Numai de când suntem părinți, am trecut de la oboseală excesivă la fericire deplină, de la griji nemăsurate la un zen absolut, de la monotonie la diversitate, de la plictiseală la distracție, de la firesc la nefiresc, de la normal la anormal, de la bine la rău, de la rău la excelent, de la greu la ușor, de la facil la dificil.

Și am râs și am plâns și ne-am jucat și ne-am supărat de vreo 12345 de ori, în fiecare zi. 

Și am învățat că ceea ce azi pare un capăt de țară, mâine se dovedește a fi  nimic.

Și-am trecut prin erupții dentare,  prima febră sau prima răceală. 

Și mereu ne-am spus, gata, până aici ne-a fost.  Și te gândești că da, uite ăsta motiv de îngrijorare.

Copilul nu mănâncă, vomită siropul, plânge necontrolat. 

Nimic nu e mai important decât să se facă bine. Nu ai mai fost așa îngrijorată în viața ta.

Și apoi, din copilul moale, fără vlagă, peste 5 zile aleargă vesel și râde necontenit. Ai și uitat câte griji ți-ai făcut. Așa se fac mari îți spui.

Mai departe diversificarea ți se pare cea mai mare provocare.

Cum să le combini, ce alimente se recomandă, ce este contra-indicat.

Oare o fi alergic?

Oare l-o durea stomacul, dacă nu combini bine alimentele?

Oare celelalte mămici cum s-or fi descurcat, ca tu nu vezi luminița de la capătul tunelului.

Bașca că refuză tot ce îi dai. Da, clar, asta e o problemă.

De-abia de acum începi grijiile, îți zici.

Ce simple erau zilele când își făceai griji cu alăptarea, îți spui.

Și așa mai departe.

Cu primii pași, începerea grădiniței, bolile la intrarea în colectivitate, viața de școalar și apoi adolescența.

La fiecare etapă realizezi ce ușor era înainte și îți spui că ”aceasta este cea mai mare grijă”

Apoi trec. Și vin altele cele mai imporante și cele mai îngrijorătoare.

În septembrie, Tudor va începe grădinița. Și mi se pare floare la ureche. Va plânge, va sta și pe acasă, va fi multă joacă și noi prieteni.

Mult mai de ”îngrijorat” mi se pare noua etapă din viața lui Radu, respectiv viața de școlar. Cu bullying, răutați, traume poate, stres etc.

Și mă uit la prietenii cu bebeluși și mi se pare atât de ușoară viața lor. Copilul plânge, îl iei în brațe și l-ai liniștit. Cineva înțelept a inventat odată o vorbă :  ”Copii mici, probleme mici/ Copii mari, probleme mari”

Tot ce vreau să zic este că atât de importante ni se par ”problemele” la momentul apariției și cât de lipsite de orice temei par după ce au trecut.

E ciudat cum ce astăzi pare un capăt de țară se dovedește a fi nimic.

Parcă nici nu a fost. 

Dar au fost și griji și panică și dezamăgire și suferință.

Și din toate am învățat, mai ales că toate-s trecătoare.

Cea mai importantă lecție cu care rămânem la sfârșitul fiecărei zile, lună, an sau etapă este că totul este trecător.

Învață de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniștit să treci,
Învață de la toate, că toate-ți sunt surori,
Să treci frumos prin viață, cum poți frumos să mori.
Învață de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învață de la toate, că totu-i trecător.

(R. Kipling- ”Învață de la toate”)

______

Photo by Edi Libedinsky on Unsplash