O mama care citește, un copil care vrea să se joace singur și un copil care vrea să se joace împreună

Știți că scriam de ziua când cu doi copii începe să să fie mai ușor decât cu unul? Pentru că se joacă împreună, că se caută unul pe altul, nu mai trag de tine ci trag unul de altul etc.

Dar indiferent că azi e ziua aia sau nu, cu siguranță atunci când sunt doi, mai mult decât orice este gălăgie. Țipete, zgomote, sărit, vorbit tare iar țipat de bucurie ori furie, aruncat și de la capăt. Toate X 2.

Ei și dacă azi este o zi în care un copil vrea să se joace singur și un altul ține morțiș să se joace împreună cu copilul care vrea să se joace singur, vă închipuiți nivelul de decibeli din casă. De fapt dacă locuiți în București sau împrejurimi cu siguranță îi și auziți. Ceea ce voi credeați că sunt păsările călătoare care nu mai pleacă de la noi sunt de fapt doi băieți gălăgioși tare. Unul care vrea să se joace singur și altul care vrea să se joace împreună.

Mama, respectiv subsemnata stă pe canapea și le citește copiilor o scurtă povestioară, despre o girafă care vrea să meargă în spațiu.

În timp ce ascultă cum ”girafei i-a venit această idee năstrușnică” Radu constuiește din piesele de lego duplo un turn foarte înalt. Aproape la fel de înalt ca el. Mai avea în mână 2 piese albastre și una roșie. Le mai adăuga pe astea și gata, îl făcea mai înalt decât el. Dar exact când să îmbine aceste ultime 3 piese se furișează Tudor prin spatele lui Radu și dă un bobârnac construcției. Cade cu zgomot tare sub privirea mută de uimirea a lui Radu. L-a redus la tăcere și nu altceva. Pentru o nanosecundă.

-Wohahham, aaaaaaa, ooooooooooooooo, hmmmmmmmm o să plătești pentru asta. Du-l în camera luuuuuuui ACCCCUUUUUMMM. Apoi, cu o schemă învățată la aikido îl pune la pământ. A vrut să-l țină să nu cadă, pentru că nu-l lovește niciodată intenționat dar i-a alunecat din mână. 

-Aduuuu, tă nu mai fati ata nitioadată!

-Păi dacă tu mă lași, ce eu sunt prost? Hai să nu-l lăsăm pe Radu și el să stea așa să nu zică nimic. Nu să poate așa.

-Lasă-mă și tu vreau să mă joc singur. Fac un turn. Joacă-te cu piesele astea tu.

-Io vau aia abate.

-Alea albastre îmi trebuie mie. Dar uite ce multe piese frumoase ai tu. Sunt mult mai frumoase și mai mari. Poți să le iei și pe alea de lemn. Vrei așa?

-Da, vau ata!

Se hotărăște Radu să facă o clădire. Dar tot singur. Poziția aleasă spate în spate cu Tudor.

Mai departe eu citeam de cum girafa vroia în spațiu, s-a informat ea și nu poate să meargă așa singură în spațiu ci are nevoie de o rachetă și un astronaut. Așa se numesc oamenii care merg în spațiu. Astronauți.

-Ba nu! Se numec caca, intervine Tudor.

Până să termin pagina, Radu ne anunță că și-a terminat construcția. Nu a mai făcut o clădire ci o statuie cu  un postament înalt. Pe post de statuie stă câinele alb din setul de lego.

Ridic ochii să mă uit și încep concomitent să laud construcția. Dar ia construcția de unde nu-i. Tudor a decis că lui îi trebuie până la urmă, piesele albastre. Care erau la baza construcției.

-Wohahham, aaaaaaa, ooooooooooooooo, hmmmmmmmm o să plătești pentru asta. Du-l în camera luuuuuuui ACCCCUUUUUMMM.

-Tudor nu se poate să-i strici lui Radu construcțiile. El muncește pentru ele. Hai mai bine să construim noi un tren tot din lego. Vrei?

-Păi și cine mai citește?

-Nu vaaaaau ata. Eu vau tă mă doc cu Adu.

-Eu vreau să mă joc singur. Ce, nu am voie să mă joc și eu singur?

Continuu lectura. Girafa ajunge în spațiu. E uimită de ce vede acolo. Se întoarce în savană și le povestește animalelor ce minunății a văzut acolo. Le invită și pe ele cu ea în spațiu.

Radu a lăsat piesele piesele lego și a trecut la piesele magnetice.

-Ia Tudor joacă-te cu ce vrei tu. Eu construiesc cu piesele magnetice.

-Păi ti eu vau ata! Nu nu vau ego. Vau pietele manetice.

-Aooooolleeeeeu. El tot ce vede la mine vrea și el.

Și într-o dimineață animalele doritoare de aventură își dau întâlnire cu girafa care a fost în spațiu pentru a repeta împreună experiența. Le era teamă dar erau și curioase ce vor vedea acolo

-Lasăăăăăăă-măăăăăăă! De câte ori să-ți mai spun!

-Vau ti io!!!!!!

Mamă de pe canapea, consecventă în continuare. Și pleacă animalele încolonate spre spațiu. Dar evident că nu pot merge în spațiu, că nu-i așa de ușor să ajungi acolo. Îți trebuie pregătire și..

-Păi unde s-au dus?

-Stați așa că vedem acum!

Și după un timp animalele ajung în fața unei clădiri.

-Ce credeți că scria pe clădirea în fața căreia stăteau.

-Caca scria, se dă cu părerea Tudor.

-Bibliotecă.

-Aaaa, că ea citea despre spațiu și așa a aflat multe lucruri, spune Radu, în timp ce în țipetele lui Tudor îi smulgea cu hotărâre 3 bile magnetice. Tudor ripostează cu un picior în burtă. Girafa și animalele ei află lucuri interesante despre spațiu la bibliotecă.

Și acestea fiind spuse, am mai terminat de citit o poveste. Și am constatat iar ce relaxant e să le citești copiilor. Ca o joacă de copil și nu altceva:D

Sursa foto: Unsplah.

Eu sunt Anca, mamă de-un băiat serios și altul haios. Amândoi frumoși, dar mai ales gălăgioși. Dacă dorești să fii la curent cu isprăvile noastre, poți da un like paginii de facebook a blogului sau te poți abona la newsletter, pentru a primi pe e-mail noile articole.

About the Author

Anca Arau
Author with 183 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives