Of, dacă am fi prezenți în prezent am realiza ce norocoși suntem

Nu mi se-ntâmplă aproape niciodată să aleg o carte numai după titlu. Totuși, asta am făcut acum câteva luni.  Am cumpărat o carte, doar pentru că m-a atras titlul ei: ”Oamenii fericiți citesc și beau cafea”

Mi-a plăcut titlul. M-a convins pe loc, fără să răsfoiesc cartea. M-a cucerit. Mi s-a părut cuprinzător. M-a făcut curioasă.

Cartea este o beletristică, un roman ușor de parcurs, care spune povestea lui Diane, o tânără care trece printr-o dramă cruntă după moartea fiicei sale și a soțului ei într-un accident de mașină. Se simte pierdută, viața ei nu mai are niciun sens, se izolează vreme de 2 ani, apoi se hotărăște să se mute din Paris, unde deținea o cafenea literară cu acest nume: ”Oamenii fericiți citesc și beau cafea”,  într-un sătuc din Irlanda, unde trăiește o poveste de dragoste și viața ei se așează.

Toată ideea cărții, pornind de la titlu, de fapt, este că fericirea începe prin lucruri și gesturi mărunte. Cartea vorbește despre cum o traumă schimbă vieți, aduce cu sine negare, suferință, acceptare și într-un final, vindecare. 

Că este trist că avem nevoie de o tragedie, ca să realizăm că viața noastră pe care nu am apreciat-o niciodată era perfectă. Am fost atât de norocoși. 

Lucrurile mici care fac parte din viața noastră și ajung rutină își pierd la un moment dat farmecul sau aprecierea noastră și trebuie să se întâmple o tragedie ca să ne dăm seama cât suntem de norocoși (text preluat)

Revenind la realitatea mea, eu sunt mai optimistă, soțul meu mai pesimist, eu nu întorc viitorul pe toate părțile și nici nu scormonesc trecutul în fiecare zi, el da, aia cu viitorul mai ales:)

Eu încerc să nu îmi fac griji pentru ceea ce nu s-a întâmplat, el e total opus, are un plan de rezervă, la nivel ipotetic bineînțeles, care îi ține ocupată mintea pentru fiecare situație neplăcută care este posibil să apară.

Eu spun că nu merită să ne facem griji zilnic pentru ce nu s-a întâmplat, instinctul nostru de conservare știind singur ce are de făcut atunci, P. e de altă părere:),

Eu sunt mai pragmatică, el mai gânditor, eu mai superficială, el mai profund.

Suntem diferiți, și totuși împreună ne mirăm zilnic, de cât de repede trece timpul. Oare când au zburat anii? Păi nu e greu de răspuns, au trecut pe lângă noi, în timp ce noi eram ocupați să nu avem timp pentru lucrurile care contează cu adevărat.

Și când ne-am făcut timp, am trăit cu impresia că e o pierdere de timp să privim marea, să citim, să dansăm, să ne jucăm, să râdem, să fim recunoscători pentru ce avem și nu disperați să obținem ce au alții.

Dar gândiți-vă că ne-am pierde vederea sau nu ne-am mai putea folosi mâinile, am aprecia atunci simpla atingere a unei cărți sau citirea unui rând mai mult decât am făcut-o vreodată, din simplul motiv că acum aceste lucruri sunt imposibile (text preluat)

Așa descoperă și Diane, eroina cărții, ce minune e că se trezește în fiecare dimineață, că își poate bea liniștită cafeaua, deși viața ei s-a întors cu susul în jos.

Așadar, oamenii fericiți trăiesc în prezent.

Revenind iar la realitatea noastră, pot să constat că atunci când suntem mici, vrem să fim mari, cât suntem tineri, vrem case, mașini, bani și joburi de vis, deci trăim în viitor. Și în sfârșit avem și casă și mașină și job, dar acum ne este drag trecutul. Îl rememorăm, trăim din amintiri cum ar veni.

Dar prezentul, unde e prezentul? Păi nu mai este, că noi azi nu avem timp să fim fericiți, dar pentru ce ne ‘sacrificăm’ noi azi, ne va aduce fericirea maine. Și mâine ne ‘sacrificăm’, pentru pomâine și poimâine pentru răspoimâine.

Și e tare ciudată mintea asta omenească…..când singura certitudine din viața noastră este trecerea timpului noi îi acordăm cea mai mică importanță….

Toate celalalte sunt variabile, dacă azi îți este bine, nu-ti garantează nimeni că așa va fi și mâine, dar toate legile universului îți garantează cu toate gurile, că timpul pierdut nu se mai întoarce.

Noi mai mult trăim în viitor și să ne dorim constant să crească copiii, să treacă o săptămână sau anul ăsta, ca apoi să ne întristăm că au trecut anii prea repede.

Of, ce ușor ar fi să fim fericiți. Ar trebui doar să fim prezenți în prezent.

Trebuie să apreciem ce avem noi, nu să întristăm că nu avem ce au alții.

Trebuie să ne bucurăm acum și să fim recunoscători că ne-a fost bine astăzi.

Trebuie să nu ne mai înspăimânte binele, să nu mai credem în „Nu ești lăsat să fii atât de fericit decât dacă urmează să ți se ia ceva”.

Trebuie să realizăm ce norocoși suntem și să ne bucurăm că putem citi o carte, că putem viziona un film. Că suntem sănătoși. Că cei dragi sunt sănătoși.

Iar noi, părinții care ne plângem de mucii copilului trebuie să știm că suntem cei mai norocoși părinți de pe pământ. Alte milioane de părinți nu sunt atât de norocoși.

Noi părinții care ne plângem că suntem obosiți, ar trebui să ne bucurăm cu zece inimi și să râdem cu 20 de guri când copiii se joacă zgomotos. Să nu ne mai dorim constant să fie liniște. Alții ar da totul să scape de liniștea apăsătoare a serilor lor.

Lucrurile mici care fac parte din viața noastră și ajung rutină își pierd la un moment dat farmecul sau aprecierea noastră.  Să nu așteptăm să se întâmple o tragedie ca să ne dăm seama cât suntem de norocoși am fost. 

Diane rememorează dramatic clipele de liniște dinainte de tragedia vieții ei. Își amintește cât de grozav miros bebelușii. Și-l amintește pe Colin, soțul cum îi spunea amuzat: 

”Îți cam place să o tragi pe nas pe fii-ta. Îți provoacă dependenta”

Atâta timp cât noi și cei dragi nouă sunt sănătoși și aici cu noi, cât putem citi și mirosi iarba sau bebeluși, cât putem bea cafea liniștiți, sau zâmbi sau asculta muzică, nu ne lipsește nimic. Ne lipsește doar voința de a ne trăi prezentul.

Sharing is caring!

About the Author

Anca Arau
Author with 91 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog