Unul serios, altul haios.
Unul independent, altul dependent.
Unul rece, altul cald.
Unul arțăgos, altul afectuos.
Unul teatral, altul mai…real.
Unul mai introvertit, altul mai extrovertit.
Acești doi copii ai noștri sunt diferiți din ziua în care s-au născut. Cu personalități diferite, dorințe și voințe total opuse.
Pentru Radu, totul se rezumă la cifre, calcule și matermatică.
Pentru că așa este el, un tip logic care are nevoie de dovezi clare.
Spune că vrea să se facă om de știință.
O discuție de pe când erau mai mici:
În timp ce Radu si Tudor se joacă cu avioanele și de-a aeroportul, eu întreb “ce vreți să vă faceți când o să fiți mari?”, urmând, în mintea mea ca Radu să răspundă “eu aviator, Tudor însoțitor de bord”, ca de obicei.
Daaaaar
Radu, precipitat si nervos: Ce se face Tudor? Care toată ziua îmi fură piesele de lego și avioanele? HOȚ se face! HOOOOȚ!
Iar eu, pentru că Tudor ăsta nu mă lasă niciodată să fac nimic, ma fac LENEȘ. LE-NES!
Visul oricărei mame: un hoț și-un leneș 
Dar știu că nu e leneș. Este serios și ambițios. Și-și vede de calculele lui, mereu.
➡ Și-a dat seama că Moș Crăciun nu prea are cum să existe, pentru că la cei 7 ani neîmpliniți ai lui, a calculat câte minute sunt într-o zi, a împărțit la numărul de țări și i-au ieșit 7 minute/ pe țară.
➡ Încă de când era mic, mic, când mergeam cu mașina număra copacii de pe stradă.
➡ Știe câte scări de bloc sunt pe drumul de la afterschool- acasă pentru că le-a numărat de atâtea ori.
💡 Calculează, împarte, adună, înmulțește ca să înteleagă viața în ansamblul ei.
Mărturie, că la el totul se rezumă la cifre, stă acest desen, pe când avea 6 ani și a vrut să reprezinte ”O ZI”
–Mami, îți place ce am desenat aici?
➡ -Mmmdaa, sigur. Adică o casă?
-Nu ăsta e desenul, maaami. Adică da, e o casă și i-am pus și țigle la acoperiș și scări, dar eu altceva am desenat..
-Păi ce? Că nu mai văd nimic în desen..
-Doooamneee, mami, deci tu nu îți dai seama deloc.
Am desenat o zi! Adica 24 de ore! Tu nu vezi scris 12+12?
➡ Tudor, în schimb, de când era bebeluș, primul și primul lucru pe care îl oberva de când intra încăpere erau tablourile.
În poza de mai jos, pe când avea 1.8 ani, mi-a dat drumul de la mână, pe stradă, și s-a dus în fuga să miroasă niște flori care i-au atras atenția.
➡ Tudor observă cât de frumos au înflorit magnoliile, Radu știe câte magnolii înflorite sunt în parc.
➡ Tudor miroase florile, Radu le numără petalele.
➡ Tudor admiră culoarea cerului, Radu numără corpurile cerești.
Așadar au personalități diferite, aptitudini diferite, așteptări diferite iar fiecare în parte este cel mai minunat, bun și extraordinar copil.
Numai că, a-i compara pe ei, între ei, și a cere unuia ceva, bazându-te pe aptitudinile celuilalt este ca și cum ai mânca un măr și nu înțelegi de ce nu are gust și formă de banană.
Și dacă ei doi, născuți și crescuți la fel, sunt atât de diferiți, la ce bun să comparăm copiii născuți din mame atât de diferite?
Asta este cea mai importantă lecție pe care am învățat-o de când sunt mamă de 2.
Că egalitatea nu-i totuna cu echitatea iar comparația cu alții e mama tuturor frustrărilor și neajunsurilor.
Că și noi, oamenii mari, atât am fost comparați unii cu alții de am ajuns să ne raportăm propria avuție și fericire la ce au alții ori să minimalizăm succesul celorlalți, raportându-ne la propria nepricepere.
Anca Arau
Leave a Comment