Frații sunt tot ce nu pot fi prietenii cei mai buni

…spune o vorbă…

Noi avem doi băieți, știți.

Radu este mai mare. Și el are un frate mai mic, Tudor.

Mai are 3 prieteni buni și o verișoară, de aceeași vârstă cu Tudor.

Radu o iubește pe verișoara lui cu adevărat.

Și o poziționează din punct de vedere afectiv, mult deasupra prietenilor lui apropiați.

Acum câteva luni, când era ceva mai mic și mai înțelept, l-am surprins dând acest răspuns unei persoane adulte, care l-a întrebat câți frați are:

Păi la ce te referi? Am un frate care stă în acceasi casă cu mine și o soră care stă în altă casă.

 

Deci ai zice că verișoara lui îi este la fel de apropiată cum îi este Tudor, singura diferență  fiind că ea stă-n altă casă…numai că….nu este așa.

 

Radu o iubește pe verișoara lui cu adevărat și în alte cercuri și în contextul în care Tudor nu ar fi în peisaj, ar apăra-o și ar avea grijă nespusă de ea.

Daaaar, de câte ori e și cu Tudor e așa:

Ema este o obraznică și rea.

Dar de ce îi zici așa?

Pentru că nu-l lasă niciodată pe Tudor în pace.

 

O poziționează așadar peste prietenii lui, dar indubitabil și pe “față” așa, sub Tudor. 

 

Ema, tu știi să zici bomba? (sau orice alt cuvânt). Tudor știe.

 

Știți cum ți se rupe inima, ca părinte când are vreo suferință mai mică sau mai mare copilul?

Când ai un gust amar, de cate ori iese învins dintr-o competiție, oricât ai zice că aceste lucruri nu contează?

Când te simți mândru de achizițiile lui minore?

Când râzi și tu cu toata inimă pentru că el, copilul tău, râde? 

Și lista poate continua, dar ați înțeles ideea.  Altceva voiam să vă spun eu..

Respectiv că toate astea le simte, întocmai un frate mai mare, când la mijloc e fratele lui mai mic. 

La fel cum “părințeala” te face responsabil, așa și experiența de frate mai mare te maturizează cumva. 

 

Pentru că un frate mai mare are suferințele lui, la care se adaugă și suferința pentru suferințele fratelui mai mic, are grijile lui, la care se adaugă și grija pentru fratele mai mic, are supărările lui, la care se adaugă și supărarea pentru supărările fratelui mai  mic.

 

Și îl iau ca reper pe Radu, care, nu a fost niciodată responsabilizat de noi, care nu a auzit niciodată: “Tudor are voie să facă asta pentru că e mic, tu nu că ești mare” Și totuși, cu toate eforturile noastre de a nu-l responsabiliza pe Radu, el a simțit altfel.

→Se simte direct responsabil de evoluția lui Tudor.

→Se simte mândru pentru fiecare achiziție minoră a lui. Este mândru, pentru că el consideră achizițiile lui Tudor, victoriile lui personale. 

→Se laudă cu ce știe să facă Tudor, și când avem musafiri îl pune să repete cuvintele pe care le-a învățat, să le arate din carte fructe, legume sau diverse animale sau să-l imite pe el. Și de câte ori execută bine vreo sarcină, mustăcește împlinit.

Mai departe, i se face milă de Tudor la orice suferință reală sau ipotetică. (asta dacă suferința nu e provocată de el, bineînțeles, căci îl chinuie des:)

Din primele săptămâni de viață a lui Tudor, stătea cu gura pe mine să nu-l las să plângă. Mă zorea să mă duc la el, de la primele scâncete.

Zilele trecute, în timp ce îi explicam lui Tudor, că dacă continuă să pună monede în gură, i se pot bloca pe trahee, căci eu nu-mi pot da seama când are ceva în gură și vom fi nevoiți să ajungem, de urgență, la spital.

Iar Radu, cu ochii miloși, îmi spune:

Mami, dar fii și tu atentă, să-i scoți tot timpul ce are în gură.

Să nu-l duci la spital, da?

Noi nu l-am întrebat niciodată pe Radu dacă își dorește un frate. Pentru ca ne-am gandit ca ne- ar putea răspunde: NU.

Noi ne-am dorit să fie doi, nu pentru când le va fi bine, ci mai ales pentru momentele când nu se vor alinia, toate, așa cum cum trebuie sau cum își doresc ei sau noi.

Cel mai tare îmi doresc să fie apropiați toata viața, atât fizic cât mai ales emoțional.

Îmi doresc să se simtă aproape indiferent de distanța fizică dintre ei.

Dar oricum ar fi, aproape sau departe,, mai ales în momentele de cumpănă știu că se vor căuta unul pe altul..și asta este cel mai liniștitor gând, indiferent că în primii ani se ceartă pe jucării sau pe brațele noastre, sunt apropiați sau nu, se iubesc sau se urăsc.

Toate astea trec și lasă loc unor sentimente mult mai profunde, reale și cel mai important eterne.

 

Verișoara lui îi va fi, în viață, prietena cea mai bună, în timp ce Tudor, fratele lui, va fi pentru el tot ce nu poate fi ea.

Pentru că el îmi confirmă zilnic, că sângele apă nu se face!

 

Ultima data, puțin mai devreme, când mi-a dat o bulină (a dat peste o folie de fețe zâmbitoare)

 

Dar pentru ce-mi dai bulină?

Aaa, păăăi, aaaa, că ești bună.

Și lui tati?

Păi căăăăă, aaaa, știe țările și planetele.

Și lui Tudor?

Pentru că e FRATELE meu!

Și lui Ema?

Lui Ema, nu-i dau nicio bulină, că e obraznică. Dacă găsesc una neagră..

____