Anul trecut am primit cadou de la Radu, de ziua mea, acest cadou, respectiv un pergament- adică o coală A4, arsă la colțuri, în care i-a dictat cuvânt cu cuvânt bunicii lui ce să îmi scrie.
Este un mesaj, preluat din desenele lui animate, fără noimă, dar se spune oricum că intenția conteaza, nu?
Zice așa:
Două lacrimi de broască țepoasă
Două ghemotoace de blană de iepure
O lingură plină de zahăr de gheață
Bulion de țepi de arici
Două pene de bufniță vrăjită
Costă O CASOLETĂ DE ZMEURĂ.
E PENTRU ANCA.
(Închei citatul)
Îmi dă cadoul.
Primește aprecieri.
Și de cum mi l-a dat, m-a întrebat de 10 ori, cel puțin, în ziua respectivă și apoi ziua următoare, când îi cumpăr casoleta de zmeură.
-Păi îți cumpăr, Radu dar nu am ajuns la piața.
– Nu ‘să’ poate așa, mami! Ăsta-i prețul. Pergamentul costăăăă!! Altfel eu ți-l iau înapoi, să știi. Adică nu e gratiiiis!
COSTĂ O CASOLETA DE ZMEURĂ, ți-am scris!!
Deci, pe principiul ”frate, frate, dar brânza-i pe bani”, dacă-i cadou, ce, până la urmă totul costă-n viață, nu?
A mai trecut 1 an.
Vine iar ziua mea (joia trecută).
În duminica dinainte, urma să plecăm în vacanță.
Sâmbătă, băieții pleacă cu tatăl lor, să mai rezolve una alta cu mașina, să pună benzină, treburi de-astea de bărbat.
Se întorc.
Și-n timp ce făceam bagajele, Tudor îmi spune că a văzut încălțări de plajă ca ale lui în mall.
-Păi da, că din Promenada ți le-am luat. Dar tu când le-ai văzut?
-Mai devreme.
-Ai fost în mall?
-Da, mami, am fost în mall.
-Cu tati? În ce mall?
-În Promenada. Și cu Adu.
-Păi ce ați făcut acolo?
-Am luat un cadou!
-Un cadou? Pentru cine?
-”Puntu” tine.
-A, ce drăguț!! Păi cu cu ocazie?
-Maaaami, gata, este supriză, eu nu am voie să zic nimic! Este o surpriză.
Nici n-a dezvăluit prea mult, ce-i drept :))
Și-n continuare, în dimineața plecării, la 3 am, în bucătărie, în timp ce păzeam cafeaua, mă întreabă senin și Radu
-Mami, dar tu porți S?
-De măsura la haine, mă întrebi?
-Da, S porți tu?
-Da, dar de ce întrebi?
-Eram curios. Adică știu că porți S, că mi-a zis tati, oricum dar voiam să fiu sigur.
Și-n acest moment, chiar și o blondă ca mine a reușit, rapid, să rezolve puzzle-ul. Era ceva îmbrăcat. Măsura S. Luat din mall :))
Peste câteva zile de la discuția asta, vine ziua cu pricina.
Vin băieții de dimineața la mine, fiecare, în mână cu o pungă de Zara.
Mi-au zis că ei au ales. P. îmi confirmă că i-a lăsat să aleagă fix ce a vrut fiecare.
Radu a ales și mi-a dăruit această bluziță albastră:
Iar de la Tudor, această cămașă galbenă:
Le primesc cu drag, până să termin de mulțumit frumos, primesc întrebarea care-mi place mai mult.
Dar nu e ca și cum eu m-am născut ieri. La astfel de întrebări, răspund repede:
-Sunt minunate amândouă! Ce bine v-ați gândit!
-Și pe care o pui acum?
-Aaaaa, păi o să le pun pe amândouă azi. Hai să ne gândim. Acum mergem să mâncăm, îmi pun bluza albastră, că tot am pantalonii scurți pe mine și apoi la plajă îmi pun cămașa albastră. Este bine?
-Da!
-Păi și așa vrei să vii? Cu pantalonii ăștia? (cei din poză), mă întreabă Radu
-Da, ce au? La București, îți dai seama că o port în mai multe combinații dar acum nu am alți pantaloni.
-Biiine.
Ne așezăm la masă. Îmi aduc omletă, o felie de chec și un iaut cu miere. Radu nu mă scăpa din priviri:
Am crezut că mă admiră, că nu-și poate lua ochii de la mine de frumoasă de sunt:
-Vezi să nu te murdărești pe bluză. Ai grijă la iaurt! Ți-ai mai pus și miere…doamneeee….poate te murdărești…aici unde o speli, rămâne murdară, ce faci? Mai bine ți-o puneai pe aia de la Tudor!
Na, cadoul lui până la urmă. Dacă nu mă port cum trebuie cu el, mi-l ia înapoi.
Sau, de ce să fii relaxat, mai ales în vacanță când poți să fii stresat.
PS. Nuferii roz i-am primit anul trecut 🙂
Eu sunt Anca, mamă de-un băiat serios și altul haios. Amândoi frumoși, dar mai ales gălăgioși.
Dacă dorești să fii la curent cu isprăvile noastre, poți da un like paginii de facebook a blogului sau te poți abona la newsletter, pentru a primi pe e-mail noile articole.
Anca Arau
Leave a Comment