Mai stăm ori plecăm?

Povesteam mai demult cum nouă ne era bine în România. Doar ce ne căsătorisem, în august 2010. Tot atunci, cumpărasem un apartament măricel, potrivit pentru o familie cu 2 copii, într-o zonă cu parcuri, școli și grădinițe.

Și imediat după asta am plecat ”afară”. A pornit de la ”du-te la inteviu să vezi ce vor oamenii ăia”, dar doar așa de ”fun”, că noi oricum nu vrem să plecăm.

Dar măcar pentru experiența interviului...

Pe scurt, întâi s-a mutat P. în Olanda, apoi după câteva luni și eu, după 1 an de locuit acolo s-a născut Radu.

Acolo ne-a fost bine. Dar și în România ne era bine.

Niciodată, nici înainte nici în timpul șederii acolo, nu am luat în calcul să ne mutăm definitiv. În fond noi ne mutasem pentru o experiență și atât. Și avusesem parte de o parte de o experiență minunată. După 3 ani, ne-am întors acasă.

Și ne spuneau prietenii:

”Ei, așa spuneți voi acum, dar după ce stați acolo și vedeți ce înseamnă țară civilizată, nu mai vreți voi să veniți înapoi!

Am văzut ce înseamnă. Ne-a fost bine. Ne-am întors în România. Ne-a fost bine după ce ne-am întors. Ne este bine și acum.

Cu gândul acesta am plecat, cu gândul acesta ne-am întors. Nu am luat nicioadată în calcul să rămânem toată viață în altă țară.

Ne-am întors în 2013, am mai făcut un copil. Acum, copiii au 3 ani și respectiv, aproape 7. Grupa mică la grădiniță, respectiv clasa pregătitoare.

Este bine și la școală și la grădiniță. Din toate punctele de vedere, pornind de la starea de bine a copiilor.

Probleme de sănătate, din fericire nu au avut și nu am avut. Toți pediatrii cu care am intrat în contact au fost exact cum trebuie, camera de gardă IOMC, care e fix lângă noi ne-a lăsat iar un gust bun de câte ori am ajuns cu copiii acolo.

În București nu folosim mașina decât ocazional în timpul săptămânii și în niciun caz la orele de vârf. Deci nici de trafic nu pot să mă plâng prea mult.

Cel mai des, din București călătorim spre Medgidia. Mergem exclusiv pe autostradă. Deci nu pot să zic că mă lovește nici infrastructura dezastruoasă. Se merge bine, se percurg în mai puțin de 2 h, cei aproape 200 de km.

Am călătorit în ultimii ani, din România, mult mai mult decât am fi făcut-o dacă am fi rămas în Olanda.

Am ieșit mai mult, am petrecut mai mult timp cu oameni dragi decât am fi făcut-o acolo.

Și pentru că am locuit și-n altă parte, știu că nicăieri nu este numai lapte și miere. Te lovești și de birocrație și de frustări și de neajunsuri și de mentalități învechite și de diferențe culturale.

Și totuși, din bula mea unde-mi este bine, poate mai bine decât în afară, mi-am schimbat părerea încet, încet.

🌎 Acum vreo 10 ani când îmi auzeam prietenii că iau în calcul să plece în afară, îi convingeam că e mai bine în România. Că nivelul de trai pentru ei, va fi mai ridicat.

🌎Acum vreo 5 ani, când vorbeam de plecat din România, le ziceam să gândească bine și le povesteam experiența noastră: ce ne-a plăcut, ce nu ne-a plăcut, ce ne-a lipsit, de ce am revenit.

🌎Acum 1 an, când se deschidea subiectul plecat în afară nu mai argumentam de ce e bine să rămânem acasă dar nici nu încurajam plecarea spre alte zări mai civilizate.

🌎Iar de vreo lună așa, m-am surprins spunându-le prietenilor care iau în calcul să plece ” foarte bine faceți”

Și de-abia acum, mi se pare o realitate tristă. Că eu, susținătoare înfocată a României, eu care văd tot timpul jumătatea plină a paharului, eu, cea căreia i-a fost mai bine aici decât în afară, am ajuns să nu mai cred nici eu în viitorul acestei țări.

Vorbeam cu P. zilele trecute și asta constatam. Ne este bine aici. Dar, în ziua în care ne vom lovi de un sistem de sănătate ori de educație, ca cel povestit în ziare, sentimentul de frustare și vinovăție va fi de 10 ori mai mare, decât în cazul în care nu am fi fost plecați. Pentru că noi am avut de ales și am ales deliberat să ne întoarcem acasă.

Și atunci te întrebi:

Oare nu ne-am privat copiii de un viitor mai bun?

Și, și mai trist mi se pare că oamenii buni, respectuoși, cu bun simț, politicoși, deștepți își pun această întrebare și trăiesc cu aceste gânduri. Și mulți dintre ei ajung să plece.

Noi, de exemplu, la nivel declarativ cel puțin, nu avem în plan să plecăm din România dar la fiecare mică investiție pe care o facem în apartament, mă gândesc, totuși:

”Oare merită?/ Om mai rămâne mult pe aici?”

Pentru că viața-n România e bombă cu cess, așa mi se pare. Ticăie, ticăie, până nu mai suporți nici ignoranța, nici clasa politica, nici corupția, nici infrastructura, nici tristețea din jur. Și pleci. Și-ți spui că nu-i corect să renunți tu dar ai obosit să mai aștepți viitorul ăla pe care-l meriți tu și mai ales, pe care îl merită copiii tăi.

Mai stăm ori plecăm?

Sursă foto: Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 193 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

2 Comments

  • Madi November 16, 2018 12.51 pm

    Te inteleg perfect. Eu inca n-am plecat din tara, dar mi-ar fi usor. Si imi pun intrebarea asta in fiecare zi. Desi imi e bine aici. Sigur imi e mai bine decat mi-ar fi in alta parte, in conditii de sanatate. Ce ma roade…e cum imi va fi la greu. O bomba cu ceas, foarte bine ai zis tu.

    Reply 
    • Anca Arau November 16, 2018 02.32 pm

      Exact așa. De asta ne este și greu să luăm decizia de a pleca, pentru că nu lipsurile ne-ar alunga de aici ci doar perspectiva viitorului copiilor 🙁

      Reply 

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives