Generația Alpha (copiii născuți după 2010)-încăpățânată și greu de entuziasmat

Noi ne-am născut în anii ”80. Suntem, așadar, reprezentanți ai generației MILLENIALS.

Noi, cei din Millenials eram deja (aproape) majori când s-a lansat Google și aveam deja copii (sau vârsta necesară pentru asta) când s-a lansat Youtube. De facebook nu mai zic.

 ➡  Am învățat comentarii pe de rost, am scris lucrări de licențe făcând research pe hârtie, am extras radicali și am scris de mână milioane de pagini. Ne-am făcut, mai ales, economiști ori ingineri.

➡ Ne-am dat pe MIRC, pe când aveam 20 de ani sub numele de ”papushica20” ori ”pisicutza” ori ”micutzasirena”. 

➡ Am avut telefon mobil, abia după ce am devenit majori și asta pentru că urma să plecăm la facultate în alt oraș. Nokia 3310 ori Motorola sau Ericson cu clapetă.

Nu vorbeam niciodată la telefon dar aveam un cod de bip-uri:

*1 bip înseamna- mă gândesc la tine.

**2 bip-uri înseamnau- aș avea ceva important să îți zic, dar vorbim mâine.

***3 bip-uri înseamnau- de-abia aștept să te văd mâine

***4 bip-uri însemnau- ce puii mei faci acum, de nu răspunzi la bip?

Dar știți și voi cum era, cum am crescut și cum am ajuns, ce am avut noi și ce nu vor avea niciodată copiii noștri :))

Nu mai insist, că mă apucă nostalgia de cum ne dădeam noi întânire la ceasul din centru și nu întârziam niciodată că nu ne mai găseam apoi, de cum în primul an de facultate P. mă suna pe telefonul fix, dar numai după 10 seara și vorbeam o oră, că era ieftin. 


După Millenials, urmează generația Z, respectiv copiii născuți între 1995 și 2009.

Sunt copiii digitali.

Ei sunt foarte adaptabili, fiind capabili să renunţe la multe lucruri cu excepţia tehnologiei, deoarece toate invenţiile majore din lumea virtuală au apărut după ce ei s-au născut.

1997 – apare Google

1998 – apare primul MP3 portabil

2001 – se lansează Wikipedia

2003 – se lansează MySpace

2005 – apare YouTube

2006 – se lansează Facebook şi Twitter

2007 – apare primul model de iPhone

2009 – apare Whatsapp

2010 – apare primul model de Ipad şi se lansează Instagram

2011 – Facebook depăşeşte pragul de 1 miliard de utilizatori

2015 – se lansează Google glass

Sursa: ABS, McCrindle (2014)

Eeeei, și demograful McCrindle zice așa despre ei:

  • AKA ‘generation connected’ or ‘dot com kids’
  • 1 in 2 predicted to obtain a uni degree
  • By 2025, will make up 27% of the workforce
  • Predicted to work 17 jobs, 5 careers and live in 15 homes in their lifetime
  • 2,000,000,000 Gen Zs globally
  • Use slanguage like ‘Cray cray’, ‘Defs’, ‘Fomo’ and ‘YOLO

 💡 Adică sunt nativi digitali, 1 din 2 vor fi licențiați, până în 2025, generația Z va reperezenta 27% din forța de muncă, vor avea 17 joburi și vor schimba 15 locuințe de-a lungul vieții.


Și dupa generația Z, urmează generația ALPHA, adică copiii născuți între 2010 și 2025.

Și ai fi tentat să zici că nu e diferență mare între generația Z și Generația ALPHA.

Așa că eu am fost foarte uimită să aflu, că noul mediu de conectivitate face ca prăpastia dintre generația Z și cea alfa să fie cea mai mare din istorie, conform lui Mark McCrindle.

GEN ALPHA FACTS

  • 2.5 million Gen Alpha’s born around the globe each week
  • Most popular boys names: Oliver, William, Jack, Noah, Jackson
  • Most popular girls names: Charlotte, Olivia, Ava, Emily and Mia

Deci 2.5 milioane de copii, născuți în fiecare săptămână. Iar din cei 2.5 milioane cei mai mulți sunt Oliver, Jack ori Mia sau Olivia.

Pe vremea noastră spuneam că Ion și Maria sunt cei mai mulți din România :))

Așaaaaa…și noi, reprezentanți Millenials avem 2 bucați copii Alpha.

Iar cercetătorii, cu McCrindle în frunte zic că generația Alpha este/ va fi:

 ➡ cea mai înstărită, cea mai educată și cea mai dinamică generație pe care a văzut-o omenirea.

 ➡ va fi longevivă, tot mai mulți vor atinge suta de ani;

 ➡ își vor întemeia mai târziu familii, vor petrece mult timp studiind, se vor integra în piața muncii mai târziu;

 ➡ cea mai“alfabetizată tehnologic” generație de pană acum. 

Și cel mai important, dar asta știu deja toți părinții cu copiii Alpha sunt încăpățânați și greu de entuziasmat.

Și așa vor fi și în calitate de angajați: dificil de motivat și provocat.

S-au scos angajatorii  de peste câțiva ani:)))

Dar lăsând gluma la o parte, rămâne întrebarea:

Suntem însă pregătiți să oferim acestor copii instrumentele de creștere și educare de care au nevoie ca adulți, având în vedere faptul că majoritatea dintre ei vor avea meserii care încă nu există?

________

Sursa foto: Photo by Mikael Kristenson on Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 443 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

2 Comments

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Archives