinților, care intervin ori de câte ori nu se joacă corect! Ei sunt de multe ori obligați să-și împartă jucăriile și să se joace cu cine zice părintele că trebuie să se joace.
Cam așa:
Poți alerga, desigur, nu sunt absurdă, că doar de asta am ieșit la joacă, dar nu mai departe de copacul ăla, da? Și după aia vii și te joci în nisip cu Bogdan. Ai înțeles?
Te rog, să îi dai și Sofiei, lopățelele tale, da? Și las-o și pe Elena să stea lângă tine, că nu te mănâncă!
Într-una dintre ședințele de la grădiniță de la Radu, doamna directoare ne-a spus așa:
Și da, ei sunt copii, o să se certe, o să se zgârie, o să se împingă, noi o să îi vedem sau nu. Și, ei, copii cum sunt, azi se ceartă, mâine se împacă, dar ce te faci cu părinții care-și vor purta ranchiună un semestru cel puțin, dacă nu chiar 3 ani?’
Păi n-ai ce să te faci!  Joaca copiilor de azi este un stres în plus pentru părinți! 
Și-n timp ce ei se joacă, că de-aia sunt copii, adulții din jurul lor stau ca pe ace! Ca să nu-l supere cu ceva pe părinte, nu pe copil, desigur!
Și realizez că ai mei copii nu prea au parte de joacă nesupravegheată, în fiecare vacanță pe care Radu și-o petrece la bunici.
Unde joaca copiilor este aproape de joaca de pe vremea noastră. Unde Radu iese singur pe stradă, se joacă, se ceartă, este respins de alți copii și respinge, la rândul lui alți copii, fără să-mi ceară mie aprobarea.
Și îi face atât de bine! Să simtă pe pielea lui toate acestea și să decidă singur , pentru el ce-i de făcut mai departe. 
Iar cearta și supărările erau la ordinea zilei, desigur:
Nu mă mai joc niciodată cu ea, gataaa, așa am zis ieri, deci niciodatăăă!
Păi și acum unde ai fost? Te caut de 15 minute..
La ea am fost!
Păi parcă ziceai că nu te mai joci niciodată cu ea?!!
Da, și am uitat, ce?! Mi-am amintit și am venit acasă!
De cum am scos și eu capul pe poartă, li se schimbă tuturor copiilor comportamentul, devin mai atenți la ce vorbesc, la cum îi răspund lui Radu, la cum aleargă, la cum privesc și povestesc.
Și Radu de asemenea își cenzurează comportamentul, dacă suntem noi în preajma lui.
Da, așa zic. Că au de toate copiii noștri, dar au pierdut pe drum cel mai de folos ‘manual’ de creștere sănătoasă, cu teorie și practică la un loc, cu tehnici de negociere și abilități de dezvoltare personală, cu modalități de îmbunătățire a inteligenței emoționale și explicarea tipologiei umane, respectiv joaca nesupravegheată! 
Sursa foto titluJustin Peterson on Unsplash
 ¶
Sharing is caring, desigur!

About the Author

Anca Arau
Author with 151 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Archives

Translate