Câteodată să ai un frate mai mic este așa o binecuvântare :))

Acum câteva luni:

Tati, tu ești China și eu sunt Grecia, începe Tudor, jocul.

Ce bine te-ai gândit! Foarte frumos. Îmi place jocul ăsta! Păi și Radu ce este? Că și el joacă cu noi, ne jucăm toți 3, nu?

Radu eeeeee…..urââââttt!

Mna, dintre toate țările Pământului, asta a fost prima care i-a venit în minte, când e vorba de fratele lui mai mare.

Acum câteva săptămâni

Radu a avut ca temă să facă un proiect despre corpul uman. Ce a reținut el de la acest modul. Și cum el a reținut absolut tot (după cum zicea el) s-a gândit și râzgândit, a colorat, lipit, scris informații. A fost mândru de rezultat. Ne-a întrebat și pe noi ce părere avem, ne-am exprimat uimirea că uite ce frumos s-a gândit.

Bravo! Ai făcut treabă bună.

Încântat de reacțiile noastre, zice să-l întrebe și pe Tudor

Îți place?

Doaaamnee, Radu, ce urât ți-a ieșit proiectul, îmi vine să-l arunc la gunoi!

O remarcă nedreaptă, dar acum spuneți și voi că nu ne-am gândit bine să-i facem un frate.

Adică ne-am tot gândit cum să-l pregătim pe Radu, pentru lumea asta în care nu e totul lapte și miere. Și ne-am gândit noi și am zis:

Aaaa, hai să îi facem un frate!

Și așa învață să lucreze în condiții de stres, să aibă atenție distributivă, să-și gestioneze cele mai felurite sentimente de la iubire la furie, de la prietenie la disperare, de la râs la nervi.

Și cel important, să facă față nedreptății și criticilor. Că-n viață nu primești numai bravo!

Doamne, Radu, ce urâââât ți-a ieșit proiectul! Îmi vine să-l arunc la gunoi!

Acum câteva zile:

Lui Radu i-a venit în sfârșit costumul de aikido, comandat de ceva vreme. Și cum îl tot aștepta, ne anunță încântat vestea cea mare și se  duce să se probeze cu el, fiind foarte pregătit să-l lăudăm.

Costumul chiar este frumos, nu am eu nicio poza mai clară, dar e frumos și noi (eu și tatăl lui) îi transmitem cât de bine și minunat și frumos și extraordinar este.

Vine și rândul lui Tudor să-și exprime părerea.

Te culci?

Ce? Nu, de ce să mă culc?

Zici că te-ai îmbrăcat în pijamale, Radu

Asta a urmat după această remarcă, de aia și poza neclară:

Astăzi:

Cât îl așteptam pe Radu să termine ora de înot, Tudor mi-a zis de câteva că de-abia așteaptă să ajungem acasă. Și eu așteptam la fel, deci am empatizat maxim cu el.

Termină ora, se schimbă, urcăm în mașină

De-abia aștept să ajungem acasă, Radu

Aaaa, păi da să vă jucați, mă bag în discuție

Mnuuuu, daaaa, adică da, vreau să îi dau una tare în burta ca să văd dacă plânge. Cred că sigur o să plângă.

QUED:

Să ai un frate mai mic câteodată este așa o binecuvântare :))