Gadget-urile și copiii mei

Nu mi-am propus niciodată să scriu despre subiectul ”accesul la tehnologie al copiilor mei” pentru că am zis că nu aș avea prea multe de zis. Nu am citit care sunt recomandările experților în domeniu, nu știu ce zic psihologii, nu știu când un copil este expus prea mult sau prea puțin la tehnologie, având în vedere că trăim niște vremuri foarte tehnologizate.

Dar pentru că am primit des întrebarea: cum, cât și de când au acces la tehnologie Radu și Tudor, povestesc mai jos, pe îndelete cum stă treaba cu gadget-urile în cazul nostru.

Este strict experiența noastră și atât. Nu fac recomandări, căci nu m-am documentat pe subiect doar povestesc cum relaționăm noi cu aceste gadget-uri.

În ceea ce privește accesul lui Tudor cu tehnologie, termin într-o frază.

El are 2 ani, singurul acces la tehnologie, până în momentul de față este televizorul care merge pe Baby Tv. Televizorul merge iar el nu se uită. Efectiv nu este atras. La telefon nu s-a uitat niciodată, la tabletă sau laptop nici atât.

E atât de ușor să-i limitezi accesul lui Tudor la tehnologie, nu îl atrage subiectul….dacă prinde telefonul nostru, tot ce face cu el e să-l ducă la ureche și să se prefacă că vorbește cu verișoara lui. Nu-l butonează niciodată, nu este curios să afle ce minunății ascunde în interiorul lui acest aparat. Dacă prinde laptopul deschis îl închide, trântind clapeta. Dacă găsește tableta, o pune pe jos și se urcă cu picioarele pe ea.

Asta e relația lui Tudor cu gadget-urile.

….Și-n continuare povestesc de Radu….

Radu s-a născut în 2012 și a fost crescut ținând cont de recomandările medicilor și în rest, mai mult intuitiv.

La 1.5 luni s-a uitat prima dată la desene animate, pe tabletă. Tu-Ti-Tu. Nu a fost curios nici el să butoneze sau să tragă de tabletă, o puneam în pătuț, sprijintă de capătul pătuțului iar el stătea în fund în capătul opus și se uita ca la televizor.

Neavând o pasiune care să dea în dependență pentru acest gadget nu am simțit nevoia să îi stabilim limite ferme – în anumite zile de uita 10 minute, în altele o oră și în alte zile deloc.

A început cu Tu-Ti-Tu și pe la 2 ani a trecut să se uite și la Masha și Ursul. Apoi au urmat Bernard Bear, Shaun the Sheep, Odd Bods și Rat-a-tat.

La 2 ani și jumătate, în timp ce eram în vacanță la mare, am fost uimiți să aflăm că el știe toate literele aproape. Vilele complexului în care eram cazați erau identificate după litere.

Deci noi, mami, stăm la G de la Girafă..și asta D de la câine (dog). Și-n În față este A de la avion și lângă A, este B de la minge (ball) 

Oau, Paris, ai văzut că știe toate literele, fără ca noi să i le spunem vreodată? Le știe exact în ordine în care i le spune Tu-Ti-Tu..E isteț!

Mdaaa, dar nu prea înseamnă asta nimic. A fost expus la o informație și și-a însușit-o. Atâta tot. Nu e relevant pentru dezvoltarea lui că  știe culorile sau literele la 2 ani sau că le va învăța la 5..repetiția e mama învățăturii.

Și apoi i-am dat și eu dreptate lui P. Faptul că știe literele și culorile este într-adevăr meritul lui Tu-Ti-Tu, dar nu însemană nimic. Poate expus mai mult la tehnologie ar fi învățat și engleza cât de cât. Dar cred că are timp să și-o însușească și-n the old fashioned way, respectiv cursurile de engleză.

Jocuri pe tabletă sau pe telefonul nostru nu a avut niciodată instalate. Nu are nici acum.  De ce? Pentru că știu sigur că i-ar plăcea:)

Când avea 3 ani, fiind în vacanță la Sinaia, am intrat să mâncăm într-un restaurant.

Ooooo, eu nu maaai poooot să aștept. Deci vreau să vină limonada…deci gata eu nu mai aștept. durează prea mult, eu vreau paste acuum.

20 minute de mârâială continuă mai târziu, se împrietenește cu un băiețel care avea 5 ani. Se mută amândoi la masa din spatele nostru. Radu este absorbit de cum manevrează băiețelul o mașină de curse prin intermediul telefonului. L-a lăsat și pe el de câteva ori și era foarte fericit.

A fost așa liniște, nu ne-a grăbit și nu ne-a mârâit nimeni în ureche.

….Mamăăăăă, ce invenție bună jocurile astea, mi-am spus…

Noi am băut o bere și apoi un cappucino, am mâncat felul 1, felul 2 și desert. Am vorbit, a fost relaxant. De copilul nostru avea grijă altcineva. Și el era absorbit.

Radu, vrei papanași?

Raduuuuu!!!!

Raaaaduuu!!!

Radu, tu nu mă auzi?

Aaaaa, ăăăăă, ce?

Ai auzit ce te-am întrebat?

Raduuuuu?

Ce? Nu te-am auzit, ce?

Mda, invenție bună jocurile astea, dar parcă nu îmi place în ce-l transformă. Am hotărât să amânăm momentul instalării de jocuri pe telefon sau tabletă.

Deși nu avea răbdare până vine mâncarea la resturant și se plictisea grav, nu primea telefonul ca să îi treacă timpul mai ușor. În clipe de astea de plictiseală am avut cele mai profunde discuții. Tocmai că se plicitisea ne- a întrebat și i-am povestit de planete, animale sau de anotimpuri.

Similar, Radu se plictisea și se plicitisește în traficul din București. Dar pentru mine pliciseala lui e mană cerească. Iar eu nu vreau să împart momentele astea cu un telefon mobil. Atunci îmi povestește ce face la grădiniță, ce părere are despre colegii lui sau ce-și dorește de la viață, generic vorbind. Mașina este locul de confesiuni.

În ceea ce privește uitatul la televizor, Radu nu are limite. În timpul săptămânii nu se uită deloc, pentru că nu are televizor în camera lui, dar în weekend sau în vacanță are voie să se uite și toată ziua daca asta vrea el. Pe Disney Jr, unde se repetă desenele îngrozitor de mult. Deci devine plictisitoare această activitiate. Pe alte posturi nu s-a uitat până acum.

De vreun an, deci de pe la 5 ani așa, folosește și laptopul meu, pentru a viziona niște CD-uri educaționale de la editura Edu: cu sistemul solar, cu Dragonul Horik, Cum se fabrică buna dispoziție, Regatul celor 5 simțuri etc.

Îi plac și află lucruri noi…și cu toate astea, de câte ori se uită și lucrează din ele, seara după o zi plină  (mai mult de oră sau două) mi se pare că-l solicită foarte tare și-l obosește  această activitate.

Și adoarme greu și târziu. S-ar putea să fie doar impresia mea, desigur. Nu e dependent de acest vizionat, nu face ”urât” dacă îi zic să închidă laptopul sau să nu-l deschidă deloc.

Aceasta este relația copiilor noștri cu gadget-urile, acesta este accesul lor la tehnologie.

Accesul la tehnologie, inclusiv la jocuri logice de la vârste mici au niște efecte dovedite și benefice de la învățatul unei limbi străine, la o multitudine de informații- de la culori, numere, litere la știință etc. Sunt articole și studii pe acest subiect.

Dar ce pierd pe o parte, câștigă pe alta

O să spun din nou că nouă ne este relativ ușor să-i ținem cât de departe vrem noi de tehnologie, pentru că nu sunt pasionați de subiect. Nici de telefoane, nici de calculoatoare, nici de tablete.

Faptul că la restaurant nu așteaptă mâncarea cu ochii-n telefon ci uitându-se pe pereți și plictisindu-se îi face mai atenți la mediul înconjurăror, observă cum sunt îmbrăcați oamenii, cum servesc chelnerii și ce tablouri sunt pe pereți.

Faptul că în mașină numără copacii de pe margine îi ajută să, ăăăă, treacă timpul mai repede:)

Faptul că acasă nu stau cu telefonul în mână îi face să fie mai prezenți în viața noastră și-n discuțiile noastre, căci și așa, în timpul săptămânii ne vedem doar 2-3 ore pe zi.

Faptul că nu au Wii sau playstation, îi forțează să se joace amândoi sau toți 4, mai degraba:) cu mingea, cu lego, cu bucătăria, cu pistoale sau casa de marcat.

La voi cum este?

Sursa foto: Shutterstock.

About the Author

Anca Arau
Author with 91 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog