Vă lăsați băieții să se împuște, să se lupte și să se războiască cu săbiile?

Băieții mei se împușcă cu pistoale și se fugăresc cu săbiile prin casă. Sunt eroi și antieroi. Salvează lumea și de multe asta implică în joaca lor scenarii violente. Se omoară. Se amenință cu moartea. Cu distrugerea de fapt. De mașini nu au fost niciodată atrași și nu s-au jucat cu ele dar de bucătărie și războaie, da :)) 

Nu, niciodată nu mi-am pus problema că vor deveni adulți agresivi

Dar ni-cio-dată.

Mai mult de atât, nu m-am gândi că vreun părinte își poate face griji că un băiețel care se joacă de-a războiul, ori de-a hoții, care împușcă tot ce îi iese în cale, care se crede ninja și mânuiește sabia cu dibăcie, înseamnă că are porniri violente și va deveni un adult violent. Ori un copil agresiv.

Dar înțeleg că este o temere foarte comună printre părinții de băieți, de acum. Foarte, foarte. 

Și unii băieții nu prea au voie să joace cu puști și pistoale. ”Pentru că-n această casă nu acceptăm violența”.

Nici să fie hoți, pentru că ”noi creștem copii empatici”.

Nici să fie polițiști care să ducă hoții la închisoare, pentru că ”este o acțiune plină de ură”.

Nici să se fugărească cu ciocanele ori săbiile prin casă, pentru că ”nu suntem clanuri interlope”

Nici să se joace de-a războiul, pentru că ”nu provocăm suferința nimănui”

Nici să facă lupte, pentru că ”nu încurajăm competiția”

Vai, vă zic așa sincer, că mă bucur că eu am luat lucrurile ca atare, fără să despic firul în patru :))

Adică a fost așa de ușor să-i creștem, fără să ne punem un milion de întrebări existențiale. Băieții se joaca de-a lupta, cu arme și scenarii violente de când lumea și pământul. Doar nu o să întrerup eu această ”pornire” :))

Dar pentru că mai demult, m-am simțit aproape prost, într-un cerc restrâns pentru că noi nu interzicem armele în casă :)), ce credeți că am făcut?

Mi-am dat instinctul la o parte și am căutat ce zic specialiștii.

Exact, zic că nu există nicio legătură între copiii care își imaginează jocuri violente și adulții agresivi.

Nu, pentru că una este joacă, alta e realitate.

Dar există o legătură foarte strânsă între copiii expuși la violența și adulții violenți. Cum îți și spune orice instinct.

Acum, sincer nu știu cum ajunge cum vor fi mari, că mai e până atunci dar de  5 ani, respectiv 2 de când în colectivitate, plus anii dinainte în care ne interacționau zilnic cu copii mici la locul e joacă, pot să afirm nu au avut vreodată vreo pornire agresivă la adresa altora copii. Nici cele comune, care nu indică un copil violent, nu au mușcat, nu au împins, nu au bătut, nu au scuipat, nu au batjocorit alți copii.

Cu toate războaiele, țipetele, urletele, împușcăturile și bătăile din casă, afară, la școală și la grădiniță sunt foarte pașnici. Liniștiți. La joacă și la vorbă.

Și fiți atenți ce zic speciliaștii:

In fact, researchers have found that aggressive play can actually lead to less aggressive and more prosocial behavior in real life, because it gives children a chance to act out their impulses in a safe setting. (in link am trecut un articol CNN care adună mai multe studii)

Adică este o joacă firească, un joc de rol, care nu ar trebui interzis, pentru că, fiți atenți ”conduce la comportament mai puțin agresiv în viața reală pentru că le dă copiilor șansa ”să se descarce” în mediu sigur”

Și părinții nu ar trebui să se îngrijoreze dacă băieții preferă astfel de jocuri. Pentru că ei fac foarte bine diferența între imaginație și realitate.

Și niciodată nu vor confunda joaca fizică imaginară cu realitatea.

Pentru că, ei știu că pistoale sunt de jucărie. Și arată ca o jucărie. Săbiile sunt de plastic și ei nici măcar nu se ating în joacă lor. Mitraliere sunt evident imaginare și scenariul se derulează doar în mintea lor. Se fac că trag, se fac că mor.

La jocurile pe calculator este altceva, acolo este realitate virtuală, o altă discuție, mult mai complexă.

Deci pe scurt, este mai posibil ca fetele să se joace de-a mama și de-a tata și băieții de-a eroii, antieroii, războaiele, jafurile și prizonierii. Și asta nu înseamnă nimic. Interzicerea acestor jocuri, impotriva voinței lor, ar putea însă avea efecte negative.

Gata, asta voiam să spun.

Mă duc să le citesc băieților, povestea de seară. Mă așez lângă Tudor, 2 săbii, un ciocan mare de plastic și un scut. Pentru că, așa ne simțim noi în siguranță 🙂


În poză Tudor mic, mic și Radu tot mic 🙂

About the Author

Anca Arau
Author with 387 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

1 Comment

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives

Mulțumesc și mulțumesc