O constatare despre copilul născut iarna

Citeam mai demult acest articol despre ”7 constatări interesante despre copilul născut iarna”

Pe scurt, cele 7 constatări, despre copilul născut iarna, conform articolului citat sunt:

→Are o rezistență sporită la boli;

→Are o vedere mai bună;

→Are o speranță de viață mai mare;

→Se naște înainte de termen;

→Se adaptează mai greu schimbărilor de fus orar;

→Este mai ambițios.

Și explică articolul la fiecare constatare în parte, de unde s-a ajuns la concluzia respectivă. Toate explicațiile împlică desigur, ”un grup de savanți care a studiat ca să dovedească ca temperamentul și sănătatea unui copil sunt influențate de luna în care s-a născut și zic ei că printre explicații ar fi tipul alimentației mamei din perioada de sarcină, expunerea la soare etc.

Nu știu cât de adevărate sunt, nu am stat să despic firul în patru, nu m-am gândit niciodată și nici nu cred prea mult în influența astrelor sau mai știu eu ce. 

Dar, din experiența mea de 7 ani, alături de 2 copii născuți iarna (Radu și nepoțica mea) și de încă un copil, aproape născut iarna (Tudor), să vă zic ce am constat eu.

Din amintiri și uitându-mă pe poze.

Nu sunt savantă (sau poate sunt mai știi?) dar fiți atenți ce constatare am făcut:

Copilul născut iarnă are șanse mari decât cel născut vara, ca de ziua lui să fie răcit.

De unde știu? Din experiența proprie, adică nu am cheltuit niciun ban public ca să aflu 😀

→La aniversarea de 1 an, copilul nostru născut iarna, venea după o săptămână de febră. De ziua lui avea nasul înfundat, ochii în fundul capului și o stare de moleșeală și iritabilitate crescută;

→La aniversare de 2 ani, copilul nostru născut iarna era răcit.

→La aniversare de 3 ani,copilul născut iarna tușea.

→La aniversarea de 4 ani, copilului născut iarna îi curgea nasul și tușea sporadic.

→La aniversarea de 5 ani, pe copilul născut iarna îl durea gâtul. 

→La aniversarea de 6 ani, copilul născut iarna avea nasul înfundat.

→La aniversarea de 7 ani (care va fi mâine), copilul născut iarna este sănătos. Dar fratele lui, nu, ceea ce mă face să mai fac o constatare:

Copilul născut iarna are șanse mai mari decât copilul născut vara, ca de ziua lui, chiar dacă el e sănătos, să fie bolnavi invitații lui. Ceea ce poate duce la amânarea petrecerii lui.

Acestea sunt rezultatele unei cercetări, derulată în ultimii 7 ani, pe 3 subiecți.

Acum, spuneți și voi că nu pot fi  și eu numită ”un grup de savanți”

About the Author

Anca Arau
Author with 443 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Archives