Am învățat cum organsimele vii moștenesc trăsături de la precursorii lor, am înțeles cum sunt transmise aceste trăsături din generație în generație, ne-am minunat când am aflat că informația genetică e conținută într-o mică, mică moleculă care e copiată și moștenită din generație în generație.
Și mai departe, știm ce se întâmplă din punct de vedere genetic în timpul conceperii, știm cum se transmit trăsăturile de la părinți la copii, știm cum un ovul întâlnește un spermatozoid, știm cum informația este stocată în ADN, știm că genele determină trăsături vizible și ne-vizibile.
Și încă din timpul sarcinii, medicul ne întreabă despre precusorii noștri- dacă au avut boli cardiovarsculare, diabet ori Sindrom Down.
Deci, da, știm cât ce înseamnă genetica.
Și totuși, pe mine nu m-a uimit nicicând mai mult genetica decât de când am devenit mamă.
După ce cele 2 liniuțe au fost confirmate și a trecut și primul trimestru de sarcină, parcă începi să te întrebi:
Oare cu cine va semăna?
Și raportându-te la neamul tău, că doar știi ce înseamnă și cum funcționează genetica, you hope for the best.
Să aibă părul des ca bunica, ochii albaștri ca unchiul, unghii frumoase ca mama, gene lungi ca mătușa, dinți aliniați ca tatăl.
Și speri să nu moștenească picioarele scurte ale unchiului Gicu, părul rar al bunicului ori bărbia ascuțită a mătușii Tamara.
Ei, și aceeași întrebare ne-am pus-o și noi:
Oare cu cine va semăna?
Și-n momentul în care primul nostru copil s-a născut, P. care era cu noi acolo, deci efectiv l-a văzut din prima secundă de viață, așa murdărel cum era, și pe față și pe corp, îmi zice:
(Țineți minte, copilul avea maxim 5 secunde de viață, era-n toate culorile și era cât 2 palme împrunate de-ale mele)
Cu tine seamană!
Ăsta vrea să fie un compliment sau ce? Nici măcar nu seamănă cu un om, nici curățat nu e ca să-i vezi fața, cum ți-ai dat tu seama?
Are degetele de la picioare ca ale tale! Chiar eram curios dacă o să fie și el așa, cu degete ciudate.
Și așa le are. Adică degetul inelar și mijlociu au o singură rădăcină, care se bifurcă în 2 degete. Probabil vreun strămoș al nostru a avut doar 4 degete :))
Și aceeași discuție am avut-o și la Tudor, la fel le are și el.
Și dacă el s-a uitat la picioare, eu m-am uitat la urechi.
Și băieții seamănă cu el. Au lobii urechii lipiți de cap, spre deosebire de mine. Când noi eram mici se spunea că cei care au lobii urechii lipiți de cap se trag din romani, ceilalți din daci.
(Și tocmai ați dus și voi mâna la ureche acum, nu?)
Și dintr-un pui de dac și unul de roman au ieșit 2 puișori de romani 🙂
Dar lăsând gluma la o parte, aici mă uimește pe mine genetica.
La lucruri mici, neevidente, pe care le știm doar noi, la lucruri și trăsături foarte personale.
Adică dacă părinții sunt blonzi, e de așteptat ca și copiii să fie blonzi, dacă vreun bunic e înalt, e aproape firesc să fie și el înalt.
Nici dacă părinții au ochii căprui și copiii au ieșit cu ochii albaștri nu mă mir și nici uimitor nu mi se pare, mă gândesc că vreo bunică a copilului o avea ochii albaștri.
Dar mi se pare uimitor:
➡ Când copiii au aceeași aluniță la 3 cm stângă față de cot, exact ca tatăl lor.
➡ Când la câteva zile zâmbesc fix, dar fix ca mama lor, cu gură un pic strâmbă spre dreapta.
➡ Când au vârtej sub forma semnului Nike, în creștetul capului exact ca unchiul lor.
➡ Când pistruii de pe nas sunt desenați exact ca pe nasul mătușii lor.
➡ Când sprânceana dreaptă are un gol exact ca a mamei lor.
➡ Când la câteva luni gesticulează și se miră în același fel ca bunicul lor.
Și mă minunez în fiecare zi, uitându-mă la băieții mei la care observ trăsături fizice (dar nu evidente) și de caracter (dar nu dobândite ci moștenite și doar de noi știute)
Vi s-a întâmplat și vouă să vă minunați de această uimitoare genetică?
Căci în definitiv, ființele umane nu sunt altceva decât niște autostrăzi pentru gene. De la o generație la alta, genele ne poartă prin viață, până la mormânt, ca niște vehicule. Ele nu se gândesc la ce e bine sau rău. Nu le pasă dacă noi suntem mulțumiți sau nu. Pentru gene, nu suntem altceva unelte necesare pentru atingerea unui scop. Singurul lucru care pare să le preocupe este ce anume poate avea o eficiență maximă pentru ele (Huraki Murakami, IQ84)
Sursă foto: Photo by Bonnie Kittle on Unsplash
Anca Arau
Leave a Comment