De la ”mai bine îl învățăm franceza” la ”o să pierdem avionul din cauza lui”

Acum 7 luni,

respectiv în septembrie 2017, Radu și Tudor purtau această discuție în mașină:

-Tudor, ia zi ”ma-ma”, deschide discuția Radu de 5 ani jumate.
 -Ma-ma, răspunde de la cei aproape 2 ani, Tudor.
-Tudor, da zi acum, scaun
-Ca

Și continuă ei așa, preț de vreo 20 de cuvinte.

”baie- ba; masă-ma; frate-ti; radu-da; leu-u; pian-pa; carte-ti; joc-cu; bombă-boba; iepure-pu; banană-ba; tudor-tu:”

-Mdaaaa, deci el nu știe să zică decât prima silabă, constată Radu ușor mâhnit.

-Tudor ia spune acum ”Bonjour”

-Boonul, vine răspunsul lui Tudor.„

Și atunci Radu, concluzionează:

-Haa, mami, ai văzut ce bine a zis bonjour? Mai bine îl învățăm FRANCEZA decât ROMÂNA”

Acum o lună,

respectiv la începutul lui mai 2018, Radu se arata îngrijorat:

Urma să plecăm într-o scurtă vacanță cu avionul. Iar Radu și-a găsit mai în glumă, dar mai mult în serios motiv de îngrijorare:

-Mami, dar ce o să ne facem? Cred că Tudor nu o să tacă deloc..El nu înțelege să nu vorbească când o să anunțe avionul..Dacă pierdem avionul? El nu tace niciodată…poate pierdem avionul din cauza lui..

Și are dreptate Radu. Tudor dă din gurița lui simpatică și când nu are absolut nimic de comunicat. Și atunci își pune întrebări și își răspunde singur. Își amintește ce a făcut acum 5 zile și își povestește lui.

El este singurul care înțelege tot ce zice el. Radu înțelege cam 90%, noi doi vreo 80%, bunicii cam 60% iar strănii cam jumătate.

Acum 2 luni,

Tudor la ”mașină”  spunea ”ghimba”.

Acum 1 lună, ”ma-ghimba”.

Acum 1 săptămână îi spunea ”machina”.

Ieri i-a spus ”maiina”.

Și probabil mâine îi va spune ”masina”.

Și ieri, auzindu-l cum pronuntă foarte aproape de corect ”masina” P. a constatat pe un ton în care a adunat toată tristețea din lume:

Ai văzut că nu mai zice ”maghimba”?

Am văzut și-mi pare rău și mie. 

Fiecare deget care i se subțiază și lungește, fiecare centimetru care se adaugă înălțimii lui, fiecare număr nou la pantofi, fiecare kilogram în plus, fiecare achiziție de băiat mare mă bucură firește, doar că gustul este dulce-amar.

Mă străduiesc să fie dulce mieros, dar nu îmi iese.

Dacă fiecare cuvânt rostit mai bine, la Radu a însemnat o victorie, la Tudor parcă e mai degrabă o înfrânger, oricât de ciudat ar suna. Pentru că este pentru ultima oară când ne mai amuzăm ”în fața” cuvintelor pocite atât de haios.

Dacă pe Radu l-am trimis des în viitor, pe Tudor, dacă aș putea, l-aș ține pe loc câțiva ani cel puțin. Nu ne mai grăbim nicăieri. Din contră.