Să-i oferi argumente logice unui copil obosit e ca și cum i-ai cere unui om beat criță să nu se clatine

Adică mai bine renunți!

Că-i degeaba!

Îți consumi neuronii și timpul fără rost, că n-ai cu cine.

Așa m-a învățat pe mine experiența.

M-a învățat că-i timp de parenting ”corect”, în toate celelate momente ale zilei, când copilul e odihnit și cooperant.

Pentru liniștea lui dar mai ales a mea, nu mă pun în mintea lui când e obosit și sunt de acord cu aproape tot ce zice și cere. El căuta motiv de ceartă, dar mama lui e mai deșteaptă decât el, și nu are cu cine 🙂

Ca să spun sincer, noi avem o rutină destul de clară la somn, copiii trec în pat, spălați și pregătiți de somn, relativ devreme, când încă nu sunt extrem de obosiți. Iar dacă trece de ora de somn, pe mine mă ia cu palpitații. Adică e ceva la care țin. 

Dar ca orice regulă, evident că se întâmplă să fie încălcată. De excepțiile care confirmă regula. Mai rare sau mai dese, mai ales în vacanță.

Când oboseala, bat-o vină, îți transformă copilul înțelegător într-un….monstruleț, asta ca să mă exprim frumos.

Pentru cooerența lecturii, dialogul îl redau scris corect, fără cuvinte cu silabe inversate, care cuvinte în caz de oboseală sunt și mai stâlcite.

– Hai să te speli pe dinți și apoi la culcare!

-Eu nu mă cuuuuuuuulc, ți-am zis!!!

-Păi toată lumea se culcă. Este târziu, ești obosit!

-Dar eu nu sunt obosit, ce-ai? Tu ești obosită, eu mai STAAAAAUUU!!!…

….spus evident pe cea mai enervantă voce posibilă, între smiorcăială și plâns, cu tonalitate ridicată, de nu înțelegi nimic dar numai tonul te poate scoate din sărite.

Și aici sunt 2 variante:

➡ să încep cu argumentele logice – cu cât se face mai târziu este mai rău, că devii mai obosit, hai acum – și garantat se enervează și mai tare copilul (meu). Că el doar caută motiv de ceartă.

➡ sau să fac, ce nu fac de obicei – să îi spun că mai poate sta, până ajunge limba ceasului sus, adică vreo 5 minute întregi.

Am trecut de hopul ăsta, urmează spălatul pe dinți.

-Nu mă spăăăăăăl! Mi-e sooooomn! Nu vreau! Nu vreau! Nu vreau! Mă spăl mâine dimineața!

Și evident că în capul meu răspunsurile logice sunt pregătite:

-Ai înnebunit? Faci carii! Treci odată!

Dar argumentul cu importanța igienei orale, în caz de oboseală excesivă nu merge, că mintea lui e blocată pe modul ”irațional”.

Mâine dimineața când se trezește odihnit, putem citi și povesti în tihnă de ce e important periajul ăsta în fiecare seară.

💡 Dar acum, ca să meargă lucrurile mai repede facem o excepție- va fi spălat pe dinți de către văcuța lui (plușul lui), în cel mai bun caz la baie, în cel mai rău în camera lui.

Gata și cu asta! 

Este în pijamale, pregătit de somn.

-Mi-e foaaaaame! Eu vreau banană!

Primul lucru pe care îl fac invariabil când are cereri de genul ăsta este că mă fac că nu aud. Și continui cu povestea cu ridichea cea uriașă ori elefantul care se leagănă și pânza nu se mai rupe ori cu nani-nani.

-Tu nu auuuuuuuzi?!?! Am zis că vreau banană!

În momentul ăla primul răspuns care-mi vine în minte este:

-Culcă-te odată! Nu ți-e foame, îți spun sigur, doar ce ai mâncat mai de-vre-me. Nu mai mănânci acum, că după aia trebuie să reluăm iar pasul de mai sus cu spălat pe dinți și ne decalăm prea mult. Deci no way, ma friend! Ia-ți gândul! Și ciocul mic!

Dar experiența m-a învățat că de câte ori am răspuns așa (și au fost multe dăți), copilul obosit începe să plângă și să se vaite și în scurt timp de la agitație și nivel crescut de adrenalină, îi sare și somnul.

Și ceea ce părea calea scurtă, devine calea lungă spre somnul copilului obosit.

Așa că-i mai simplu (contrar rațiunii și logicii mele) să-l iau în brațe, pe semi-întuneric, să-l duc la bucătărie, să-i arăt tot în semi-întuneric că nu avem banane și să revenim în camera de somn, în ritm de nani-nani.

Foamea a trecut dar urmează, pe cel mai enervant și smiorcăit ton, niște cereri- să doarmă cu basculanta-n pat, cu plușul verde și cu bebelușul roz.

Logica țipă-n mine să nu cedez, să nu maî abat de la regulă, că nu se mai termină operațiunea ”culcat copil”,  experiența însă m-a învățat că a i le aduce în pat, cu promisiunea că apoi ne culcăm este calea sigură spre succes. 

Pentru că un copil obosit este o bombă cu ceas. Gata oricând să explodeze! Experiența m-a învățat că în aceste cazuri se intervine cu răbdare și tact, nu cu logică și rațiune.

S-a liniștit. A adormit! Bomba este dezamorsată! Toată casa este în siguranță! 

Sursă foto: Arhivă personală. T., 2 ani.

About the Author

Anca Arau
Author with 306 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives