Vreau să vă povestesc, repede, o întâmplare petrecută în acest weekend. Povestea nu e în stilul blogului, cu hihi, haha, este ceva cât se poate de serios. Totul s-a terminat cu bine, însă am fost la un pas de o tragedie. Și vreau să vă povestesc, să vedeți dacă vi se poate întâmpla și mai ales, ce este de făcut, ca să nu se întâmple așa ceva.
Sâmbătă, după amiază
Eram la bunici. Eu mâncam la bucătarie. Tudor termină de mâncat și se duce în dormitor.
După câteva minute se aude o bufnitură, ca și cum s-ar fi răsturnat sacul cu jucării, el începe să plângă. Mă duc spre dormitor și în ușă încremenesc.
Comoda înaltă, lungă și grea din dormitor era răsturnată. Nu m-aș fi gândit niciodată că acea comodă se poate răsturna cumva. Tudor plângea, iar eu, în fracțiunea aceea de secundă, știu că strigam la el, unde este?
Era sub comodă. Cu totul. Comoda era căzută peste el. Cu totul. Nu se vedea absolut deloc. Strivit, cum ar veni. Îl strig pe tata, ridicăm comoda, îl scot pe Tudor, îl verific. Nu știu cum, dar e bine.
Și apoi tot weekendul și de atunci încoace ne-am pus întrebarea:
Cum a fost posibil ca o comodă atât de stabilă, grea și bine fixată (pe picioarele ei, lungă de 160 și înaltă peste 1 metru ) să se răstoarne peste Tudor. Șocant. Nu am înțeles și nu înțelegem în continuare. Dar uite că s-a putut.
Și revin la întrebarea din titlul:
Voi știți care este emoția care ne ajută să rămânem în siguranță?
Această întrebare o adresăm noi și copiilor în cadrul orelor de educație rutieră. Rezolvăm împreună un rebus iar una dintre întrebări este aceasta:
Care este emoția care ne ajută să rămânem în siguranță?
Hmmm, și se gândesc copiii….și se gândesc…și ajung la răspunsul corect.
Voi știți care e emoția care ne ajută să râmânem în siguranță?
FRICA
Da, frica.
Pentru că ne este frică, noi nu ne transportăm copiii, cu mașina, decât asigurați corespunzător. Ne e frică de ce ar putea păți, altfel, în eventualitatea unui accident. Și nu înțeleg cum alți părinți sunt atât de curajoși și îi țin în brațe sau în picioare între scaune.
Nu traversăm pe roșu că ne e frică să nu fim loviți de vreo mașină. Sau ne este frică de amendă.
Ne asigurăm când traversăm strada, indiferent dacă avem prioritate, pentru că ne e frică să nu murim, cum ar veni.
Învățăm să acordăm primul ajutor, pentru că ne este frică că cineva drag, vreodată, poate avea nevoie de acest ajutor.
Și din acest weekend încoace, ne va fi foarte frică de orice corp de mobilă neprins în perete. Culmea este, că noi avem toate corpurile înalte prinse, la comoda aceasta stabilă nu ne-am fi gândit vreodată. Dar de acum vom ancora toate dulapurile și comodele în perete. Pentru că ne este frică de un eventual cutremur sau de o sâmbată așa cum a fost cea trecută.
Sunt multe de povestit și exemplificat, dar pe scurt așa, aceasta este ideea și totodată experiența, pe care doresc să o împărtășesc cu dumneavoastră.
Și vă invit să nu vă fie frică să vă fie frică.
Frica ne ajută să râmânem într-o stare alertă, să evaluăm corect riscurile, să ne ne spunem „nouă nu ni se poate întâmpla”, pentru că uite, se poate 🙂
Trebuie să ne fie frică să ne lăsăm bebelușii liberi pe bancheta din spate.
Trebuie să ne fie frică să traversăm strada prin locuri nepermise.
Trebuie să ne fie frică să vorbim la telefon când conducem.
Trebuie să ne fie frică să lăsam cuțite ascuție la îndemâna copiilor.
Trebuie să ne fie de corpurile de mobilă, care ar putea cădea peste noi.
Toată această frică justificată ne ajută să rămânem în siguranță.
Leave a Comment