Dar ce te face pe tine fericit?
Când îl miros pe Tudor!
Și la fel ne răspunde Radu și când îl rugăm să nu-l mai ia în brațe pe Tudor și să o ia la fugă cu el prin casă ca și cum ar fi un pisoiaș.
Îmi place să-l iau în brațe, ca să-l miros.
Că nu am vrut copil unic, am știut mai dintotdeauna. L-am vrut pe al doilea pentru noi, dar mai mult pentru ei, nu că asta n-ar fi cel mai mare clișeu auzit vreodată, dar așa simt în fiecare zi.
De câte ori plecăm doar noi doi cu avionul, la fiecare turbulență mă gândesc ‘dacă se prăbușește avionul?’ Mă gândesc și m-am gândit tot timpul la asta, la fiecare zbor, înainte sau după copii…și înainte de Radu și Tudor mă apuca regretul că mi se termină viața, acum mă apucă panica, ce se va întâmpla cu copiii noștri? Simt că mă sufoc!
De fiecare dată ne gândim să luăm zboruri separate, apoi am zis să nu dezvoltăm o paranoia, pe principiu “drobului de sare”, apoi iar ne panicăm. Și singurul gând, care pare cât de cât liniștitor în acest amalgam de sentimente neliniștitoare este faptul că exista sora mea! Sora mea, soțul ei, copilul lor! Să le fie aproape și copiilor noștri!
Când trebuie să plec de acasă, Radu desigur că se supără și singura arma a mea care devine din ce în ce mai puternică este ‘dar rămâne și Tudor acasă’.
Și brusc, revine și Radu la sentimente mai bune. La fel si Tudor, dacă este într-o mare de necunoscuți, fără mine sau tatăl lui, îl caută cu privirea pe Radu. Radu, în absența noastră îl poate liniști.
Da, noi ne-am dorit să fie doi, nu pentru când le va fi bine ci, mai ales pentru momentele când nu toate se vor alinia, așa cum trebuie sau cum își doresc ei sau noi.
Cel mai tare îmi doresc să fie apropiați toată viața, atât fizic cât mai ales emoțional, să se simtă aproape, indiferent de distanța dintre ei. Dar oricum ar fi, departe sau aproape, mai ales în momentele de cumpănă, știu că se vor căuta unul pe altul..și ăsta este cel mai liniștitor gând, indiferent că în primii ani se ceartă pe jucării sau pe brațele noastre, sunt apropiați sau nu, se iubesc sau se urăsc, toate acestea trec și lasă loc unor sentimente mult mai profunde, reale și cel mai important, eterne.
Când s-a născut Tudor, am primit numeroase mesaje de felicitare minunate, dar una ne-a rămas în minte ‘Felicitări că i-ați dat ocazia lui Radu să devină frate’…mi s-a părut simplu și frumos și mai ales adevărat. Un frate l-a schimbat pe Radu, ne-a schimbat pe noi, a schimbat relația lui cu noi și a lui cu cei din jur.
Gândul că are un frate mă liniștește în fiecare zi și nu mă refer că mă liniștește când mă gândesc la azi, la mâine sau la săptămâna viitoare, ci mă liniștește gândindu-mă la viitorul îndepărtat- peste 20, 30 sau 50 de ani de acum încolo.
Nu ne-am făcut niciodată griji cum că nu ‘se poate să mai iubim alt copil al fel, îl iubim pe Radu până la infinit, cum să mai aibă loc în inima noastră alt copil?’ Deși este o temere pe care o aud la mulți părinți, trebuie să recunosc că niciodată, dar niciodată nu am avut această frică. Adică pe principiul ăsta nu-l făceam nici pe Radu. Îl iubesc atât de mult pe P., nu mai are nimeni loc în inima mea. Și uite că are, și ar mai avea loc încă zece copii.
Și mai interesant este nu că-l iubești și pe al doilea ci că-l iubești mai mult decât l-ai iubit pe primul când era de vârsta lui…când nici nu credeai că se poate să iubești mai mult de atât. Al doilea copil îți demonstrează că poți duce mai mult decât crezi că ești în stare din punct de vedere afectiv.
Nu ne-am făcut griji nici că nu îi putem trata egal. Pentru că nu putem. Dar nu-i bai, chiar ne-am propus să nu îi tratăm egal ci să le dăm fiecăruia ce are nevoie atunci când are nevoie. Și așa nu te mai simți vinovat nici că petreci mai mult timp cu unul, în detrimentul celuilalt sau că unul are mai multe haine sau jucării decât celălalt.
Griji financiare ne-am făcut, da, în ideea că oricum nu știi ce îți aduce ziua de mâine. Dacă azi îți este bine, nu înseamnă că la fel îți va fi și peste 3, 5 sau 7 ani.
Dar, o să fie mai greu cu doi?
O să fie, căci eu nu cred în principiul ‘unde mănâncă unul, mănâncă și al doilea’, dar este o chestiune de alegere și aici.
În loc de învățământ privat, va urma cursurile unei școli de stat și bonus, pentru asta îi dăm un frate care să compenseze ‘beneficul’ pierdut, un frate de la care va învăța alte lucuri care nu se învață la școli private. În loc de vacanță la Mediterană îi oferim o vacanță la Venus, dar cu partener de joacă inclus.
Nici cameră proprie poate nu va avea, dar va avea parte de discuții la ceas de seară, cu colegul de cameră, discuții de care își va aminti cu drag o viață-ntreagă.
Ne-am gândit, desigur și cum facem cu timpul și cu energia. Adică, să o luam iar de la început? Cu nopți nedormite și scutece și răceli și febre și dinti, când părea că tocmai ce am ieșit la liman?
Cum o să avem timp și energie și pentru al doilea?
Ne-am propus să nu ne gândim la toate astea, politica struțului adică. Pentru că la momentul când am decis al doilea copil nu simțeam neapărat nevoia de un nou membru în familia noastră, fiecare minut din timpul nostru era ocupat.
Dar era musai să-l facem și pe al doilea, căci, după cum mă cunosc bine și îl cunosc, la fel de bine, și pe P., știam sigur, că deși, în momentul acela nu îi simțeam deloc lipsa unui nou membru, peste 10 ani am fi regretat amarnic amândoi că nu sunt doi.
Și atunci ne-ar fi fost cu adevărat greu să o luam de la capăt.
A nu se înțelege din articolul meu că patru mi se pare numărul perfect. Nici vorbă! La fel de minunat este să ai și un singur copil, care nu-și va împărți părinții cu nimeni sau niciun copil, și acele cupluri au parte de bucurii, la care familiile cu copii doar visează.
Important este ca cei doi să fie pe aceeași lungime de undă, fie că vor sau nu vor copii, pot sau nu pot a avea copii, vor un copil, doi sau cinci. Nu există rețetă general valabilă de fericire, pentru că și noi, ca indivizi, ca personalitate și aspirații suntem atât de diferiți.
Doar strict pentru noi, în patru e și mai bine!
Sursă foto copertă: Unsplash
Sharing is caring!
Anca Arau
Leave a Comment