Pe vremea mea de mic școlar

…învățam ce este ura și discriminarea înainte de Ana are mere.

Am mai povestit eu, cum că, tot ce ne dorim este să-i învățăm pe copiii noștri să nu fure, conform definitiei lui Khaled Hosseini, din ‘Vânătorii de zmeie’. Acțiunea cărții se petrece în Afganistan, iar mullahul, preotul lor, îi învață pe copii, că singurul păcat din lumea asta este furtul, sub diversele lui forme, bineînțeles. Le spunea așa:

Când omori un om, furi o viață, îi furi soției lui dreptul de a avea un soț și copiilor – dreptul de a avea un tata. Când spui o minciună, furi cuiva dreptul la adevăr. Când înșeli, furi acelui om dreptul la corectitudine” 

Am citit acest pasaj și am revenit asupra lui de câteva ori și, aproape pe loc mi-am zis că tot ce vreau să-i învăț pe copiii mei este: SĂ NU FURE! 

Să îi învățăm să își ceară drepturile, să riposteze când li se face o nedreptate, să nu accepte și să nu tolereze comportamente îndoielnice din punct de vedere etic. Să fie corecți, morali și solidari! Să fie cinstiți, să-i respecte pe cei de lângă ei, să respecte locul în care trăiesc și societatea în ansamblul ei. 

Așa, deci am hotărât că e musai să îi învățăm să nu fure. 

Numai că, ar fi mult mai simplu să le transmitem asta copiilor, dacă ar fi eliminată cel puțin pînă la 10-12 ani ideea de competiție.

P. este împotriva acestei idei, el spune că tocmai competiția ambiționează un copil. Este cam singurul aspect unde nu împărtășim aceeași idee.

Sunt în mare parte de acord cu el,nu e vorba, cred că și competiția are avantajele ei clare, dar nu în primii 10 ani, când face mai mult rău decât bine. 

Sunt împotriva oricăror ierarhii, până când copiii nu își însușesc valorile de etică și moralitate. Înainte de asta, se întrec pentru motivele greșite.

Sunt împotriva competiției, văzând cât de important este pentru Radu să câștige la Piticot, încât și el justițiar din fire este tentat să ne păcălească la zar. Evident că jucăm de fiecare dată corect, el se mai supără când pierde, își dorește mereu să câștige și iar este tentat să mai aranjeze zarurile deși știe că nu este o acțiune corectă. Dar dorința de a fi primul este mai mare decât mulțumirea că a fost corect. După ce, copiii vor fi un pic mai mari și își vor avea însușite valorile de etică si moralitate, vor ști și să lupte corect! Vor ști că nu trebuie să existe altă opțiune decât lupta cinsită și corectă, nu a fi primul cu orice preț! 

Pe când noi doi eram noi în școala primară (am fost colegă, cu P. din clasa I până în a XII, deci efectiv am crescut împreună), doamna învățătoare, după primul an, deci din clasa a doua, a făcut o ierarhie de care ne amintea zilnic. Ne-a așezat în bănci după cât de silitori eram. Sau, mai degraba după cât de silitori se aștepta/trebuia să fim.

Pe rândul de la geam stăteau copiii cei mai deștepti, pe rândul de la mijloc copiii medii iar pe rândul de la perete, copiii slabi, pe care noi cu mintea noastră copilărească îi consideram ‘proștii clasei’. Trist! 

Aveam, desigur, aceleași capacități intelectuale cu toții, suma talentelor adica era aceeași. Și eu, și P. stăteam la geam. Adică aveam rezultate bune la citire și matematică, că de fapt, după asta era ierarhia, ce dacă tu ești bun la desen, muzică sau sport..treci pe rândul de la mijloc sau la perete. Așa îți trebuie dacă nu înveți de 10 la matematică sau citire!

Aveam doar 8-9 ani, dar zilnic mă simțeam prost când intram în clasă, mi se părea o monstruozitate. Evident că nu putea fi vorba de o clasă unită, empatie sau respect. Cei de pe rândul de la geam erau mândri, cei de la perete umili. Și nici un părinte nu părea deranjat de acest aranjament, ba chiar părinții copiilor de la perete, le spuneau copiilor: ‘să înveți, să ajungi ca ei, acum așa meriți să stai aici, bine vă face!’ Mișto start în viață! Dacă așa îi ambiționăm, nu, multumesc, nu vreau!

Știu că nu s-a schimbat prea mult sistemul de învățământ de atunci până acum și mă îngrozește acest lucru, dar am convingerea că vigilența părinților de acum nu va mai permite asemenea umilințe. 

Ierarhia și competiția la care am fost supuși ne-a marcat pe viață. 

Cei de la perete s-au făcut mari, s-au angajat, și-au făcut o familie și vor minți și vor înșela de fiecare dată ca să nu mai trăiască umilințele din copilărie. 

Cei de la geam, vor trăi cu presiunea constantă că o singură greșeală îi poate transforma din bun în mediocru și își vor acoperi greșelile, adică vor minți și ei.

Iar cei de la mijloc nu vor scăpa niciodată de eticheta de mediocru, nu vor avea încredere în ei niciodată, li se va părea că toată lumea are ceva cu ei, se vor simți neîndreptățiți în fiecare zi și vor minți și înșela și ei, bineînțeles, la rândul lor.

Și toți copiii clasei își vor inhiba orice ‘pornire’ altfel decât scrie în ‘manual’, își vor cenzura orice gând, vor renunța, de frică, la propriile păreri, vor spune numai ce trebuie, nu ce gândesc, vor învăța că societatea este divizată și nu trebuie să ne amestecăm unii cu alții, dacă nu sunt de calibru nostru.

Și toate acestea, numai în numele competiției între copii de 7,8 ani, vulnerabili din punct de vedere emoțional și perfect modelabili, deci.

Da, am crescut competitivi dar nu pentru motivele corecte. 

La 7,8,9 ani trebuie să îi învățăm pe copii să fie buni, să nu mintă, să se ajute, să se iubească, să se respecte, să spună NU urii și discriminării, să fie corecți și cinstiți, nu să se întreacă ca ‘nebunii’ pentru orice. 

Competiția începe încă de la primul drum în parc cu copilul: “doar 4 kg?” “al nostru are deja 5, am lapte bun” “oooo, 14 luni și nu merge?” “al meu a mers de la 10 luni, bine ne-am și ocupat de el!” “dar nu vorbește deloc?” “a mea ne recită poezii, dar am și vorbit cu ea tot timpul!”  

Începe atunci și continuă toata viața.

În loc să îi învățăm pe copii mai întâi, ce înseamnă moralitatea îi învățam că este foarte bine că au luat 7 atâta timp cât este cea mai mare notă din clasă și că este o tragedie să ia 9, daca Popescu a luat 10. De asta nu sunt de acord cu competitia până nu își înșusesc toate valorile de mai sus. 

Și după aia, să îi învățăm să se întreacă cu ei înșiși, că Popescu nu va fi o constantă în viața lor. 

Să-și dorească să fie mai buni decât au fost, ei, ieri, nu mai buni decât Ionescu. 

Să conștientizăm și noi, părinții și profesorii, ca să le putem transmite și copiilor adevărul lui Einstein.

Oricine este un geniu, dar dacă judeci un pește după abilitățile lui de a se cățăra în copac, va trăi toată viața crezând că este un prost.

Sursa foto titlu: Unsplash