Vârsta la care sunt destul de mari dar suficient de mici

3 și 7 ani

Prima vârstă, la care amândoi copiii mei, sunt destul de mari încât să slăbească strânsoarea și să ne dea drumul dar suficient de mici, încât să prefere, mereu, compania noastră.

Desigur că Radu este ”mare” de câțiva ani, bineînțeles.

Dar la 4 ani când el ne degrevase de multe atribuții și avansasem la grad de părinți de preșcolar, Tudor avea de-abia 2 luni.

La 5 ani ai lui Radu, Tudor de-abia învăța să meargă.

La 6 ani ai lui Radu, Tudor încă nu vorbea.

Și acum la cei 3 ani ai lui Tudor și 7 ai lui Radu, asta constat de cele mai multe ori.

Ce ușor este să ai copii mari când ai nevoie să fie mari și mici când îți trebuie copii mici 🙂

Sâmbătă dimineața:

Radu s-a trezit înainte de 7. Am auzit ușa de la el din cameră. Apoi pași pe hol. Îmi era frig să mă dau jos din pat dar mai ales, somn și lene. Îmi continuu somnul.

Ce bine că am copil mare!

Deodată, îl aud stigând tare că nu găsește o piesă de la nu știu ce bormașină care fost la Tudor și sigur i-a pierdut-o, că unde este acum?

-Păi îți trebuie?

-Mnnuu, dar ziceam așa!

-Da’ te-ai trezit acum, nu? Stai aici, lângă mine? Mă gâdili pe spate?

Era ora 8. Deci o oră mai mult decât rezonabilă de a te da jos din pat.

S-a trezit și Tudor la 8,30. Pentru că sunt amândoi mari, acum îi las fără probleme, singuri, prin toată casă, pe jos și pe pat, pe mese și pe scaune și mă duc să-mi fac cafeaua.

Pentru că sunt destul de mari încât să stea singuri.

Și apoi, deodată , devin suficient de mici cât să nu stea, fără noi.

Și până terminăm de făcut cafeaua, ne strigă de 10 ori, să venim să ne jucăm cu ei. Pentru că sunt destul de mari ca să te poată juca singuri dar suficient de mici, încât să prefere să se joace împreună cu noi.

Sâmbătă după-amiază:

Deodată, se fac mari. Pentru cu ne hotărâm să plecăm la mall. Eu, cu ei amândoi.

Se duc la baie, se spală, se îmbrăcă, se încalță.Urcă singuri în mașină. Tudor mai are nevoie de un pic de ajutor pentru prinderea centurilor. În mașină, indiferent de drum, stau și apoi nu stau, pentru că sunt destul de mari amândoi încât să fie liniștiți dar suficient de mici încât să se plictisească.

Și acolo, la mall, în spațiu de luat masa mi s-au părut cu adevărat, mari, amândoi. Foarte cooperanți, înțelegători și răbdatori.

I-am lăsat pe ei doi la masă și m-am așezat la coadă, cu tava în mână. Și am staaaat muuuult la rând. Mă uitam la ei, că erau singuri la masă, masa era în raza mea vizuală dar destul de departe. Lui Tudor, așezat pe scaun i se vedeau doar ochi. Și cum stăteam cu tava-n mână și așteptam porumbul lui Tudor și cașcavalul pane a lui Radu, mă gândeam:

-Uite ce înseamnă să ai copii mari. Acum câteva luni, ar fi fost imposibil să îl las pe Tudor la masă și eu să mă așez la rând.

La 3 și 7 ani

Dorm bine noaptea, mănâncă singuri, zic ce vor, ce îi doare și când îi doare, ce vor să facă, unde vor să meargă.

Merg la scoala și la gradinită. Au prieteni și preferințe clare. Pentru că, sunt destul de mari.

La 3 și 7 ani:

➡ Au nevoie de noi ca să adoarmă.

➡ Au nevoie de noi să le alinăm suferințele.

➡ Ne vor, aproape, tot timpul.  

➡ Suntem partenerii lor preferați de joacă.

➡ Pentru că, sunt suficient de mici.

3 și 7 ani- vârsta la care sunt destul de mari, încât să ne dea drumul dar suficient de mici, încât să ne țină lângă ei.

Voi cum stați cu vârsta, dependența, independența, greul și frumosul?

___

Sursa foto:  Unsplash