”Cum îl crești, așa îl ai”, de la adevăr indiscutabil, la reacția mamelor ca și cum ar fi o minciună sfruntată

”Cum îl înveți, așa îl ai” spune vecina, prietena, soacra sau bunica.

Pfoai, și mama se supără, pufnește, simte dezamăgire, frustrare și revoltă.

Și nu știu de ce se supăra așa mamele când primesc de la cei din jur această constatare. Adică, știu de ce supără, că acest ”cum îl crești, așa îl ai” se vrea un reproș, nu?

Dar în loc să ne irite, ar trebui să îi recunoaștem calitatea de adevăr indiscutabil (pentru că este adevărat).

Părinții sunt responsabili pentru ceea ce devin copiii lor, nu?

Nu-l mai ține în brațe că se învață, te atenționează mama-soacră.

Iar tu iei foc. Simți cum îți ies flăcări pe urechi. Și răspunzi tăios:

Ba nu-i adevărat!

Și continui să gândești:

Ce inepție, ce minciună, ce mentalitate. Auzi, se învață în brațe.

 

Când de fapt chiar este adevărat!

Un copil ținut în brațe, se învață în brațe, acesta e un fapt demonstrat. 

Deci răspunsul pe care dorim să-l dăm este nu ”Nu e adevărat!” (pentru că este)”

ci:

 ➡ Știu, asta îmi doresc. Îmi doresc să se simtă mereu protejat, să-mi arăt dragostea și afecțiunea, să se simtă iubit și niciodată abandonat.

sau:

 ➡ Da, doamne-ajută să se-nvețe în brațe, pentru că toți psihologii și pediatrii s-au pus de acord că, pentru o dezvoltare armonioasă, locul unui copil e la părinții lui în brațe.

 ➡ Da, îl învăț în brațe și-l port cât e mic, ca să crească vesel, să devină (mai) independent, încrezător în forțele proprii, cu stimă de sine ridicată și atașament sănătos față de părinți. Și asta o spun studiile, nu vecina de la 2.

 ➡ Da, îl țin în brațe, și nu-l dezvăț de acest obicei (copiii fiind programați genetic să ceară în brațe), pentru că îmi doresc să doarmă mai bine, să treacă mai ușor peste colici, să aibă un ritm sănătos (și mai accelerat, zic specialiștii) de dezvoltare cognitivă.


Deci vecina spune:

Nu-l mai ține în brațe, că-l înveți așa!

Și-n loc să ne ofensăm, pentru acest adevăr, noi trebuie să răspundem:

Doamne-ajută, asta îmi dorec cel mai tare în lumea asta! Să aibă parte de toate beneficiile ținuțului în brațe.


Similar, mamele iau foc când primesc:

Nu mai dormi cu el în pat, că se învață așa! 

Pfoai, și iar se supără mamă și tratează acest adevăr ca o minciună sfruntată.

Când de fapt este adevărat.

Un bebeluș care împarte patul cu mama lui se va învăța așa. Ăsta este adevărul și nu trebuie să ne supere, că doar facem conștient alegerea asta.

Ca să se odihnească copilul mai bine, ca să alăpteze mama mai ușor, ca să se conecteze părinții cu copiii mai bine, în fine, fiecare își știe motivele când alege o tabără sau alta.

Deci când bunica spune:

Nu mai dormi cu el în pat că așa-l înveți

nu putem să o acuzăm că minte, pentru că spune adevărul.

Dar putem răspunde:

Asta și este alegerea mea conștientă! Să-l învăț așa și să-l țin aproape de mine până când va fi el pregătit de această separare.


 

Și-n continuare, tot așa cu orice aspect, începând de la cum reacționăm la tantrumurile copiilor, până la cum ne raportăm la ei și le răspundem la întrebări. Aș putea să continui până mâine dar încerc mă educ să scriu articole mai scurte :))

 

Cum îl crești, așa îl ai

 

Spune o vorbă din bătrâni. Și acesta este un adevăr incontestabil. 

Pentru că, de cele mai multe ori, copilul este oglinda părinților lui. Este suma comportamentelor părinților lui. Este omul, creat de mamă și tată, prin stilul de parenting, prin felul în care i s-a vorbit, prin evenimentele și faptele care i-au marcat copilăria.

Păstrând proporțiile, copilul este ca o bucată de lut, pe care noi o modelăm cum ne dorim și ne pricepem mai bine.

Desigur, că personalitatea și felul lui de a fi își spun cuvântul. Și în unele cazuri lutul este mai moale și mai ușor de modelat, în altele-i casant și nu se vrea deloc construit. Schimbăm tehnica de modelaj și obținem vasul minunat pe care ni-l dorim.

Pentru că, eu cred că tocmai părinții care se simt lezați și iritați de acest reproș ”Cum îi crești așa îi ai” sunt tocmai acei părinți care își doresc, din toată inima ca ai lor copii să fie exact cum i-au crescut. Buni, veseli, cu bun simț, cu încredere în forțele proprii, stăpâni pe ei, empatici și cu inteligență emoțională ridicată.

Cum îi crești așa îi ai

spune vecina, amica, bunica sau mătușa

Doamne-ajută! Asta îmi doresc cel mai tare, în lumea asta!, (ar trebui să) răspunde mama.


Sursa foto: Photo by Travis Grossen on Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 281 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives