La fiecare început de an, ne facem planuri mii, ne propunem să ținem diete, să dormim, să facem sport, să mâncăm sănătos, să ne schimbăm jobul, să petrecem mai mult timp cu copiii, să călătorim, să ne vedem cu prietenii mai des, citim, să vedem filme, să mergem la teatru, la munte și la mare. Orice, dar să fie important. Iar la sfârșit de an constatăm că nu ne-am ținut de cuvânt. Că timpul, că viața, că lipsa entuziasmului, că-i bun tortul, greu sportul. Și e și mâine o zi.

În fiecare zi, ne exprimăm nemulțumirea de cel puțin 25 de ori. Găsim zeci de motive de neîmplinire. Suntem supărați pe copii, dezamăgiți de clasa politică, exasperați de traficul infernal, dezgustați și plictisiți.

Așa trec orele, zilele, săptămânile, anii.

……Până la primul bilant, oricare ar fi el, când ne forțăm să rememorăm momentele din viața noastră.

Și atunci, când tragem linie, realizăm că avem ceva mai multe motive de recunoștință decât de supărare:

Când ia sfârșit perioada de ”creștere copil mic”, rămânem cu mirosul lor bebelușesc, zâmbetul sincer și pielea moale. Nu mai e supărat niciun părinte pe nopțile albe și ritmul alert. Acum, că nu mai e, simțim doar recunoștință.

La schimbarea unui loc de muncă, rămânem doar cu experiențele pozitive. Miile de nemulțumiri acumulate până atunci se evaporă cumva. Suntem recunoscători că am întâlnit oameni buni și dragi, că ne-am format și modelat armonios.

Un proiect greu nu mai însemană frustrare și supărare. Înseamnă recunoștință pentru toate experiențele prin care am trecut, care ne-au definit și fără de care azi nu am fi noi.

Eeeei, și anul acesta, am zis să ținem și noi borcanul recunoștinței. Am cumpărat la sfârșitul lunii decembrie, un borcan mare și frumos, de la Pepco, cu capac cu coarne de ren, i-am pus o fundă, am scris pe capacul alb cu cariocă cu sclipici. Recunoștință. 2022. Habar n-am dacă nu îl vom abandona pe drum, dacă-l vom umple, dacă vom citi bilețele la revelionul ce vine.

Și, în ultimele 15 zile, la cină facem așa o scurtă recapitulare. Adică îi întreb pe copii ce să trec pe bilețel. Dacă este o zi în care au luat ”Foarte Bine” la școală ori la grădiniță este ușor. Trec asta. Dacă suntem în vacanță, iar găsim ușor motive de ”bine”.

Și a venit o zi când nu s-a întâmplat absolut nimic ieșit din comun. Nici note, nici proiecte, nici nimic.

Ce să scriem? Ce să scriem?

Zic eu: Recunoscători că suntem aici cu toții, că suntem sănătoși, că am jucat Macao.

Răspunde Radu: Doamne ferește, hai că deja…. Adică, acum hai, o să faci 300 de bilete, că ”suntem sănătoși” Numai, gata! Eu zis să scriem numai când mergem în vacanță sau facem așa ceva, nu că am jucat Macao.

Și așa banal mi se pare și mie să scriu: Am savurat o cafea, am citit o carte bună, am râs la ”Seinfeld”, am mâncat o pizza delicioasă, am băut un vin pe zoom cu o prietenă, am văzut un apus, am adormit îmbrățișați, am ieșit la o plimbare cu bicicleta, am dormit 10 ore, am mâncat o ciocoltată, am făcut un tort. Tot caut ceva extraordinar să scriu, dar culmea e că atunci când recitesc ”am râs la Friends”, ”mi-a plăcut cafeaua” sau ”ce baie relaxantă, cu sare parfumată și spumă multă” parcă simți și-ți aduci aminte de toată liniștea și ”binele” din momentele acelea, deși ți-e parcă și rușine de banalitatea lor să le treci pe bilețele, să le împăturești și să le dai drumul în borcanul anului 2022. Dar o să le dau, să aibă copiii de ce râde la revelionul viitor. Sau de ce mă certa. Sau reflecta:D

Foto: Unsplash