Frați sau de la bucurie la furie

Aseară, Radu, în timp ce se ducea la culcare, îmi spunea foarte fericit că de-abia așteaptă să se facă dimineața:

Deci, mami, mâine mă trezesc și îl aștept și pe Tudor să-și revină după somn, ca să îi punem degetul în buric lui tati, amândoi…

Mdaaa, dar lui tati nu-i place asta, nu cred să vă lase..

Știuuuu că nu-i place, dar îmi place mie. De-abia aștept să se trezească Tudor mâine dimineață..

S-a făcut dimineață și de unde îl aștepta cu nerăbdare pe Tudor să se joace împreună, dimineața l-a găsit, pe Radu, țipând ca din gură de șarpe, în timp ce își păzea construcția de lego.

Tuudooor, pleacă de aici, poate strici ceva! Deci nu știu ce-ți fac, dacă atingi ceva. Fac o gară.
Lasă-l, Radu și pe el să se uite..pentru el e foarte important să observe ce faci tu…
Atââât de important încât să-și strice auzul?
?!? Dar ce treaba are auzul, Radu, eu vorbeam de lego..
Deci, mami, dacă-mi strică ceva o să plâng atât de tare, încât o să surzeascăăăăă.

Tudor țipă.

Radu se enervează.

Tudor dă din picioare.

Radu îl împinge.

Tudor țipă și mai tare.

Radu îi întoarce spatele.

Este duminica, ora 8.30 dimineață. Săracii vecini, ei ce vină au?!

Toți copiii la bucătărieeee. Facem biscuiți. Dar înainte strângeți lego-ul..

Ce Radu dezmembra, ca să așeze în cutie Tudor asambla.

Tudoooor, nu mai membra piesele. Tu nu vezi că eu dezembrez? Să știi că nu mai facem biscuiți. Ajută-mă și tu.

Dooooamnnnne, Tudor, iar membrezi? Tu nu ai înțeles ce ți-am zis?!!? Deci mă enervezi!!

A înțeles. Sau nu. Cert este că, în momentul în care Radu a așezat ultima piesă în cutie, Tudor s-a așezat meticulos pe vine și a răsturnat-o energic. Acum în cutie nu mai era nicio piesă.

Eu torn făina..

Adu, niuuuu, io, io, io.

Mami, pun tot pachetul de unt?

Niu, Adu, io, io, io, io

Până la urmă au pus amândoi și făina și untul și laptele. Am amestecat amândoi, fiecare cu telul lui, au făcut forme amândoi, au așezat în tavă amândoi.

S-au înțeles și se înțeleg bine, mereu.

Cel mai tare lui Radu îi place să facă echipă cu Tudor și să se lupte cu tatăl lor.

Cel mai tare lui Tudor îi place să-l imite pe Radu.

Cel mai mult îi place lui Radu să fie apreciat de Tudor. Se simte mândru, important, iubit, respectat și iar important. Se simte ca un supererou. Se bucură  atât de tare de câte ori îl aude pe Tudor râzând la vreun gest de-a lui.

Radu, ție îți plăcea mai mult când erai doar tu? Sau îți place mai mult acum de când îl avem și pe Tudor.

Acuuuum, mami, păi eu înainte de Tudor nici nu îmi amintesc ce făceam.

Radu este foarte corect. În general și în particular cu Tudor.

Mami, da’ tu nu mai schimbi preșul ăsta?

Haha, te-ai săturat de el?
Păăăăi mmmnuu, da’ nu-i CORECT!…
Adică?!?
Că picioarele lui Tudor nu sunt desenate și în casa asta stă și el!

Tudor îl imită pe Radu. Îi place să se joace cu el. Se dă rănit și face scandal, de cum îi atinge, Radu, un fir de păr. Strigă după ajutor. Când ajung în cameră, dă energic din mână să plec. Nu mai are nevoie de ajutor.

Fac împreună echipă bună. Și se joacă frumos. Vor să stea singuri. Îi las. Lipsesc  câteva minute și revin să văd ce fac. Intru, ies, intru, ies. La a patra ieșire și apoi intrare, Radu îmi spune:

Doaaaammmneee, maamiii, da’ ce ne controlezi atâta?! Deci tot timpul tu vii să ne controlezi..parcă zici că suntem laaa…..AEROPORT!!!

Seara, Tudor nu se culcă fără să-l pupe pe Radu. Radu se așează pe scaun, lângă pătuțul lui și îi cântă melodios: ”Nani, nani, puiul, mamii”. Tudor, deloc impresionat, dă cu picoarele-n el, îl împinge și îi arată ușa să iasă.

Radu, deși niciodată responsabilizat se simte responsabil pentru Tudor. Îl ține strâns de mână afară. Se simte mândru și se bucură sincer pentru fiecare achiziție a lu Tudor.

Amândoi plâng mai mult decât ar face-o dacă ar fi copii unici. Se lovesc mai mult. Simt frustrare mai des. Nu pot fi consolați, mereu în momentul în care au nevoie. Împart, deși nu își doresc mereu. Țipă. urlă și cad mai mult decât dacă ar fi copii unici. Se simt neîndreptăți. Sunt neîndreptățiți. Nu primesc ce își doresc atunci când își doresc. Trebuie să aștepte. Ei plâng mai mult, decât ar plânge dacă ar fi singuri la părinți.

Maammmi, eu de abia aștept să de facă dimineață să mă joc cu Tudor.

Dacă duminică seara a plecat la somn cu acest gând, luni dimineață, a plecat la grădiniță șuierând printre dinți:

Deci, Tudor ăsta mă face cel mai mult să fiu din ce în ce mai furiooooooos!

A ieșit din casă trântind ușa. Iar noi ne-am văzut liniștiți de ziua noastră. Pentru că de la furie la bucurie, în cazul fraților este doar un pas, ăăăă, pardon, o îmbrățișare.