Copiii la bunici sunt răsfățati. Așa și trebuie!

Ieri am revenit în București, după minivacanța de sărbători de la Medgidia. Am revenit însoțiți doar de Tudor, Radu, rămânând câteva zile la bunici, având în vedere că el trebuie să consume încă 2 săptămâni de vacanță.

Acolo, Radu este servit la pat. Mănâncă pâine cu ou și bea limonadă,  în timp ce se uită, tolănit în pat,  la desene. Dacă vrea clătite, primește clătite, dacă vrea tartă, se execută tartă, dacă dorește pizza, păi pizza se face.

Deci, Radu, sigur nu vrei să vii cu noi la București?

Ce vorbă e asta, mami?

Plecăm. Tudor e îmbrăcat. Își plimbă căruciorul de păpuși gol în jurul mașinii, cât noi făceam plinul portbagajului.

Partea bună, Radu e că, dacă vrei acum, poți să dai mai tare la televizor. Nu mai e mami, cu gura pe tine să-l închizi sau să dai mai încet.

Ies și eu din casă. Îi reamintesc lui Tudor că Radu rămâne la Medgidia, încă câteva zile și mă întorc cu el în casă ca să-l pupe Radu și pe el.

Deschid ușa. Televizorul URLA. Strigam în zadar, că Radu nu auzea nimic. Era tolănit în pat, cu mâinile sub cap, în gălăgia asta infernală.

Doamneee, Radu, dă-i mai încet. Nu ți se pare îngrozitor de tare?

Păi e la 100. (când sunt prin preajmă, mi se pare că e un zgomot infernal la 12-15..ce este peste 15 liniuțe de sonor mi se pare imposibil de suportat:))

100?? Radu, nu se poate așa ceva..nu ai cum să te uiți cu sonorul 100…

Eeee nu se poate…se poate, că dacă nu se putea nu ar fi existat 100…

Radu la bunici mănâncă cremvuști. Ouă prăjite. Ciocolată și napolitane. Salam de sibiu. Cartofi prăjiți. Și în general cam tot ce vrea.

Acasă, nici vorbă de toate astea, dar la bunici, în vacanțe sau în alte vizite primește și servește conform specificului casei. Nu întreb cât zahăr conține tarta de pe masă sau câte kilograme de ulei, tocaniță. Nu întreb nici de proveniența puiului. Nici dacă poate primi limonadă în loc de Santalul de pe masă.

Ni s-a părut mai important să-l învățăm diferența între la mine acasă, la tine acasă, în vacanță sau la restaurant.

Bunicii fac lucruri în locul lui, îi strâng jucăriile, îi cumpără jucărioare dacă se-ntâmplă să ceară, termină lucrurile în locul lui.

La bunici, Radu nu are responsabilități ci doar drepturi. Este lăsat să stea seara la televizor cât dorește. Să mănânce unde  vrea și ce vrea.  Să facă ce vrea, în general.

La bunici, Radu este răsfățat. Și așa și trebuie. Rolul bunicilor lui nu este de a-l educa, căci Radu nu este crescut de bunici, ci de părinți. Și atâta timp cât face diferența clară între ce are voie, acasă și ce are voie la bunici, să tot fie răsfățat.

Și nu, nu mi se pare niciodată că lucrurile scapă de sub control, la bunici. Nu am impus, niciodată limite, nu le-am spus cu ce să-l hrănească, ce să-i cumpere sau ce activități să desfășoare.

Nu am simțit nevoia de control, deloc, dar de-loc, niciodată. Acolo este răsfățat. Și așa și trebuie.

Revine apoi la București și de cum deschide ușa casei, înțelege că aici, acasă, nu se uită la televizor, se culcă la ora 9, nu mănâcă mezel și cremvuști. Și zilele-ntregi nu mănâncă nimic, nimic dulce. Suc nu bea niciodată, acasă. Când se ridică de la masă, își pune farfuria și tacâmurile murdare în mașina de spălat.

La fel de bine cum știe ce are voie acasă, la fel de bine se duce la bunici, ca să  adune amintiri ”altfel”. Ca să ia o pauza de la viața lui obișnuită. Nu ca să mănânce quinoa și kaki. Nici ca să citească despre sistemul solar. Ci ca să fie răsfățat. Pentru că așa trebuie.

Pentru că acesta este rolul bunicilor care nu-și cresc zi de zi nepoții. Bunicii răsfață nepoții. Așa și trebuie.

About the Author

Anca Arau
Author with 159 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives