Amintirea despre o primăvară, care, în ani, se va modela, jucăuș ca plastilina

Mai demult, povesteam cum în acești ani, aproape 100 luni, mai exact, că e cifră rotundă și îi numărăm iar anii lui Radu, în luni, am experimentat și trăit pentru prima oară și respectiv pentru ultima oară, primii pași, primul mama, prima febră, prima suferință, primul zâmbet, primul prieten, prima băiță, prima noapte albă.

Am trecut de la oboseală excesivă la fericire deplină, de la grijă nemăsurată la un zen absolut, de la monotonie la diversitate, de la plictiseală la distracție, de la firesc la nefiresc, de la normal la anormal, de la bine la rău, de la rău la excelent, de la greu la ușor, de la facil la dificil.

Și spuneam, că, dacă ar trebui să sumarizez într-o propoziție, cum ne sunt amintirile cu ei, adunate și memorate de-a lungul acestor ani,  aș cita-o pe Ioana Pârvulescu (”Inocenții” ei era cartea pe care o citeam atunci)

Amintirile sunt ca turtițele dulci care „începeau prin a fi tari ca piatra și se înmuiau odată cu trecerea zilelor”, se modelează jucăuș în ani ca plastilina.

De exemplu:

→Prima aniversare a lui Radu a venit cu prima viroză serioasă, cu nas bebelușesc congestionat bine, cu respirație sacadată, febră înaltă și părinți obosiți.

Dar cumva, în timp, a devenit atât de moale și modelabilă această amintire, încât ținem minte cu totul altceva acum, respectiv cum noaptea îl plimbam în camera lui și el stătea lipit tot de noi.

Cumva, în ani, acestă amintire s-a modelat jucăuș, ca plastilina. Din turtiță tare ca piatra, s-a înmuiat o dată cu trecerea zilelor.

Din griji și oboseală am rămas, culmea cu liniște și bine.

→Toate serile când ne rugam de ei în fel și chip să-l accepte pe Ene pe la genele lor, au devenit peste ani, amintiri  perfect digerabile și masticabile. Și chiar cele mai plăcute.

Am rămas din acele seri, o dată încordate și obositoare, tot cu starea de  liniște și de bine. Am uitat că eram obositi și poate aveam alte planuri pentru acele seri.

Ne amintim acum, doar ce drăgalaș cântau și râdeau ei când noi ne doream să doarmă.

Ce strâns ne țineau de mână, când noi ne doream să ne dea drumul.

Cumva, în ani, această amintire s-a modelat jucăuș, ca plastilina. Din turtiță tare ca piatra, s-a înmuiat o dată cu trecerea zilelor.

→Primul incisiv, apoi canin și mai târziu primul molar a însemnat o durere mai mică sau mai mare pentru copil și de două ori mai multă suferință pentru părinte.

Dar cumva în ani, s-a modelat ca plastilina și această amintire și-am rămas cu bucuria și emoția ce-am simțit-o când am văzut gingia străpunsă.

→Nu ne mai amintim neliniștea ce am simțit-o în prima zi de grădiniță, ci am rămas doar cu mândria că dintr-un boț haios, bebelușul nostru a ajuns preșcolar.

Am rămas în gând, doar cu emoția unui nou început.

Și acum că s-au făcut mari, am uitat că poate ne-a fost greu, am uitat că am suferit pentru ei, am uitat că o dată am fost obosiți.

Am rămas peste ani cu miros de bebeluș, cu entuziasmul zilelor de atunci, cu bucuriile mici, cu liniștea și recunoștința că au fost mereu sănătoși, că au crescut frumos și vesel.

Eeeei, și de-om ieși sănătoși din asta, fix așa vom memora noi (doi, cel puțin) această primăvară.

Când ne-am fi dorit să ne plimbăm, să mirosim cireșii, să ne minunăm de magnolii, să stăm pe bancă la soare, să alergăm porumbeii la Ateneu și să luam prânzul la o vreo terasă însorită din Romană. Dar nu am putut.

Și va fi o amintire puternică și plină de bine. Nu o vom uita nicicând și ne vom aminti ce bine s-au simțit copiii, după cum zic totul timpul. Sunt sigură că sunt copii pentru care e greu și nu e deloc o primăvară placută dar pentru ei, este. Chiar este. Cu toate că sunt copii care, în mod normal, au parte de multe activități și ieșiri departe de casă.

Așa că peste ani, o să ne amintim de primăvară în care am mâncat, pentru prima dată-n viață, 7 zile din 7, 3 mese pe zi, împreună.

Și tot pentru prima dată, am și pregătit mesele împreună. Și am avut desert, în fiecare zi. Mai ales înghețată.

Ne vom aminti de prima primăvară din viața lor, în care, câteodată, la prânz, într-o zi lucrătoare, s-au jucat de-animalele cu tatăl lor.

Primăvară în care nu au mers la școală ori la grădiniță.

Primăvara în care s-au jucat mai mult decât în orice altă primăvară.

Primvăra în care au văzut Incredibilii, Păsările Furioase, Epoca de Gheața, toate cele  serii, Mr Bean, Jamila și toate Rețetele Mihaelei.

Primăvara în care am jucat pe balcon remi ori cărți. De-om ieși sănătoși din asta, toate grijle, nefirescul și anormalul de azi, în timp va deveni o amintire plină de drag.

Primăvară în care copiii s-au bucurat că stau închiși în casă cu părinții lor.

Să fim sănătoși, și după ce toate astea vor trece, să amintim cu drag de o primăvară total atipică.

Amintirea despre o primăvară, care, în ani, se va modela, jucăuș ca plastilina