Vreau o țară CA AFARĂ!
Vreau o școală CA AFARĂ!
Vreau șosele CA AFARĂ!
Vreau spitale CA AFARĂ!
Vreau o viață CA AFARĂ!
Vă spun pentru ultima oară
Vreau o țară zâmbitoare
Asta e prima schimbare
Nu e nicio noutate, mai toată lumea crede, vrea și rostește versurile lui Vunk.
Mai toți ne amenințăm cel puțin o dată pe lună, prietenii ori familia că dacă nu se schimbă nimic în țara asta plecăm de aici.
Din fericire, faptul că putem pleca relativ ușor, în teorie cel puțin este un gând liniștitor.
Pentru noi este ca un plan de rezervă, la care sperăm să nu fie nevoie să apelăm. Dar mă liniștește că există.
Deci nu ne-am dorit niciodată să locuim în altă parte decât România, și cu toate astea am plecat.
Într-un moment în care nu ne doream nicio schimbare în viața noastră, într-un impuls al momentului, pe repede înainte, în plină amenajare a apartamentului mare pe care ni-l luasem, proaspăt căsătoriți de două luni!
Totul a pornit de la “du-te și vezi ce vor oamenii ăia, dacă te-au sunat așa e frumos, vezi ce-ți povestesc de job, așa ca experiență, că oricum nu vrem să plecăm. Cât ești tu la interviu în Amsterdam, eu mă duc să aleg gresia și parchetul”
Și pe cât nu ne-am dorit să plecăm, pe atât de bine și frumos a fost. Și greu din punct de vedere logistic, măcar, să ne întoarcem acasă. Am plecat doi, ne-am întors trei. Toată lumea pleacă pentru copii, noi ne-am întors pentru ei.
Întâi a plecat P.. Ne-am gândit, ne-am răzgândit și apoi am hotărât..pleacă P., că doar era jobul lui, oricum există skipe, ne vedem și vorbim zilnic, și fizic ne întâlnim la 2-3 săptămâni.
Un plan perfect realizabil! Eu îmi văd de jobul meu, el de al lui și seara povestim. Numai că nu e chiar așa! Ar fi fost un plan bun cred, dacă exista o perioada delimitată de 3-5-7 luni. Orice e mai mult de atât nu se mai încadrează la temporar.
Câteva luni mai târziu, am zis și eu ca domnu’ cu acordeonul de la nunta mea…eu vă las vă părăsesc, plec, după bărbatul ce îi iubesc.
Și am locuit afară și într-o țară, ca afară, 3 ani foarte frumosi, dar mai ales liniștiți.
Calm, liniștit, civilizat, boem, verde! Am avut parte de tot ce a constatat Vunk că îi lipsește României!
Și toate aceste avantaje au venit la pachet cu un stil de viață foarte liniștit, dar diferit de ce trăisem noi. Bucureștiul, cu localurile lui vesele, prietenii dragi și weekendurile pline de activități distractive, erau totuși la 2000km depărtare.
Noi, în București, ieșeam în oraș și joi și vineri și sâmbătă seara…și ne adunam la povești zece oameni pe care îi știam dintotdeauna, Zece, garantat!
Acolo, în Olanda, nu! Dar așa bine mi-a prins! Nu că nu ieșeam, că lipsa vieții sociale din București am resimțit-o. Mi-a prins bine că acum știu sigur, că acasă înseamnă unde suntem împreună.
A fost un test al relației, pe care l-am trecut cu brio. Am constatat cu bucurie, că știm să fim fericiți și în doi numai. Îl numesc test, pentru că în București am fost toată viața înconjurați de oameni dragi. Rar sau spre deloc am ieșit doar în doi în oraș. Totul se petrecea la comun. Nici de locuit, nu locuisem doar noi doi. Locuiam împreună cu sora mea și în fiecare seară aveam program de divertisment, ne amuzam în jurul unei sticle de vin și bucate aromate (respectiv omletă sau cartofi prăjiți) de ‘necazurile’ din viața Mihaelei. Am avut tot timpul încredere în noi doi, am bănuit tot timpul că suntem un cuplu stabil, dar da, a fost un test și acum știu sigur, nu doar bănuiesc!
Mi-a plăcut, acolo, că terasele sunt pline de oameni în vârstă care-și beau ceaiul, îmbracați în culori deschise și pastelate. Îți dai seama că bătrînii lor au avut o viață bună, nu sunt împovărați de vreme și de vremuri.
Mi-a plăcut că traiul zilnic este mai ușor acolo. Nu am simțit deloc lipsa unei mașini deși aveam copil mic. L-am plimbat cu autobuzul și cu trenul dintr-un oraș în altul fără probleme, nu există borduri înalte sau trotuare accidentate.
Am apreciat că sunt foarte organizați, autobuzul ajunge în stație exact când scrie că ajunge, nu există să nu existe vaccinul, interacțiunea cu instituțiile de stat sau private este mai facilă.
La 4 luni, la o vizită în România, după episoade repetate de vărsături, am stat internată cu Radu, o noapte, la Regina Maria, unde i s-au făcut investigații destul de amănunțite, de la analize de sânge la ecografii abdominale. Cost 1200lei. Am plătit, am luat factura și am plecat la aeroport. A doua zi am sunat, așa într-o doară la asiguratorul nostru, de acolo, să întreb care e procedura de decont, dacă, ce se decontează, ce trebuie să traduc, ce documente justificative se cer, unde să le trimit, ce fel de stampilă și ce mențiune trebuie să aibă documentele suport. ‘Păi trimiteți ce aveți!’ Ok! O poză cu telefonul mai târziu la factura în română, fără alte întrebări și detalii, contul nostru era creditat cu toată suma plătită.
Am conștienzat, că sunt civilizați pentru că sunt obligați să fie așa. Nu e din naștere, numai că la ei unde e lege, nu e tocmeală. Asta e diferența. Locuitorii lor reciclează, pentru că plătesc gunoiul casnic în funcție de volum. Își poartă copiii numai în scaun omologat, pentru că, altfel riscă amenzi drastice. Plătesc sume mari și se găsește poate și mai greu loc de parcare, pentru că, acolo există alternativa viabilă- bicicletă.
Nu mi-a plăcut, acolo, că indiferent de aptitudini și competențe, chiar și o țară foarte open-minded, cum e Olanda își protejează fiii, discriminează voit sau mai degrabă, nevoit. Sângele apă nu se face, românii se vor baza tot pe români, polonezii pe polonezi, sârbii pe sârbi. Poate nu mai există bariere fizice sau lingvistice între state, dar diferențele culturale și de mentalitate între state, formează o barieră evidentă.
Nu mi-a plăcut că atunci când ne căutam casă, fiind în mașină eu cu agentul imobiliar, la un semafor, în timp ce mașina staționa, fiind roșu, mi se adresează întrebarea: ‘Do you have traffic lights in Romania?’ iar două semafoare mai târziu îmi arata un Porsche, povestindu-mi despre el, cum că este o mașina wow, că sigur n-am avut unde să văd.
Când am refuzat un apartament, pentru că nu avea mașină de spălat vase, privirea lui părea că îmi spune: ‘hai că asta-i bună, până acum spălai rufele la râu și acum nu poți să trăiești fără mașină de spălat vase’.
Dar cert este că după 3 ani, în care noi ne-am integrat perfect ca mentalitate și stil de viață, am hotărât că ne dorim clar, o țară ca afară, dar că vrem să locuim în România. Ne-am căutat job în România, ne-am întors, cu Radu mic de 1 an și jumătate, ne-am bucurat de viața noastră în 3, apoi in 4.
Și am primit atât de des întrebarea
‘DAR DE CE V-AȚI MAI ÎNTORS?’
Să vă spun: pentru că este mai confortabilă din punct de vedere psihologic ideea să ai aproape oameni pe care îi iubești și te iubesc cu adevărat, începând de la familie, până la prietenii apropiați, mai confortabilă, gândindu-ne, tocmai la copii, în ideea că, doamne ferește, ni se va întampla nouă ceva.
Vreau ca ei să crească alături de oameni, pe care i-am ales NOI, să ne fie aproape. Știu că, aici, în România, în orice moment și la orice oră și pentru orice am nevoie, pot suna 3-4 prieteni și dacă nu sunt ei disponibili, mai urmează în agenda telefonică alte zece numere de oameni, care pot ajunge într-un suflet la mine.
Contrar a ce gândesc cei mai mulți, eu aici mă simt mai în siguranță. Iar teama să nu se întâmple ceva cu noi există, am conștientizat-o, am gândit la rece, ne-am făcut asigurări de viață, pe numele copiilor, de mulți ani. Dar asta nu este suficient, vreau oameni dragi în viața lor.
Toate școlile, străzile, și civilizația de acolo nu atârnă mai greu.
Nu regretăm nicio clipa că ne-am întors, fie și numai pentru motivul că acolo nu cred să fi facut al doilea copil, ceea ce, acum nu putem să ne închipuim altfel!
Dar, pentru că am fost plecați și ne-am întors, acum știu sigur ACASĂ ESTE UNDE SUNTEM NOI, ÎMPREUNĂ. Numai că, indiferent unde ne va purta viața asta, România va rămâne’aici’, în timp ce alte țări, vor fi ‘acolo’.
Sursa foto: Photo by Zbysiu Rodak on Unsplash
Anca Arau
Leave a Comment