”Mi-e sooomn, mami”…..a trebuit să mai fac un copil, ca să aud și eu aceste cuvinte

Mi-e sooooomn! Atât de simplu și ușor de rostit,  în timp ce caști la finalul unei zile lungi și obositoare

Mi-e sooooomn! 

Ei, nu! În cei 7 ani de viață, niciodată, și când zic niciodată, chiar vreau să zic niciodată, Radu nu a recunoscut că îi este somn ori că este obosit. De rostit cu voce tare nici nu se pune problema.

A considerat mereu că a-ți fi somn este un semn de slăbiciune iar a dormi  este o mare pierdere de timp. Se culcă obosit și de multe ori, cam așa se și trezește, în graba lui de a fi primul care ”face ochi”.

Are mare noroc cu noi, că ținem cu dinții de un program de somn, și insistăm și facem eforturi ca el să doarmă, că altfel, nu știu unde ajungea :))

Încă de când era bebeluș, pentru că el a fost mereu un copil corect, se încadra și respecta numărul (minim, întotdeauna) de ore de somn, recomandat de către specialiști 

Dacă în prima luna, bebelușii au nevoie de 14-20 de ore de somn, cumulate într-o zi, el dormea 14. Fără să aibă colici sau alt discomfort.

Dacă la carte scria că bebelușii au nevoie între 14 și 20 de ore, de somn, pentru o dezvoltare propice, el nu avea de ce să piardă niciun minut în plus cu somnul, odată bifat și îndeplinit baremul minim.

Și tot așa.

Apoi, pe la  6-8 luni, când avea o rutină clară și 3 și apoi 2 somnuri pe zi, de câte 40 minute fiecare, mie îmi lua aproape 2 ore ca să-l adorm, pentru acele 40 minute.

Apoi, pe la 1an și jumătate a trecut la un somn de 1h30, pentru care îl plimbam cu căruțul în casă, pe loc (înainte-înapoi) mai bine de 1h30.

Somnul de prânz a devenit din ce în ce mai obositor, epuizant și consumator de timp, până a renunțat de tot la el, pe la 4 ani.

Pentru că lui, nu îi era somn, nu voia să doarmă, nu era obosit, dar ochii ăia se cereau frecați fără motiv.

Seara, adormea și adoarme și acum ”uscat”, cu uscătorul adevărat.  

Dimineața se trezește devreme și poate să pice de oboseală și somn, că nu se culcă la prânz. Pentru că asta ar însemna să recunoască că îi este somn.

Iar a-ți fi somn, este semn de slăbiciune, desigur.

La teorie a fost tot timpul bun, știe de câte ore de somn are nevoie, la vârsta lui, știe că un somn bun este esențial pentru dezvoltarea armonioasă a creierul, după cum îl învăța chiar el, pe Tudor, când acesta din urmă avea 3 luni (am și un filmuleț în care îi spunea peltic: ”Trebuie să dormi, somnul e bun pentru creier, ne-am înțeles?”)

Mă rog, ați înțeles ideea, sunt sigură că și voi mai aveți de acasă exemplare de asta care nu înțeleg cine a inventat somnul.

Și, obișnuită cu primul copil, nici nu știu cum să reacționez, când copilul mai mic, în timp ce construiește un turn înalt de lego, seara (când eu deja stau ca pe ace și mă gândesc la momentul când trebuie să-l iau pe Radu pe sus, în timp ce el va mai cerși 5 minute), Tudor, înainte, poate, de a pune ultima piesă în turn, se ridică de jos și zice:

 

Gata, maaaaami, mi-e sooooomn! Hai!

 

Eu nu știu încă cum să reacționez la asemenea cuvinte, parcă trăiesc un vis, vă zic :))

Radu îi spune să mai stea, să nu mai spună că îi este somn, Tudor se uită la Radu și îi repetă clar:

-Da, mi-e sooooomn, Adu! Ne vedem mâine demeată!

 

Pfffoa, du-te, mie nu mi-e somn deloc, spuse primul născut, cu ochii ușor sticloși și pupilele mărite.

 

Sursă foto:

Photo by Tim Bish on Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 265 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives