Știți cum citim și știm că un gând este o formă de energie care produce rezultate concrete?

Și tot așa, mai citim, din când în când, vreun citat inspirational cum ar fi:

Tot ceea ce suntem şi tot ceea ce există (apare, se menţine şi dispare) în viaţa noastră este rezultatul a ceea ce am gândit: este fondat pe gândurile noastre, este confecţionat din gândurile noastre. (Buddha)

Sau:

Omul este produsul gândurilor lui; el devine ceea ce gândește. (Mahtama Ghandi)

Și atunci ne spunem:

Loooogic!! Nu degeaba sunt cei mai mari înțelepți cei doi de mai sus.

Adică pe scurt știm că dacă ne dorim să ne fie bine în viață trebuie să amplificăm puterea gândurilor pozitive, asta o știe orișicine.

Ei, și să vedeți ce mi s-a întâmplat, cu amplificarea gândurilor negative, nu pozitive…nimic filozofic, mai degrabă amuzant. 

Primul gând care o să vă treacă prin minte și pe bună dreptate este că sunt doar amețită și, poate așa și e, dar vreau să vă povestesc exact care au fost gândurile mele înainte de producerea ”evenimentelor” Am găsit foarte interesantă puterea gândului.

Deci mă rezum la 2 ‘evenimente’- unul de acum câteva luni, unul de săptămâna trecută.

Acum câteva luni

Am introdus cardul în bancomat, am scos cardul, l-am băgat în geantă, am plecat. 

Mi-am amintit imediat (după 10-15 pași adică) că nu am luat și banii, m-am întors din drum.

La bancomat nu era nimeni, intru în sucursală.

Long story short, cardul era pe numele soțului meu, așa că doamna nu a avut cum să mă ajute, dar că banii sunt înghițiți de bancomat după 15 secunde- se face o cerere, se verfică bancomatul, se creditează contul, cu suma ”uitată”. Atâta tot că la BCR, nu merge să se rezolve treaba la telefon, prin urmare, titularul cardului, respectiv soțul meu cel norocos, s-a dus la bancă să facă un ”refuz la plată”, în format fizic cu număr de ieșire și un termn de răspuns.

După cele 20 de zile, banca răspunde tot în scris că s-a verificat bancomatul, nu apare pe plus, ceea ce înseamnă că tranzacția a fost efectuată (adică banii au fost luați). Iar pe camere nu se pot uita (sau nu ne pot comunica) fără plângere la poliție. Am făcut plângere. În acest caz, fără doar și poate am fost neatentă, amețită.

Am povestit întâmplarea ca să vedeți doar contextul pentru ceea ce a urmat, imediat după episodul cu banii uitați în bancomat.

Întâmplarea asta e la BCR. După ce ies din sucursală, intru la ING (fix lângă) ca să scot suma respectivă de pe cardul meu, dacă tot nu mi-a ieșit operațiunea, anterior :))

Deci 5 minute mai târziu, introduc cardul în bancomatul ING și-n timpul de așteptare mă gândesc exact așa:

➡ Cum ar fi să plec și de aici fără bani? Sigur e mai ușor de rezolvat la ING, cardul e numele meu…

Introduceți PIN-ul și apoi confirmați.

:arrow:Oare dacă plec fără bani, vorbesc tot cu Maria la telefon (robotul lor)?

Întroduceți suma.

➡ Introduc tot 1500 lei, dar mintea mea era ocupată cu scenariile. Poate rezolv în sucursală direct, poate ăștia de la ING pot accesa camerele direct, măcar să știu ce s-a întâmplat și dacă se vede pe camere că i-a luat cineva atunci da, fac plângere la poliție…

Ridicați cardul.

➡ Îl ridic și mă gândesc în continuare: Oare o trebui să aștepți și aici ca la BCR? Cu cerere oficială, adresă fizică?

💡 Eeeei, și cu aceste gânduri ies din sucursală, la fel cu cardul dar fără bani. Mi s-a părut o chestie foarte interesantă, cum tot scenariul meu a devenit realitate. Am avut un sentiment de dejavu.

Care erau șansele să mi se întâmple același lucru, în decurs de 10 minute?

Și mi-am răspuns la întrebările/ gândurile negative care puseseră stăpânire pe mine cât am scos banii a doua oară.

Îți răspunde tot Maria, face transfer la operator. Operatorul mi-a zis să aștept în telefon maxim 2 minute cât să sune în office, să verifice camerele. Mi-a răspuns că-mi creditează contul cu suma uitată, ce ce s-a întâmplat. Deci da, la ING este infinit mai ușor decât la BCR. Nu am dat importanță acestei întâmplări din urmă pentru că banii au fost recuperați imediat.

Dar ați văzut ce se întâmplă?

În momentul în care noi ne gândim obsesiv la un lucru, în mintea noastra se creează anumite sinapse care ne modeleaza modul de a gândi.

---

Și încă o întâmplare recentă, de acum câteva zile, ca să vedeți ce putere are gândul negativ.

 

Mă duc în mall, pierd o grămadă de timp acolo dar sunt bucuroasă că am găsit la Next ce-mi trebuie pentru băieți, pentru o nuntă: și pantaloni, și cămașă, vestă, papion, cravată, de astea.

Plec, mă duc în stația de autobuz, mă urc în 131, mă așez în spate.

Și din senin, mă apuc să fac scenarii.

➡ Cum ar fi să uit sacoșa în autobuz?

➡ Oare au linie pentru obiecte pierdute?

➡ Oare îmi răspunde cineva?

➡ Oare aș avea vreo șansă să recuperez sacoșa?

 

Și nu m-am oprit aici cu gândurile: am făcut planul în detaliu. 

Planul ipotetic, bineînțeles.

 

➡ Că o să cobor din autobuz la Dorobanți, o să observ imediat că nu am sacoșa în mână dar prea târziu, autobuzul a plecat din stație. Mă apuc să caut pe net contactul de la STB, îi sun, le spun exact ce și cum.

Și nu știu de ce, dar la asta m-am gândit tot drumul de la Băneasa la Dorobanți. Cu scenarii, plan ipotetic, cum ar fi, dacă ar fi.

Rezultatul?

Cobor la Dorobanți fără sacoșă.

Și se întâmplă toate fix, dar fix cum le-am gândit.

Observ imediat că nu am sacoșa, pleacă autobuzul, caut pe net, găsesc contactul, caut departamentul de obiecte pierdute, povestesc ce și cum, dau e-mail (nu am recuperat sacoșa evident).

Dar prin aceste întâmplări voiam doar să vă exemplific, așa fără să mă pricep în ale minții umane, ce putere are gândul asupra noastră. Și cum gândul provoacă ceea ce ce urmează. Sau cum totul- bun sau rău, începe de la un simplu gând.

Vi s-a întâmplat vreodată? 🙂