Adultul paranoic de astăzi este copilul păcălit odinioară?

Cea mai mare dezamăgire pentru Radu, în viața asta este să fie păcălit! Cine îl cunoaște, știe cât de des folosește, cu oricine, expresia: “să nu mă păcălești!” “este o glumă sau mă păcălești?”
Acum ceva vreme, doamna educatoare a lui Radu îmi spunea că el este un copil corect, își cere scuze când greșește, recunoaște și regretă și este justițiar așa, de câte ori doamna este suparată pe vreun copil, Radu cerându-i să îi explice exact ce a făcut acel copil, de ce s-a supărat pe el, ca să aiba și el toate datele problemei și să înteleagă întocmai, situația. Dacă l-ai păcălit pe Radu nu te mai scapă nimeni și nimic. Pentru că el iartă într-un final dar nu uită niciodată.

NU, COPILE, NU MĂ ASCUND  DE TINE CA SĂ NU TE ASCUNZI NICI TU DE MINE

Decât atunci când ne jucăm de-a v-ați ascunselea! În rest, nu merg pe vârfuri prin casă, ca să nu ma vezi, nu ies pe furiș afară, ca să evit plânsetele tale, nu îți ascund dulciurile și nici tableta și mă bucur când ajungi singur la concluzia că îți fac rău.

EEEE, DAR ALTA ERA SITUAȚIA PE VREMEA NOASTRĂ

Exemplu clasic este când copilul avea de făcut vreun ‘Polidin’, sau vreo ‘penicilină’, să zicem, iar el când pleca de acasă știa doar că se duce să-i cumpere mama o înghețată mare. Începea să se prindă că ceva e nelalocul lui de cum intra pe strada dispensarului, dar primea asigurări de la mamă că totul este în regulă, este o coincidență, doar,  magazinul de la care cumpără astăzi înghețata este lângă policlinică…atâta tot.  85 de secunde, de dezamăgire și frustrare mai târziu, se prindea și el singur că nu pentru o înghețată mare a ieșit din casă.

COPILUL ERA PĂCĂLIT ÎN FIECARE ZI
  • să deschidă gură că primește miere, când de fapt era glicerină boraxată;
  • să stea liniștit că o să-i cumpere mama jucăria pe care o vrea, în drum spre casă, dar nu de la magazinul ăsta, nici de la celălalt, că s-a deschis un magazin nou fix lângă casă…’a, nu mai e, nu mai întoarcem acum, că am ajuns acasă’
  • că dacă nu e cuminte și nu învață la școala mama nu mai vine de la serviciu acasă;
  • că dacă se mai poartă ‘așa’, îl dă la țigani;
  • că mama nu pleacă nicăieri, nu, nu, chiar dacă e încălțată. Îl roagă doar să fie cuminte și să o asculte, să se ducă  până pe balcon să vadă dacă trece vreun avion pe cer;
ȘI COPIII PĂCĂLIȚI ATUNCI, NU OR FI CHIAR ADULȚII PARANOICI ȘI IUBITORI AI TEORIEI CONSPIRAȚIEI DE ASTĂZI?
  • Prietenul care nu mai crede că cerul e albastru nici dacă juri pe verde;
  • Fratele care pune la îndoială orice reușită dacă a fost obținută prea ușor;
  • Partenerul care caută neîncetat dovada că este înșelat- dacă azi nu găsește nimic nu înseamnă că nu are dreptate, sigur e înșelat, numai că nu știe el să caute bine;
  • Șeful care știe sigur că toată lumea îl vorbește pe la spate și că subalternii îl ‘sapă’;
  • Soțul care are un aer circumspect, dacă toate merg bine. Nu se poate să aibă motive de fericire, ceva îi scapă.
  • Colegul care trage cu urechea, fiind convins că orice discuție purtată pe un ton mai scăzut este despre el;
  • Cumpărătorul care are tot timpul impresia nu a primit restul bine;
  • Părintele care are impresia că toată lumea din parc sau de la grădiniță are ceva cu copilul lui;
  • Clientul care știe sigur că ospătarul îi scuipă în mâncare doar pentru că a cerut o furculiță în plus;
  • Vecinul care suspectează în continuu desfășurearea vreunei activități ilicite în proximitatea lui;
AM ÎNCREDERE ÎN TINE, DRAGĂ COPILE, CA SĂ AI ȘI TU ÎN MINE
Te cred, când îmi spui că nu minți, nu împingi, nu scuipi, nu bați! Te cred și iti spun mereu, că mult mai tare mă supăr dacă mă faci să-mi pierd încrederea în tine decât atunci când le faci pe cele de mai sus! Te cred, ca să mă crezi și tu când nu am alte argumente pe care să le înțelegi și apelez doar la încrederea ta în mine!

About the Author

Anca Arau
Author with 99 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

12 Comments

  • Alina March 31, 2017 03.00 pm

    Si cu minciuna legata de Mos Craciun cum ramane? Radu e pacalit si ca vine in fiecare an la el daca e cuminte? 🙁

    Reply 
    • Anca Arau March 31, 2017 04.09 pm

      good point:) e foarte posibil să fie dezamăgit când va afla că Moș Crăciun nu există, dar și copilăria fără Moș Crăciun ar fi tare tristă. Bănuiesc că îl va asocia pe Moș Crăciun cu un basm, o poveste, a realitate magică de care nu mai are nevoie când se face mai mare. Acum mi se pare esențial să creadă în el. Dar ai dreptate, clar:) Totuși, eu consider că micile păcăleli repetate, ale oamenilor în care ai cea mai mare încredere -părinții, păcăleli spuse cu ea mai bună intenție desigur, îi pot face să-și piardă încrederea în oameni și să caute întâi părțile negative ale unei persoane și abia apoi calitățile.
      Părerile mele nu sunt avizate (nu am pregătire și nici nu am studiat psihologia), îmi bazez părerile doar pe trăirile și experiențele noastre, cu care mă gândesc că e posibil să se identifice și alții:)

      Reply 
  • Geo April 01, 2017 12.23 pm

    Desigur mai exista si reversul medaliei: Doar pentru ca esti paranoic nu înseamnă ca nu te urmărește nimeni. Adică: Radu va trăi in lume lângă restu paranoicilor si dacă de mic e obișnuit cu ideea ca oamenii sunt cinstiti si minciuna e o aberatie va fi crunt dezamăgit si pierdut in lumea reala, o victima ușoara pentru manipulatori si mincinoși. Pierderea inocenței e un lucru trist dar atâta timp cât lumea e așa cum e, e un rău necesar. Radu va învăța sa citească indiciile minciunii și să înțeleagă nuanțele morale si sociale, ca viată nu e alb negru ci gri si va învața ca nu toți care te mint iți vor rău nici toți care iți spun adevărul iți vor binele. Daca nu va învăța lucrurile astea și doar va avea neîncredere oarbă atunci poți spune că e paranoic, dar eu am încredere că Radu e suficient de capabil intelectual si cu timpul creste suficient si ca inteligență emoțională încât să își folosească neîncrederea drept ceea ce este: o unealtă de supraviețuire nu un handicap.

    Reply 
    • Anca Arau April 01, 2017 05.05 pm

      Foarte corect zis, da:) mi se pare f pertinent pct-ul tău de vedere. Eu am făcut o generalizare pentru impact- Sunt atâția oameni care au toate motivele lumii să fie suspicioși și nu sunt așa pentru că au fost păcăliți în copilărie ci ca viața i-a tot încercat. Am vrut doar să subliniez că păcălile din copilărie pot avea un impact asupra percepției noastre generale și avem tendința ca întâi să căutam ce este mai rău la oameni, să-i întoarcem pe toate părtițle, să nu credem în frumosul lor. Dar, da, ai spus foarte frumos și corect cu viața care e gri- scanarea oamenilor și a situațiilor trebuie făcută de fieare dată, obiectiv, desigur, încrederea oarba, da, nefiind deloc benefică, dar ar trebui să plecăm de la premisa de nevinovat (adică să avem încredere, în oameni).

      Faptul că Radu nu este păcălit nu înseamnă că trăiește în universul unde nu are cum să se călăească și că va ajunge o victimă- din contră, eu cred tocmai contrariul. Știe că nu toți oamenii sunt corecți, știe de minciuni, de hoți- a protestat în Pta Victoriei:))..dar dacă noi, ca părinți avem niște valori de transmis, păi trebuie să fim primii care nu le încălcăm.

      Reply 
    • Monica April 02, 2017 12.28 pm

      Există o perioadă dedicată pierderii inocenței: pubertatea/adolescența. Înainte de asta însă părinții sunt mult prea importanți ca să învățăm neîncrederea prin ei și să-l transformăm în unealtă de supraviețuire. Consider că copilul ar trebui să aibă încredere oarbă în părinte, mai ales atâta timp cât supraviețuirea lui fizică și emoțională depinde cel mai mult (dacă nu în totalitate) de părinte. Să se piardă inocența pe la 3-5-7 ani este mult mult prea devreme. Personal mi-ar fi plăcut să o mai păstrez un timp. Și mi-ar fi plăcut să pot avea încredere în cei dragi, încrederea aia înnăscută și fără să fie nevoie de ani de zile de muncă ca s-o pot dezvolta. Și problema mai mare este că numai în cei dragi nu pot să am încredere. Ătunci când cunosc pe cineva, există și încredere, dar ea dispare cu atât mai mult cu cât persoana respectivă se apropie de mine. Pentru că am învățat că cei care te iubesc sau pe care-i iubești îți fac rău. Da, sunt suficient de mare ca să pot discerne, am inteligența emoțională destul de ridicată, dar ceva ce s-a întipărit în tine timp de ani de zile, nu dispare peste noapte.

      Reply 
      • geo April 02, 2017 04.55 pm

        Eu as zice sa nu confundăm inocenta pierduta in adolescentă cu naivitatea pierduta in copilarie. Mi se pare ca ar fi o incarcatura emotionala mult prea mare sa suporti adolescenta si dezamagirile ei si in acelasi timp sa descoperi ca lumea e plina de minciuni si nimic nu e ca acasa unde nu te mintea nimeni niciodată. Sa te lovesti de primele minciuni de trădarea primelor iubiri adolescente in acelasi timp te infrunti si cu valu de hormoni si pubertatea… Cred ca asta ar fi o reteta pentru depresia adolescenta. In alt aspect imaginează-ți fata aia de 14 ani care crede ca persoanele iubite sunt mereu de încredere, prima oara cu iubitul ei adolescent singura…. Rezultatul cred ca se numeste mamica adolescenta. Mi se pare logic ce zici tu, dar daca ar fi aplicat intr o lume ideala. In asta e doar un idealism al unei copilarii de basm, oi intre lupi, intre ceilalti copii ce au fost “traumatizati” la timpu lor.

        Reply 
      • Anca Arau April 02, 2017 08.41 pm

        eu sunt mai mult decât de acord, cu încrederea oarbă, Monica, și tot ce ai scris. de asta și articolul meu se încheie: “…Te cred, ca să mă crezi și tu când nu am alte argumente pe care să le înțelegi și apelez doar la încrederea ta în mine!” eu mă gândesc că un copil cu cât este mai păcălit în copilărie cu atât se va simți mai îndrepățit în adolescență să-și păcălească și el, la rândul lui părinții.

        Reply 
  • ovidiu April 03, 2017 07.14 am

    am redeschis articolul pentru cateva idei: ce inseamna paranoic?…daca inseamna ca te mai intrebi de ce una si alta, dupa mine asta nu e paranoia, ci mai degraba ca mai gandesti….cred ca faptul ca esti mintit cand esti copil te face sa fii mai neincrezator, si poate mai tarziu acorzi mai mult timp de gandire pentru niste situatii, dar cred ca la fel de bine asta poate veni si pe fondul unor intamplari si mai tarzii…
    Clar , sunt anti-mintit copiii, si incerc sa fac asta cat de mult..mereu incerc sa prezint ce se intampla…
    Cred ca articolul prezinta mult prea putine pentru a putea trage o concluzie serioasa……

    Reply 
    • Anca Arau April 03, 2017 08.45 am

      Da, ai dreptate! Eu m-am gândit că sigur devii neîncrezător, apoi circumpect, apoi suspicios și apoi poți deveni paranoic. cred că e chiar săantos să analizezi situația și să îți pui întrebări, cum spui și tu, exemplele mele erau mai mult pentru situațiile când îți pui în primul rând, obsesiv și tot timpul întrebări. Eu am mai făcut mențiunea că nu este un articol de specilitate, nu am studiat psihologia, așa că eu pot fi de acord cu tine că prezintă mult prea puține pentru a trage o concluzie serioasă.

      Reply 
    • Geo April 03, 2017 09.34 am

      De acord cu Ovidiu.

      Reply 
  • Mame Nebune July 13, 2017 12.29 am

    Fabulos. Adica simplu si adevarat :)))

    Reply 
    • admin July 13, 2017 09.27 am

      Ce îmi place numele, mame nebune:)))

      Reply 

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog