Și mai mult decât orice, copilărie.
Mie asta îmi amintește toată muzica lui Mihai Constantinescu, fără să fiu neapărat un fan. Mi-e drag și acum și mereu când îi aud melodiile pentru că de fapt, probabil, mi-e drag de noi, copiii de pe vremea lui.
➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de când nu îi mai ascult muzica, dar vestea că nu mai este m-a făcut să le ascult iar pe toate, ca atunci când eram copii.
Să-mi amintesc versurile, linia melodică, personajele și mai ales, să-mi amintesc de noi, copiii de atunci.
➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de atunci și de câte ori văd vreun viteaz în trafic, încep și fredonez:
Vitezomanul Gică
Si-a luat mașină mică,
Roșie ca focul,
Ca să-i surâdă norocul
➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de atunci și primul lucru, atunci când aud numele ”Maria” sunt versurile primului cântec de muzică ușoară din viața mea, pe care l-am notat, repetat, învățat pe de rost și cântat. O știu și acum pe de rost.
Maria e fata cu zâmbet de foc,
Ea îmi poartă întotdeauna noroc,
Pe ea oricând o voi aștepta
Maaaaariaaa e dragostea mea..
➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de atunci și de câte ori ajungem în vreun sat izolat de munte, încep și cânt:
Sus în deal e o casăăăă
Și acolo-i mândra mea
➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de atunci și de câte ori văd un câine amărât, mă gândesc:
Iubiți și câinii vagabonzi
Sunt mai cinstiți și uneori mai lorzi
Să nu-i loviți în suflete ca noi
➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de atunci dar, de câțiva ani mai ales, mai des decât orice altceva fredonez, prin casă sau mașină:
Numai copii
O lume cu mult soare si mii de jucării
Pentru copii
În lumea cu povești si flori veți întâlni
Numai copii
Și-o lume a inocenței păstrați-o orice ar fi
Pentru copii
Dar timpul ne-a schimbat
În viață am pornit și vise am împlinit
Așa, cum ne-am dorit
Gânduri bune câte-am strans
Și tot ce-am învățat
Copiilor să dăm iubirea ce-o purtăm
E timpul să le arătăm
Numai copii
O lume cu mult soare si mii de jucării
Pentru copii
În lumea cu povești si flori veți întâlni
Numai copii
Și-o lume a inocenței păstrați-o orice ar fi
Pentru copii
Dar timpul ne-a schimbat
În viață am pornit și vise am împlinit
Așa cum ne-am dorit
Gânduri bune câte-am strâns
Și tot ce-am învățat
Copiilor să dam iubirea ce-o purtam
Să le arătăm
Numai pentru copii
E-o lume minunată
Numai pentru copii
Numai copii
O lume cu mult soare și mii de jucării
Pentru copii
În lumea cu povești și flori veți întâlni
Numai copii
Și-o lume a inocenței păstrați-o orice ar fi
Pentru copii
Numai pentru copii
E-o lume minunată
Numai pentru copii
➡ Au trecut ani, chiar zeci de ani de când nu îi mai ascult muzica, dar vestea că nu mai este m-a făcut să le ascult iar pe toate, ca atunci când eram copii!
Ieri am fost și noi copii
Dar timpul ne-a schimbat
Și viață am pornit și vise am adunat așaaa,
Cum ne-am dorit..
Mihai Constantinescu, n. 4 ian 1946- d. 29 oct 2019
Dumnezeu să-l odihnească-n pace!
Leave a Comment