În spatele ușilor închise, doar în doi, și atât- acolo e testul relației.

Am găsit în ciorne, un articol scris, dar nefinalizat și nepublicat, de fapt niște rânduri lăsate, în ideea unui articol. Era undeva pe la finalul anului 2020, după ce trecuse starea de urgență din mai, și se instituise din nou carantina în București.

Contextul era acesta:

Vineri după-amiază ascultam în mașină, la radio această dezbatere:

Dacă se va decreta iar stare de urgență, cu cine preferați să vă prindă izolarea?

Și ascultătorii răspundeau, mai în glumă, mai în serios.

Păi, sper să mă prindă departe de casă, că mi-a ajuns data trecută! Bag divorț direct, dacă ne mai obligă ăștia să stăm numai în casă.

Altă ascultătoare:

Acasă, cu partenerul meu. Nu, nu cred că există prea mult timp împreună cu persoana iubită.

Și tot așa, au preluat vreo 5-6 mesaje.

Și mă gândeam eu așa, nu neapărat la întrebarea asta și la răspunsurile previzibile, amuzante sau serioase, că, e cam important să-ți placă mult de familia ta, să poți duce o izolare împreună, că uite ce vremuri incerte trăim :))

Lăsând gluma la o parte, nu, nu cred, că în viață ți-e suficientă familia-prietenii, distracțiile în gașcă și vacanțele vesele au rolul lor, dar să-ți fie de ajuns familia, măcar când se impune situația, e și asta o mare realizare. 

Eu chiar l-am numit test al relației, când am rămas numai noi doi :))

Adică prima dată când am rămas numai noi doi și am trecut de la o viață  foarte activă din punct de vedere social, la una cu stat mult în casă și prin jurul ei, eu am considerat această schimbare din viața noastră, un test al relației.

Asta se întâmpla când aveam 27 de ani. Și ne-am mutat din București și ne-am schimbat viața la 180 de grade.

Dar, ca să o iau cu începutul și foarte pe scurt, noi doi ne cunoșteam de la 7 ani, am fost colegi 12 ani de zile, apoi am plecat la facultate, în București, fiecare la altă facultate și ne-am ”combinat” (nu știu dacă tinerii din ziua de azi, mai folosesc acum această expresie, înseamnă că formăm un cuplu :))

Eeeei, și ne-a fost bine.

Am avut o viață activă din punct de vedere social, foarte veselă așa, încă din clasa a X-a, cu chefuri și distracții dese-n gașcă. Din cei 25 de colegi din liceu, 24 am plecat la București, deci la facultate aveam deja o gașcă veselă, care nu putea să stea, gata formată. Din acest motiv, cred, nu am avut nicio treabă cu colegii mei din facultate.

Și anii de facultate au fost la fel, cu chefuri în cămin, seri de marți în Club A și de vineri în Piranha.

Noi doi formam un cuplu dar de ieșit, ieșeam exclusiv în gașcă.

Și  chiar și când ne-am mutat împreună, stăteam și cu sora mea și tot așa pe stilul vesel ne erau serile, că venea ea cu tot felul de povești din realitatea ei, trăită în spitalul în care-și făcea rezidențiatul, total diferită de realitatea noastră de la muncă.

Cred că prima oară când am plecat doar noi doi într-o vacanță mai lungă a fost în luna de miere…adică, nu cred, sunt sigură :))

Așa, ne-am căsătorit, ne-am cumpărat apartament, ne-am apucat să-l renovăm, când el a plecat în Olanda, cu job-ul. Eu am rămas aici. 

Eeeei, și atunci am zis:

Eu nu sunt obișnuită cu el, mie chiar îmi place de el.

Că, uite, de ieșit, ieșeam tot des în oraș, că aveam cu cine, adică din punct de vedere viață socială, nimic nu se schimbase la mine….și parcă se schimbase totul. Am plecat după câteva luni și eu.

Și acesta a fost cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat și din punct de vedere al relației, zic. Pentru că, deși eram împreună, de 8 ani deja la acel moment, era pentru prima oară când urma să locuim și să fim doar noi doi. Și atât. În fiecare seară.

Pfoaaa, păi cum să nu fie un test al relației?

Că nah, lucrurile și percepția noastră se puteau schimba, total.

Că de la petrecut nopți în Music Club, am trecut la vizonat filme-n 2. Și de la o viață alertă și dinamică la una atât de așezată și monotonă, cumva.

Doamne, ce bine a fost! Ce stare de bine îmi dă acea perioadă.

Apoi, s-a născut Radu, ne-am bazat numai unul pe altul, apoi e venit Tudor și na, n-am mai fost niciodată singuri :))

Dar ne-am dorit. Și pentru că ne-am dorit, mi s-a părut important că am și reușit să fim, din când în când, și singuri.  Și acum, pe măsură ce cresc copiii, aveam mai multe șanse să fim ”doar noi doi”. Și e bine:D Plecăm în 2. Și dacă nu plecăm, tot petrecem serile în 2. Și numai în 2. Ne uităm la aceleași seriale. Bem același vin. Pandemia va trece, izolarea s-a terminat, dar când toate vor trece și vom fi mai mult plecați decât acasă, o să zic tot așa cum am zis în urmă cu 10 ani.

Iar dacă din varii motive, va veni o nouă izolare, o să fiu sigură că ne va fi excelent. Pentru că, doar am trecut un test serios cu fix 10 ani în urmă :))

Gluma-i glumă, dar sunt sigură că există multe cupluri care au trecut izolarea cu greu și din acest punct de vedere. Că nu ai nici unde să te duci, nici pe cine să chemi la tine, și atunci chiar e musai să îți placă de al tău/ a ta:)

După ce ușile se închid, lumina reflectoarelor se stinge, prietenii pleacă acasă, copiii s-au culcat pozele perfecte de pe social media s-au postat, atunci și acolo e relația adevărat dintre un bărbat și o femeie. 

Photo: Unsplash

 

About the Author

Anca Arau
Author with 428 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Archives