Dacă există un lucru pe care bărbații nu îl știu, acela este că a fi alături de copilul lor în primele zile după naștere are puterea de a le schimba creierul, literalmente

Acum câteva săptămâni, într-o seară, îi citeam cu voce tare, soțului meu, din cartea de pe noptieră:

”Dacă există un lucru pe care bărbații nu îl știu, acela este că a fi alături de copilul lor în primele zile după naștere are puterea de a le schimba creierul, literalmente.

E ca și cum apropierea ar sculpta și ar remodela anumite circuite cerebrale. Asta ne-a învățat neuroștiința, care, în lumina anumitor descoperiri, invită noi tătici să aibă încredere în natură pentru a da tot ce e mai bun din ei în această etapă a existenței lor. 

De fapt, dacă ei se acomdează cu rolul patern și fac ceea ce trebuie în legătură cu copilul lor, adică să-l țină în brațe, să-l îngrijească și să-l privească în ochi, vor fi răsplătiți pentru munca depusă și micuțul va avea o dezvoltare mai bună.

Aceste simple gesturi au extraordinara putere de a modifica creierul masculin, deoarece cresc nivelul de oxitocină și prolactină, pe care știința le-a asociat dintotdeauna doar cu nașterea și cu alăptarea maternă.

Dacă un tată își ia brațe pruncul, amigdala (adică zona din creier responsabilă pentru inteligența emoțională) suferă o stimulare foarte intensă.

În consecință, grație unei serii de interconexiuni neuronale, vor fi secretați cei doi hormoni, care sunt responsabili pentru stabilirea relațiilor afective și pentru sentimente, în acest caz față de nou născut.

E ca și cum natura, datorită apropierii și contactului cu copilul, permite și integrarea rolului de părinte în identitatea bărbatului adult.

Femeia, după naștere, are nevoie de un partener exact ca acesta” (citat*)

Pfoa, am pierdut șirul, zice el.

Asta mi-a spus și mie instinctul, mi-am amintit eu. Tatăl, dacă este posibil, trebuie să fie prezent din prima zi și în fiecare zi.

Și de ce zic asta:

Radu s-a născut la începutul lui 2012.

Aveam 27 de ani, fiecare, când am rămas însărcinată. Eram la vârsta potrivită, a fost o sarcină programată, nimic de zis, dar cu siguranță, eram, oarecum, nepregătiți.

Ne mutasem de o lună în Olanda, nu ne interesasem deloc despre sistemul de nașteri acolo, eram obișnuiți cu o viață mondenă destul  de intensă, ieșiri dese cu prietenii, munte, mare, pub-uri, nicio grijă, în general.

Nimeni din grupul nostru de prieteni nu avea copii ori gânduri de copii, cred că nu ținusem niciodată în brațe un bebeluș. Și nici în timpul sarcinii, nu am fost genul de părinți care întorceau capul după bebeluși pe stradă sau vorbeau cu bebelușul nenăscut (nu e nimic rău, evident, în asta, spun doar că nu am fost genul acela).

Au trecut cele 9 luni firesc și natural, fără prea multe întrebări ori știință. Încă nu știam nimic despre copii.

S-a născut copilul, tatăl a fost acolo, de la începutul nașterii până la sfârșit, acesta rămânând una dintre cele mai frumoase experiențe din viața noastră.

Imediat după ce se naște, înainte de a fi cântărit ori măsurat, copilul este așezat pe pieptul mamei, pentru ora magică, cum a fost și cazul la noi.

Dar ce mi s-a părut mie foarte interesant este că, în cazul în care mama naște prin cezariană și nu este aptă pentru această oră magică, copilul este așezat pe pieptul gol al tătălui.

Și acum înțeleg de ce: pentru ca în creierul tatălui să se producă schimbarea aceea iremediabilă, de care spuneam mai sus :))

La noi nu a fost cazul de contact ”piele pe piele” cu tatăl dar imediat ce a fost luat de pe pieptul meu, după ce a fost șters și cântărit, bebelușul în vârstă de 45 de minute, a fost predat tatălui, pentru a fi îmbrăcat. Așa li se pare firesc acolo. Ești tată acum, faci tot ce nu poate mama :)) 

A primit un pic de ajutor, că după cum spuneam nu mai ținusem în brațe niciodată un bebeluș dar ne-a uimit atunci și exprimarea asistentei:

Vă ajutăm, vă arătăm dar e bebelușul dvs, noi nu punem mâna pe el.

Am plecat acasă cu bebelușul foarte proaspăt născut, și noi nerăbdători, mai mult decât neliniștiți de aventura ce ne aștepta.

Singuri, noi doi, părinți de 3 ore și un bebeluș, într-o țară străină, departe de tot ce ne era familiar.

Daaaar, deodată, ne-am simțit foarte siguri pe noi. Cu mare încredere că ne vom descurca de minune. Cu stimă de sine crescută.

Am făcut un copil. Putem face orice. Dacă vrem, putem să mutăm munții din loc. Și să crezi asta e foarte important.

Până la urmă, niște părinți la început de drum au nevoie să primească asigurări și reasigurări că fac bine ce fac. Și nouă nu avea cine să ne spună că trebuie făcut altfel, ne asiguram unul pe altul că facem foarte bine ceea ce facem.

Am făcut un milion de greșeli, evident dar ce perioadă minunată a fost. Ne-a apropiat și mai tare. Adică în loc de îndoieli, noi, pentru că am fost singuri, am fost foarte siguri pe noi.

Și am stabilit că armonia înseamnă să fim pe aceeași lungime de undă, adică să înțelegem că și noi și nou-născutul avem același obiectiv, trecem prin aceeași experiență. La început nu e ușor să ne sincronizăm dar învățăm în timp prin antrenament continuu, iar rolul tatălui, cel puțin la început, este tocmai de stâlp de susținere de care să se sprijine  mama când obsoseala pare a fi excesivă

Și pentru că nu am vrut alți stâlpi, am tot fost stâlpi de susținere, unul pentru altul. 

El mergea ziua la muncă, eu cu bebelușul acasă. Radu a fost un bebeluș care nu a dormit ziua, ca mulți alții, de altfel, adică seara la 6 când ajungea P. de la muncă eram destul de obosită, de multe ori nu mergeam nici la baie, toată ziua, de stat jos, nu mai zic (mamele știu). 

Îl așteptam ca pe pâinea caldă. Și mi se părea firesc și natural să fie așa.

Îl lua pe bebeluș, îl plimba, îi schimba pampersul, îi pregătea baia, îl spălam apoi împreună, îi făcea masaj apoi și îl culcam eu. Și apoi luam cina noi. Și așa, zi de zi, toată bebelușeala.

Și astel, și de voie dar mai ales de nevoie, i-a tot venit rândul la schimbat pampersi, pregătit baie, pasat fructe sau spălat biberoane.

Nu par dar sunt și astea lucruri mportante. 

➡ Că, obosit cum era, se bucura că-l aștept, seara, ca pe pâinea caldă, ca pe un erou salvator.

➡ Că se simțea bine, când, seara, după ce îl culcam pe Radu, coboram și se vedea liniștea și recunoștința din ochii mei, că masa era pusă și casa măturată. De el.

Toate astea ne-au apropiat și mai tare.

Iar Radu, bebeluș fiind a fost foarte apropiat de P. În sensul că nu făcea diferență între noi doi, îi era totuna. Ieșea la plimbare, se culca și mânca cu oricare dintre noi doi, în egală măsură.

Iar la Tudor nu a fost așa. Cu siguranță, Tudor este și altă fire, mai mămos, ca să zic așa dar, adevărul este că în primii 2 ani, a petrecut mai mult timp cu mine, decât cu tatăl lui. Deși mereu prezent, l-a shimbat mai rar, l-a culcat spre deloc și i-a dat să mânânce mai rar.

Pentru că, mai aveam un copil acasă mic care avea nevoie de toate asta. Așa că s-a ocupat de copilul mai mare, în marea parte a timpului. Cu Tudor s-a jucat, l-a plimbat, l-a pupat dar nu fost în sarcina lui să aibă grijă de el, cum a fost la Radu. Și copilul așa s-a învățat. I se părea ciudat să-l culce tatăl lui sau să îi dea să mănânce.

Ideea este că dacă tatăl își dorește cu adevărat să fie sprijin mamei în creșterea copilul, ar trebui lăsat, încurajat și câteodată forțat.

Face foarte bine și relației, zic eu. Tatăl nu ar trebui să se simtă ca un intrus, inadecvat sau exclus din uniunea mamă-copil. Ca să fie bine și la început și mai târziu. Este celălalt părinte cu drepturi depline. Și dacă se simte dat la o parte (fără să-și dorească asta), pierde cea mai mișto experiență din viață.

La mulți ani, taților, azi (că am auzit că e ziua lor, cică) și în fiecare zi. Fără voi ne-ar fi infinit mai greu! Să fiți stâlpi de susținere! 😛


*Tații vin de pe Marte, Mamele de pe Venus- Alberto Pallai, Barbara Tamborini


Photo by Jude Beck on Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 387 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives

Mulțumesc și mulțumesc