Un penar cu bucurie care nu va fi o AMINTIRE

Mai devreme, cum rămăsesem fără castraveți, măsline și mere am ieșit cu băieții la supermaket-ul din colț să facem aprovizionarea. 

Am pus repede în coș ce ne trebuia și în drum spre casă, Radu vede un penar complet echipat. Își amintește că începe școala luni și că i-ar trebui și lui penar. Pe bună dreptate.

-Auzi, Radu dar aveai un penar cu PeppaPig cu de toate. Ălă unde e?

-A, ăla e la Medgidia, mami!

Bine, pune-l în coș și hai acasă!

S-a bucurat de penar, pentru că el chiar așteaptă să înceapă școala. Pare chiar bucuros. Că începe școala și că are penar.

Și apoi m-am gândit: primul lui penar.

Am zâmbit nostalgic în timp ce Radu urla la Tudor să scoată guma de șters din gură că o să lase urme pe ea cu dinții ăia ai lui.

Sunt convinsă că-și va uita primul penar la fel de repede cum l-a și primit.

Nu va ține minte mai mult de 2 luni că a fost verde cu galben, cu de toate dar mai ales cu rigla și echer care l-au dat pe spate.

Nu va ține minte nici că l-a cumpărat de la Mega Image, noroc că mama lui mai notează întâmplări și amintiri.

Și atunci mi-am adus aminte iar.

Eu nu o să uit nicicând primul meu penar. Era din lemn, ca o cutie dreptunghiulară. Încăpea în el un creion și stiloul meu chinezesc negru, cu capac auriu. Atât.

Apoi, în clasa a-II-a apăruseră penarele-pian. La fel de mic.

Pe capac erau butoane care imitau sonor gama. Mi-a plăcut tare, tare mult acest penar.

Îmi țin minte perfect primul rucsac care nu mi-a plăcut.

Era verde, pătrat, cartonat, foarte incomod și foarte mare. Nu mi-a plăcut. 

Țin minte desigur și primul rucsac care mi-a plăcut cu adevărat. Era din blugi. Eram deja clasa a-6-a și mai erau câțiva copii în clasă care aveau un astfel de rucsac.

-I-ai luat lui Radu, rucsac? mă întreba deunăzi cineva.

-Altul? 

El a văzut anul trecut un rucsac de școlar cu Superman. L-am luat atunci, pe loc. Deși era la grădiniță.

Și în continuare țin minte atât de bine abecedarul și povești întregi din manualul de citire.

Am întipărită în minte, clasa în care am învățat 8 ani și banca în care am stat. Știu numele tuturor colegilor din clasa primară.

Și tot așa..

Noi ținem minte TOATE jucăriile cu care ne-am jucat TOATĂ copilăria, ei au dificultăți în martie să-și amintească ce au primit de Crăciun. 

Aceste rânduri nu sunt, desigur, o pledoarie că:

”vai ce norocoși am fost noi” că am trăit vremuri de penurie (dar uite că avem amintiri frumoase)

sau

”vai câte pierd copiii noștri (că există atâta varietate și stimuli vizuali de orice fel, încât nu are cum să te mai entuziasmeze un penar, când acasă mai ai trei)

ci este doar o constatare că în timp ce eu, după 30 de ani îmi amintesc perfect primul meu penar, sunt apoape sigură, că băiețelul meu (pentru care memoria este un punct forte) va uita până la Crăciun cum a arătat primul lui penar.

Pentru că ei, copiii noștri au foarte multe pe care să le țină minte. Sunt expuși la atâta informație încât numai de penar nu mai este loc în creierul lor supra-stimulat să fabrice amintiri.

Dar poate ei vor ajunge așa cum am văzut eu într-un episod din Black Mirror (serial sf).

Într-un viitor, oamenii își vor monta, lângă ureche și legat de creier un hardisk unde vor stoca tot ce au văzut și auzit în decursul vieții. Și când au nevoie de o informație sau amintire derulează ”filmul”.

Și atunci, acolo așa, uite că-și vor aminti și de penarul care nu m-a lăsat pe mine să fac duș până la ora asta:)

Sursa foto: Photo by Plush Design Studio on Unsplash