Copiii mei, cei diferiți. Episodul 1134. În mașină.

Ieri.

Având în față acest weekend prelungit, eu, împreună cu băieții cei doi am plecat la Medgidia. Drum de 2-3 ore, în funcție de cât îți ia să ieși din București, apoi liber și rapid. La prânz ca să doarmă amândoi băieții, zic eu. 

Plecăm de acasă.

Tudor în scaunul lui din dreapta, cu ușa blocată pentru a nu se putea deschide din interior. Geamul blocat de asemenea. Radu, în spatele șoferului. Fără nicio măsură „de prevenție” din partea mea, niciodată, că se gândește el înaintea noastră la toate. 

Prima oprire, benzinărie. Spre ”încântarea” mea, Tudor pune benzină de fiecare dată. Plătim. Revin. Suntem gata de drum.

Începe Radu:

-De cât ai pus benzină?

-De 200 lei.

-Aha, ne ajunge sigur, da?

-Daaa, stai liniștit!

-Doamnneeee, ți-ai luat cafea iar?

-Da, păi eu beau la drum!

-Maaaaami!! La drum nu se bea cafea! Trebuie să fii atentă, nu să bei cafea! Cafeaua se bea acasă. Doaaaamneee!! Nu ”să” poate așa.

Mai ascunsă, mai cu grijă, sorb din cafea. Sub privirile total dezaprobatoare ale lui Radu, cel de 6 ani.

-Hai ooooodaaatăăăă!

-E roșu, Tudor, tu nu vezi semaforul?

-Nu vini nitio o matină. Haaaai!

Încă o gură de cafea ”oftată”, Tudor începe să se intereseze ce avem la noi.

-Păi avem sticksuri. Alune. Și struguri.

-Vaaaau tictui!

-Stai așa că-ți dau. Și zic să-i deschid punga. Când îi simt ochii lui Radu fix în ceafa mea, la propriu.

-Tu acum ai vreo mână pe volan?!?

-Stai liniștit, are servodirecție, încerc eu o glumă, apreciată doar de Tudor.

Radu, în sinea lui părea să se gândească la tati, care nu era cu noi, de trebuie el să aibă grijă de amețiții ăstia amândoi. Dintre care unul bea cafea când conduce și altul ar trece pe roșu, doar pentru că nu vine nicio mașină.

Doaaaamneeee! (vorba lui)

85 de semafoare mai încolo ieșim pe autostradă.

-Haaaaaaaaaai mai iepeeedeee, începe Tudor!

-Nu se poate mai repede, Tudor, intervine Radu. Chiar cu ce viteză mergi?

-Exact cu 134km/h.

-Maaaami! 130 e maxim!

-Deci, Tudor, mami nu poate să meargă mai repede, reia Radu. Dacă vrei să ți se pară mai repede, te culci. Și așa trece timpul repede.

S-a culcat Tudor (și s-a mai trezit la Cernavodă). Este liniște. Radu se uită pe geam, destul de moleșit. Își revine subit din moleșeală la Fetești, pe pod, când am încetinit considerabil.

-Ai plătit taxa?

-Da, a dat tati sms.

-Când a dat? Ești sigură că a dat?

Sursa foto: Arhivă personală. Radu și Tudor, nu în mașină  ci-n metrou 🙂

About the Author

Anca Arau
Author with 183 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives