Maria, un zâmbet, o floare, un câine vagabond, vitezomanul Gică și mai ales o lume minunată

Și mai mult decât orice, copilărie.

Mie asta îmi amintește toată muzica lui Mihai Constantinescu, fără să fiu neapărat un fan. Mi-e drag și acum și mereu când îi aud melodiile pentru că de fapt, probabil, mi-e drag de noi, copiii de pe vremea lui.

➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de când nu îi mai ascult muzica, dar vestea că nu mai este m-a făcut să le ascult iar pe toate, ca atunci când eram copii.

Să-mi amintesc versurile, linia melodică, personajele și mai ales, să-mi amintesc de noi, copiii de atunci.

➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de atunci și de câte ori văd vreun viteaz în trafic, încep și fredonez:

Vitezomanul Gică

Si-a luat mașină mică,

Roșie ca focul,

Ca să-i surâdă norocul

➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de atunci și primul lucru, atunci când aud numele ”Maria” sunt versurile primului cântec de muzică ușoară din viața mea, pe care l-am notat, repetat, învățat pe de rost și cântat. O știu și acum pe de rost.

Maria e fata cu zâmbet de foc,

Ea îmi poartă întotdeauna noroc,

Pe ea oricând o voi aștepta

Maaaaariaaa e dragostea mea..

➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de atunci și de câte ori ajungem în vreun sat izolat de munte, încep și cânt:

Sus în deal e o casăăăă

Și acolo-i mândra mea

➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de atunci și de câte ori văd un câine amărât, mă gândesc:

Iubiți și câinii vagabonzi

Sunt mai cinstiți și uneori mai lorzi

Să nu-i loviți în suflete ca noi

➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de atunci dar, de câțiva ani mai ales, mai des decât orice altceva fredonez, prin casă sau mașină:

➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de când nu îi mai ascult muzica, dar vestea că nu mai este m-a făcut să le ascult iar pe toate, ca atunci când eram copii! 

Ieri am fost și noi copii

Dar timpul ne-a schimbat

Și viață am pornit și vise am adunat așaaa,

Cum ne-am dorit..

Mihai Constantinescu, n. 4 ian 1946- d. 29 oct 2019

Dumnezeu să-l odihnească-n pace!