Învață de la soare cum trebuie să apui

Dimineața ne trezim în urlete de alarmă de telefon. O oprim, desigur, snooze o dată, de două ori, dar ea nu se lasă până nu ne dă jos din pat. Și din amorțeala nopții, intrăm în agitația dimineții, când totul e pe fuga…îmbrăcat, spălat, mâncat..

Toată dimineața vorbim de cum ‘nu am timp’, sunt ‘în criză de timp’, ‘doamne, când a trecut timpul’, ‘ia uite ce târziu e’.

Orașul este blocat…stăm pe loc, dar ne simțim groaznic de agitați.

Ziua trece cu provocările ei mai mici sau mai mari, mai multe sau mai puține, fieacare după cum se descurcă.

După 6, 7, 8 sau 10 ore de muncă, răzbim iar prin oraș, prin trafic congestionat și ajungem acasă….mai mult sau mai puțin obosiți, stresați, cu chef sau fără chef.

Și, desigur că o variantă ar fi să rămânem îmbufnați, să nu avem răbdare să ne ascultăm copiii sau să ne jucăm cu ei. Să nu ne putem desprinde de cele de peste zi și să nu ne putem relaxa psihic. Să ne grăbim toată seara și să ne culcăm tot grăbiți. Și să ne încheiem ziua și să ne băgăm în pat cu sentimentul acela de neliniște, de agitație continuă, de oboseală psihică, de senzație de lucru neterminat, de grijă constantă, de alertă, de ‘nu am timp’.

Și unii dintre noi, mai puțin norocoși rămân în alertă, chiar și noaptea, ei vor să doarmă, dar creierului lor, energic și activ, i se pare momentul potrivit să pună țara la cale.

Mdaa, eu aș muri puțin câte puțin în fiecare zi dacă așa s-ar derula serile mele. Toate ca toate, dar rutina serilor este atât de importantă pentru mine. Este timpul cel mai de calitate al meu.

Învață de la soare cum trebuie să apui

Am ținut, dintotdeauna la rutina serilor. Am ținut ca Radu și Tudor să se culce devreme. 9, cel târziu. Și-n cele 2 ore, maxim, rămase, în fiecare seară până la culcarea lor m-aș simți și prost să fac altceva decât să-i ascult pe ei și să ne jucăm cu ei. Și deși nu stăm împreună decât maxim 2 ore, mă simt epuizată când ei pleacă spre camerele lor. EPUIZATĂ, de zici că am tras la jug.

Și prin minune, când se lasă liniștea cea liniștită și stingem lumina mare și o aprindem pe cea ambientală și-mi pregătesc un pahar de vin și să ma așez pe canapea lângă P., cu ochii la serialul pe care îl urmărim, îmi revin ca prin minune. Mă simt relaxată și plină de energie, aș zice.

Sunt întocmai ca un bebeluș, am nevoie de rutină, am nevoie să știu ce va urma, am nevoie să-i povestesc lui fir-a-păr ce am făcut azi și ce vreau să fac mâine.

Iar serialele pe care le urmărim, mai bune sau mai proaste sunt parte din rutina mea și le voi asocia tot timpul cu momente de bine. Plăcute. Seara este momentul meu preferat dintotdeauna.

”Boardwalk of Empire” o să-mi amintească tot timpul de Radu nou-născut, ”King of Queens” de el la 1 an,  ”Two and a half man” ”Big Bang Theory” și ”Modern Family” de viața cu doi copii mici iar ”Ozarks” îmi va aminti de luna trecută, în timp ce ”Breaking Bad” de momentul de față.

Apusul este cel mai spectaculos moment al zilei, prin frumusețe, liniște, culori. Indiferent că soarele s-a arătat sau nu în ziua aceea, că a strălucit vizibil sau nu, apune de fiecare dată spectaculos. Apusul este impresionant. Iese din scenă mai măreț chiar decât când a intrat. Pare că se duce la culcare așa de liniștit:)

Și cred că avem de învățat atâtea de la soare. Așa ar trebuie să ne fie și nouă serile. Învață de la soare cum trebuie să apui!

Sharing is caring!