Să știi să-i fii și mamă, că și eu îi pot fi și tată

“Ce prostuță e mama. El nu e tatăl meu! Ea chiar nu știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt ai mamelor’

Este citatul reținut dintr-o carte trecută prin mâinile mele, relativ recent, respectiv Tatăl celuilalt copil” (Parinoush Saniee)Cât am fost însărcinată cu Tudor, conjunctura a făcut să citesc cărti cu acțiune comună ca să zic așa. După “Tatăl celuilalt copil”, a urmat “Cel care mă așteaptă”, acțiunea petrecându-se în Iran-ul anului 1979, cu puțin timp înaintea revoluției iraniane. Apoi Khaled Hosseini cu “Splendida cetate a celor o mie de sori”, “Vânătorii de zmeie” și “Și munții au ecou”, între ele “Eu sunt Malala”. În aceste ultime patru cărți, acțiunea se petrece în Afganistan-ul talibanilor. Cărțile n-au nicio treabă cu parenting-ul evident, dar absolut niciuna. Sunt pură beletristică, evident dar sunt atât de pline de încărcătură emoțională și citate motivaționale, încât….au mare legatură.
Le-am amintit pe toate, pentru ca au trăsături comune, respectiv concepții de familie și de creștere a copiilor altfel decât suntem noi obișnuiți. Desigur, nu trebuia să citesc o carte despre cum e cu familia în Orientul Mijlociu, ca să știu că nu rezonez cu stilul și viața de familie de acolo sau că sunt diferențe culturale uriașe între ei și noi. Și că este infinit mai bine la noi. Doar că, acum apreciez mai mult ce avem noi.
AȘA, SĂ REVIN LA “TATĂL CELUILALT COPIL” ȘI MOTIVUL ACESTUI ARTICOL

Cartea este despre o familie, ca oricare alta, mama casnică, tatăl lucrează din greu pentru a-și întreține familia, 3 copii- băiatul cel mare este sub o presiune constantă să fie primul în tot ce face, fetița cea mica este răsfățata si simpatica familiei iar băiatul mijlociu, Shahab ignorat total, nu vorbește, deși medicii nu îi găsesc o problemă medicală, inteligența lui fiind de fapt uimitoare, refuzul de a vorbi având cauze psihologice. Tatăl lui Shahab, se simte umilit, nefericit, rușinat și frustrat că are un asemenea copil. Îl consideră prost, retardat, înapoiat, rușinea familiei, în timp ce mama îl iubește așa cum este.

Din acest motiv, Shahab nu-l va considera niciodata tatăl lui ci numai tatăl fraților lui, care sunt frumoși și deștepți- de aici si titlul. Nimeni din această carte nu este fericit, toți simt presiunea rolului lor. Băiatul cel mijociu, Shahab, nu-și va reveni niciodată după copilaria amară și nici nu-și va ierta vreodată tatăl.

Poate să te țină în brațe și să te iubească toată lumea- degeaba, dacă tatăl nu se uită la tine și nu te iubește’

Nu sunt lucruri neapărat noi pe care le-am învățat parcurgând “Tatăl celuilalt copil”, dar le-am conștientizat mai bine, respectiv:

  • Să nu subestimăm capacitatea de înțelegere a unui copil, indiferent de vârsta lui;
  • Să nu vorbim în fața lui sau despre el ca și cum nu ar înțelege sau nu ar fi acolo (nici dacă este nou-născut);
  • Să nu vrem mereu mai mult de la el;
  • Să nu îl folosim ca motive de laudă (acest ultim motiv aducându-le de fapt o nefericire profundă părinților din carte- tatăl nu se putea lăuda cu Shahab în fața rudelor și prietenilor și asta îl frustra enorm, la rândul lui, descărcându-se prin apelative nefericite pe copil).

Și desigur, m-a impresionat profund citatul de mai sus, respectiv 

“Ce prostuță e mama. El nu e tatal meu! Ea chiar nu știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt numai ai mamei” 

Bineînțeles, în forma asta nu se poate aplica la noi, la majoritatea adică, dar se poate aplica sub forme similare: copilul vesel, mâncat, îmbăiat, sănătos e al tatălui, copilul agitat, supărat, răcit, plâns, mofturos e doar al mamei. Și m-a lovit brusc, stai așa, că eu nu vreau așa.

Vreau egalitate și nu o vreau pentru mine ci, mai ales, pentru el, tatăl. 

Noi ne-am propus să îi creștem ‘cot la cot’, ieșim în oraș în mod egal, doar că mai mult separat decât impreună, facem cu rândul cum ar veni. Ca să-mi fie bine și mie, dar și lui. Eu știu sigur despre mine că nu pot fi doar mamă, am nevoie de prieteni și cafele în oraș cu oameni mari, la fel cum are nevoie și P., bineînțeles. Și când eu nu sunt acasă, că e o seară, o zi sau un weekend, atunci, da, tatăl lor trebuie să le fie neapărat și mamă. Trebuie pentru copii și trebuie pentru mine- ca să stau și eu liniștită. Îmi fac program independent de ei, pentru mine, dar mai ales pentru el.

Știu că sună ciudat, dar dacă eu aș fi acasă tot timpul, tatăl când ar fi și mamă?

Și când spun mamă mă refer la o relație apropiată cu copilul. Adică să-l spele, să-l hrănească, să-l legene când are febră, să-l adoarmă etc. Toate astea, zic eu cimentează relația dintre tată și copil. 

Deci, te las, copile, în grija tatălui tău:
  • Ca data viitoare când ai nevoie de mamă, să-ți fie totuna dacă vine mama sau tata; 
  • Ca să-ți găsești alinare și la tată în brațe, așa cum iți găsești la mamă;
  • Ca să-ți simți aproape și tatăl, întocmai ca pe mamă.
  • Ca să-ți amintești, când vei fi mare cu drag și emoție cum te mângâia și tata pe cap când aveai febră.
  • Ca să-ți amintești cum te-a facut om mare și tata! 

Și pentru toate astea e nevoie ca eu să nu fiu tot timpul în calea lor.

Ăsta e motivul pe care l-am găsit eu ca să nu mă simt vinovată că am nevoie de o pauză de la job-ul de mamă.

Sharing is caring!

Sursa foto: tatăl și copilul via Shutterstock

About the Author

Anca Arau
Author with 91 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

6 Comments

  • G Ior February 27, 2017 11.37 pm

    Buna, Anca… Doar ce am inceput sa te urmaresc… cam de 10 minute… dar e tarziu…. restul voi citi maine. Imi place familia voastra… mult. Ai talent la scris si ma regasesc in randurile de mai sus.. Sunt Gabi… banca din fata ta…

    Reply 
  • catalina February 28, 2017 09.04 am

    Sa mai recomanzi carti in genul. Am citit tatal celuilalt copil acum 2 ani si ceva si mi-a placut mult. Si cel ce ma asteapta mi-a placut. Mai caut carti in gen.

    Reply 
  • Anca Arau February 28, 2017 10.00 am

    Găbița! Ce mă bucur să aud de tine! Așa aș vrea să mă și întâlnesc cu tine..când mai ajung pe acasă, îți scriu negreșit!

    Reply 
  • Anca Arau February 28, 2017 10.01 am

    Cu drag! Și cele ale lui Khaled Hosseini, de care amitesc în post, îmi par aproximativ în același gen, să știi.

    Reply 
  • G Ior February 28, 2017 11.18 pm

    Poti lua nr meu de tel de la farmacie. Nu am facebook sa ne putem "auzi" acolo. M-as bucura mult sa bem o cafea. Doar ce-am primit coletul cu cartea " Cel care ma asteapta"… si mi s-a parut oarecum ciudat cand ai mentionat-o. Mi-a placut ca ai scris despre nasterea din Olanda. Nu m-as fi gandit ca au un sistem medical atat de relaxat in comparatie cu al nostru… Te pup

    Reply 
  • Anca Arau March 01, 2017 09.40 am

    Am numărul tău, deci te sun când mai ajungem si bem o cafea:) te pup.

    Reply 

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog