Această constatare reprezintă doar părerea noastră, evident. Nu este o recomandare, este părerea noastră și atât, după primul an de școală, încheiat, fix azi.
Copiii noștri (amândoi) fac parte din categoria de copii, aflați la graniță, adică acei copii născuți între noiembrie și februarie, copii, pentru care îți pui, măcar o dată întrebarea, dacă să îi dai la școală mai devreme sau mai târziu.
La 5 ani și 9 luni sau la 6 ani și 9 luni?
P. a fost de părere, dintotdeauna, că trebuie să îi dăm la școală cât de mari se poate. În niciun caz mai devreme.
Adică Radu, născut în ianuarie, la 6 ani și 8 luni, iar Tudor, născut în noiembrie, la 6 ani și 10.
Ceea ce am făcut în cazul lui Radu, ceea ce vom face, când va veni vremea lui Tudor!
Pe scurt, pentru Radu am ales o școală de cartier (de stat), școala din fața blocului, în clasa unei doamne bune :). Din a 4-a, îl vom muta la alta școală.
A fost o acomodare foarte, foarte ușoară, pentru că știa școala (a văzut-o zilnic, dintotdeauna), a vizitat-o cu grădinița, de câteva ori, are colegi de la grădiniță, în clasă.
El este matinal, nu a fost nevoie să îl trezim noi sau să tragem de el în nicio dimineața. Până la școală facem 5 minute, cu tot cu încălțat.
După școală, merge la un afterschool privat, tot în zonă.
Anul școlar ce tocmai se încheie, a fost primul an de școală pentru Radu și primul an de grădiniță, pentru Tudor (program scurt).
În vara trecută am renunțat la bonă, am rămas acasă eu, făcându-mi programul meu, după al lor. Acesta era planul, dar m-am organizat mult mai prost decât mi-am plănuit.
Pentru mine, acesta a fost cel mai obositor an, de când sunt mamă.
..mult, mult mai obositor decât primul an cu Radu mic, când eram singură, toată ziua cu el, iar el nu dormea mai deloc (în fine, ca mai toți copiii)
A fost obositor, pentru că m-am încăracat (negativ) cu toate trăirile și frustările lor, cu acomodarea grea la grădiniță, la care se adaugă programele lor foarte diferite.
Deci am găsit provocator să fii tot timpul disponibil, să rămâi într-o stare de semi-alertă, alergare și stat în picioare, 9 luni de zile :))
Daaaar, acum o săptămână, știți ce mi-a zis Radu:
-Ce bine că tu poți să muncești de acasă!
(Well, nu prea pot)
-Păi da, dar tu oricum te-ai dus la after!
-Mdaaa, dar pentru că voiam. Puteam să nu mă duc. Nu mai știi, că ai zis, că dacă nu vreau să mă duc într-o zi sau mai multe, vii să mă iei de la școală.
Ceea ce am și făcut, da. Plus că într-o zi, îl luam la 3, în alta la 4, în alta la 6, în funcție de cum hotăram cu el.
La after a mers cu plăcere, i-a plăcut, a făcut aikido, baschet și experimente acolo.
Tudor a fost și n-a prea fost la grădiniță, dar acum revin la vârsta copilului, că despre asta voiam să scriu.
Mă raportez la cazul nostru.
Din punct de vedere, capacitate intelectuală, ca să zic așa, Radu ar fi făcut față cu brio și dacă ar fi fost dat la școală cu un mai devreme.
După cum zice, pe un ton arogant, chiar, s-a (cam) plictistit. A învățat, înainte să intre la școală (ca mulți copii, de altfel), fără să ne propunem ori dorim, adunări, scăderi, înmulțiri, împărțiri, litere și așa mai departe.
⇒Deci nu informația/ programa școalară este motivul pentru care cred că ”duci mai ușor școala” când ești mai mare că, oricum, majoritatea copiilor nu găsește dificilă, din acest punct de vedere, trecerea de la grădiniță la școală.
⇒Mai degrabă le este greu să stea-n bancă, să renunțe (parțial) la joc, să nu vorbească, să stea liniștiți, să nu se plictisească, să asculte, să repete și să facă tot ce le mai cere școala, prin programa standard, într-un sistem, pe alocuri, încă rigid.
Deci nu CAPACITATEA INTELECTUALĂ mi se pare ”problema” ci MATURITATEA EMOȚIONALĂ a copilului, pentru a face față acestor provocări.
Această maturitate emoțională mi se pare de departe cel mai important aspect de luat în calcul, când înscriem un copil la școală.
Și o zic eu, mama unui copil (mai) matur decât vârsta lui, după cum am aflat, încă din primele zile de la doamna educatoare, doamna de la școală, doamna de la afterschool.
Este prea matur pentru vârsta lui.
Ei, și chiar și el , matur pentru vârsta lui, n-a găsit ușor acest an.
El, care m-a avut acasă, tocmai că să aibă o plasă de siguranță aici, el, care are o doamnă care ”ține” clasa bine, el, care face parte dintr-o clasă nu foarte numeroasă (28 de copii), el, care e foarte stăpân pe el, are încredere în ce poate și ce știe- el, de-abia zilele trecute ne-a mărturisit că lui nu îi place în pauze.
Pentru că, și la clasa 0, sunt cazuri de bullying, chiar dacă nu grave sau poate e prea mult să le numim bullying.
Tachinări, tras din bancă, scuipat, împins, ținut de mâini, luat penarul, dat cu picioarele în ușă și altele asemenea. Toate în cele câteva minute, când doamna nu este în clasă.
Să trăiești cu (oarecare) stres că vine pauza mi se pare tare trist și stresant.
Sunt trăiri greu de gestionat, și pentru copil și pentru părinte, să știți.
Iar aseară, împreună cu P., am concluzionat.
Bine că vine vacanța de vară! Și să nu ne treacă prin minte, vreodată, să-l dăm pe Tudor, la școală, înainte de 6 ani.
Sursa foto: Photo by Samuel Zeller on Unsplash
Eu sunt Anca, mamă de-un băiat serios și altul haios. Amândoi frumoși, dar mai ales gălăgioși.
Dacă dorești să fii la curent cu isprăvile noastre, poți da un like paginii de facebook a blogului sau te poți abona la newsletter, pentru a primi pe e-mail noile articole.
Anca Arau
Leave a Comment