….se-nmoaie o dată cu trecerea timpului…
Acum 5 ani, pe vremea asta cumpăram pentru prima oară în viața noastră un pătuț de lemn natur, un căruț bleu-marin și câteva lucrușoare pentru bebelușul ce urma să vină peste 2 luni.
Acum 2 ani, tot pe vremea asta, făceam cam același lucru, pentru ultima oară. Al patrulea membru al familiei urma să ne fie alături, în două săptămâni.
Și apoi, între acești 5 ani și astăzi, am experimentat și trăit pentru prima oară și respectiv pentru ultima oară, primii pași, primul mama, prima febră, prima suferință, primul zâmbet, primul prieten, prima băiță, prima noapte albă.
Am trecut de la oboseală excesivă la fericire deplină, de la grijă nemăsurată la un zen absolut, de la monotonie la diversitate, de la plictiseală la distracție, de la firesc la nefiresc, de la normal la anormal, de la bine la rău, de la rău la excelent, de la greu la ușor, de la facil la dificil.
Și acum dacă ar trebui să sumarizez într-o propoziție, cum ne sunt amintirile cu ei, adunate și memorate de-a lungul acestor ani, aș cita-o pe Ioana Pârvulescu (”Inocenții” ei este ultima mea carte citită, ca să înțelegeți)
Amintirile sunt ca turtițele dulci care „începeau prin a fi tari ca piatra și se înmuiau odată cu trecerea zilelor”, se modelează jucăuș în ani ca plastilina.
De exemplu:
→Prima aniversare a lui Radu a venit cu prima viroză serioasă, cu nas bebelușesc congestionat bine, cu respirație sacadată, febră înaltă și părinți obosiți.
Dar cumva, în timp, a devenit atât de moale și modelabilă această amintire, încât ținem minte cu totul altceva acum, respectiv cum noaptea îl plimbam în camera lui și el stătea lipit tot de noi.
Cumva, în ani, acestă amintire s-a modelat jucăuș, ca plastilina. Din turtiță tare ca piatra, s-a înmuiat o dată cu trecerea zilelor.
Din griji și oboseală am rămas, culmea cu liniște și bine.
→Toate serile când ne rugam de ei în fel și chip să-l accepte pe Ene pe la genele lor, au devenit peste ani, amintiri perfect digerabile și masticabile. Și chiar cele mai plăcute.
Am rămas din acele seri, o dată încordate și obositoare, tot cu starea de liniște și de bine. Am uitat că eram obositi și poate aveam alte planuri pentru acele seri.
Ne amintim acum, doar ce drăgalaș cântau și râdeau ei când noi ne doream să doarmă.
Ce strâns ne țineau de mână, când noi ne doream să ne dea drumul.
Cumva, în ani, această amintire s-a modelat jucăuș, ca plastilina. Din turtiță tare ca piatra, s-a înmuiat o dată cu trecerea zilelor.
→Primul incisiv, apoi canin și mai târziu primul molar a însemnat o durere mai mică sau mai mare pentru copil și de două ori mai multă suferință pentru părinte.
Dar cumva în ani, s-a modelat ca plastilina și această amintire și-am rămas cu bucuria și emoția ce-am simțit-o când am văzut gingia străpunsă.
→Nu ne mai amintim neliniștea ce am simțit-o în prima zi de grădiniță, ci am rămas doar cu mândria că dintr-un boț haios, bebelușul nostru a ajuns preșcolar.
Am rămas în gând, doar cu emoția unui nou început.
→De câte ori, acum, simt miros de Sudocream, mă inundă un val plăcut de căldură.
Deși, cu siguranță, crema o foloseam pe fondul unei suferințe iritante, iar bebelușul mai mult plângea decât râdea.
Cumva nu asta am ținut minte!
Cumva, în ani, acestă amintire s-a modelat jucăuș, ca plastilina.
Din turtiță tare ca piatra, s-a înmuiat o dată cu trecerea zilelor.
Și acum, că și Tudor, s-a făcut mare, am uitat că poate ne-a fost greu, am uitat că am suferit pentru ei, am uitat că o dată am fost obosiți.
Am rămas peste ani cu miros de bebeluș, cu entuziasmul zilelor de atunci, cu bucuriile mici, cu liniștea și recunoștința că au fost mereu sănătoși, că au crescut frumos și vesel.
Și pe lângă toate astea, acum că s-au făcut un pic mari, am rămas și cu nostalgia perioadei de bebelușie.
…..fericire! recunoștință! liniște! Iubire! Și restul până la 100% ….nostalgie!….
Și tot de la aceeași autoare, din aceeași carte am reținut și citatul cu care închei această postare.
Trecutul trebuie să rămână, în viețile noastre, la fel de plin de posibilități ca viitorul. Depinde de fiecare pe ce cale a viitorului e în stare să-și plaseze viața și în ce variantă a trecutului, din o mie, e în stare să-și găsească urma”.
____
Sursa foto: Unsplash
Anca Arau
Leave a Comment