Fie roată și pătrată se întoarce ea odată. Da’ de ce?

Știți cum sunt toți copiii pe la 3-4 ani cu „de ce” ”de ce” ”de ce”?

La început ne bucură, desigur, fiecare ”de ce”, că doar ce așteptam să crească și să înceapă să vorbească copilul. Răspundem cu entuziasm crescut primelor 2545678 de ori.

Repetăm răspunsul la aceleași ”de ce-uri” și azi și mâine și poimâine. Cu calm și răbdare. Ba chiar și cu mândrie:

Ia uite, ce i-a trecut prin cap să întrebe..Dejjjteptu’ lu’ mama!

 

De ce? De ce? De ce? De ce?

 

De ce e luni? Dar ce înseamnă luni? 

De ce nu pot să mănânc bomboane?

De ce apare curcubeul?

De ce plouă?

De ce apa e udă?

De ce nu e sănătos sucul?

De ce nu mai sunt dinozauri? Dar ce înseamnă metorit? 

De ce nu pot să-mi pun aluna în nas? (asta-i de azi dimineață, o bucată copil curios de 3 ani)

 

Da’ de ce?

 

Și apoi, după vreo 6 luni de ”de ce-uri” și răspunsuri pe măsură, gândite și răzgândite de părinți, începe etapa ”da’ de ce”

Copilul întreabă ”de ce…..?”, părintele răspunde cu mai puțin entuziasm și mai multă exasperare.

Și apoi vine o nouă întrebare: Da’ de ce?

Îți zici în gând ”de-aia” și îți vezi de următoarele ”de ce-uri”

Zilelele trec și copilul care odată întreba ”de ce”, acum întreabă ”cum”

 

Cum?

 

Cum au murit dinozaurii?

Cum s-a format pământul?

Cum apare ploaia?

Cum pot zbura avioanele?

Și din urmă vine fratele lui mai mic. Care ajunge  la vârsta ‘de ce-urilor’ obsesive. În medie cam 835 de ‘de ce?’ pe minut.

Și acum, fratele mai mare care a trecut de mult de etapa ”de ce-urilor”, ne învață cum se facem față avalanșei de întrebări iritante. După ce Radu ascultă vreo 25 de întrebări și răspunsuri la rând, îi oferă tatălui lui (cel care răspundea la întrebări) o soluție:

-Doaaamnee, tati, nu-i mai răspunde și tu!! Când el întreabă ceva taci din gură că se potolește imediat!!

-Păi Radu, cum să nu îi răspund? Copiii su nevoie mereu de răspuns..

-Taaaaati! Pe mine când mă întreabă Tudor ceva, mă fac că nu aud și se potolește imediat, nu mai pune 1000 de întrebări după aia.

 

Fie roată și pătrată se întoarce ea odată!

 

Aseară. Îmi arată Radu un desen, pe care l-a făcut la after.

Am făcut 2 blocuri, astea înalte, vezi? Și aici e navă cu extraterestri.

-De ce? Ce să caute printre blocuri?

-Păi nu! Uite, vezi asta o racheta. Și aici două  planete. Și aruncă spre planeta mea cu varză.

-De ce?

-Păi că am desenat cu mov și zic că e varză. Și aici astă maro e un meteorit care distruge cealaltă planetă!

-De ce?

-Doooamnne, pentru că meteoritul distruge tot în calea lui. Și au rămas pe planeta care nu a fost lovită de meteorit 2 oameni. Aștia de aici. Care sunt între blocurile astea.

-De ce?

–Doaaaaamne, mami!!!! Tu mai știi altceva în afară de ”de ce”. Toată ziua ”de ce”, ”de ce”, ”de ce”. Nu mai răspund, gata! Nu să poate așa!

 

Fie roată și pătrată se întoarce ea odată! Dar de ce? 🙂

 

Photo by AZGAN MjESHTRI on Unsplash)