O poveste despre o sarcină și o naștere într-o altă țară, unde lucrurile se fac (un pic sau mai mult) diferit.
PREGĂTIREA DE SARCINĂ
Buuun! Gata, ne-am hotărât! Vrem un copil! Da’ stai așa, să întreb dacă trebuie să ne investigăm, că, nah, suntem oameni responsabili!
Aaaa, câti ani aveți? 27? Nu e cazul! Succes, ne auzim când apar cele două liniuțe!
CE E DE FĂCUT?
Tot la medicul de familie mă prezint: sunt însarcinată!
Bun! Trebuie să vă ia în evidență o moașă. Aveți aici adresa, vă faceți programare, prima consultație se face la 10 săptămâni de sarcină. Vă calculați când e și sunați pentru consult, atunci se confirmă și sarcina!
A, păi stați așa dar eu mă gândeam să mă duc la un ginecolog, măcar așa mă vadă o dată!
-În niciun caz! Bucurați-vă să nu ajungeți să vă vadă vreun ginecolog, că aia înseamnă că aveți o sarcină cu probleme!
La cele 5 săptămâni ale mele, zic să sun la moașă:
-Știți, am înțeles că prima programare trebuie facută la dvs, cam la 10 saptămâni de sarcină. Dar mă gândeam, nu pot să vin la 6? Poate o ecografie transvaginală, așa să vedem că s-a lipit embrionul. A nu, noi nu facem ecografii, vă povestesc când ne vedem schema dar stați liniștită, dacă s-a lipit o să fie și la 10 săptămâni tot lipit!
Mda, bine, ne vedem pe 8 iunie atunci!
MONITORIZAREA SARCINII
În primele 6 luni, ne vedem o dată pe lună, apoi de la 6 la 8 luni la două săptămâni și în ultima lună, săptămânal.
-Faceți două ecografii, la 20 și 30 de săptămâni, aveți aici adresa centrului unde se fac. Analizele de sânge, le faceți acum, le repetăm doar dacă sunt suspiciuni. Un test de diabet gestațional mai facem, mai încolo, dar pe ală îl faceți aici, oricum. Și monitorizăm, la fiecare întâlnire tensiunea, greutatea corporală și ascultăm cu doppler bătăile inimii. De protocolul nașterii vorbim mai aproape.
Aaaa, stati așa, că eu vreau ecografie și la 12 săptămâni, știți cu anomaliile genetice, vreau sigur!
-Îmi pare rău nu vă încadrați pentru aceasta! Trebuie să aveți peste 35 ani sau cazuri în familie, văd că ați declarat că nu aveți așa ceva.
-Deci, o vreau! Plătesc!
-Dacă insistați, atunci bine, faceți ecografie și la 12. Dar să știți că nu vă încadrați, veți primi, prin poștă, de la asigurator o înștiințare de plată, cred că vreo 250 Euro. Dar vreau să înțelegeți că vârsta joacă un rol foarte important în calculul probabilității unei anomalii genetice, este un calcul matematic, bazat pe o statistică, vârsta are cea mai mare pondere, de aia noi nu îl facem decât după 35 ani.
Ajunsă la centru de ecografii, observ afișul din sala de așteptare, scria în engleză, asta ca să nu se facă străinul de mine că nu înțelege:
“Ecografiile se fac doar în scop medical, nu efectuăm decat ecografii 2d, vă rugăm nu insistați pentru ecografii 3d, nu dăm cd-uri sau poze”
Acum, că am stabilit-o și pe asta mi-am văzut liniștită de următoarele luni de sarcină.
SE APROPIE MOMENTUL
Așa, că ați ajuns în luna a 7, haideți să vă povestesc despre naștere. Aici aveți instrucțiunile. Dvs, știți ați fost monitorizată de echipa roz, din care fac parte 4 moașe, una dintre ele vă va asista la naștere, în funcție de disponibilitate.
-Eu vă recomand să nașteți acasă, ne sunati când aveti contracții regulate la 5 minute, nu mai devreme.
-Ceeeee? Acasăăăă? Eu nu vreau acasă, nasc la spital!
-Să știți că primiți de la asigurator cam tot ce aveți nevoie, inclusiv un ‘cover’ să-l puneți pe pat, să nu murdăriți.
-Nu, mulțumesc, eu vreau la spital. A, și vreau și epidurală.
-Păi în acest caz, nu vă mai ajutăm noi, nu mai este naștere naturală. Dacă optați pentru epidurală, ‘it’s a vaginal birth’ și este un act medical, vă ajută medicul de gardă. Eu va recomand să vă mai gândiți.
M-am gândit: vreau o de-aia, pe limba mea naturală cu epidurală.
Și am ajuns în săptămâna 40 și bebelușul nostru niciun semn.
0
De acum, moașa îmi pipăie abdomenul de 2 ori pe săptămână și își dă cu presupusul și culmea nici nu greșește: e micuț copilul, maxim o sa aibă 3 kg, dar deja nu mai are loc, probabil că sunteți mică si dvs, noi suntem învățați cu copii lungi și spre 4 kg, e poziționat destul de bine.
Să faceți o monitorizare fetală la spital să vedem în ce stare e. După 41 de săptămâni, puteți cere inducerea nașterii, după 42 de săptămâni, în cele mai multe cazuri e deja indicația noastră, dar altfel, poate sta și până la 43. Dar, stați așa să nu uit, vă rog să îmi semnați și mie această foaie, am văzut că veți colecta celule stem, dacă în viitor veți avea nevoie de ele, doamne ferește și nu vor fi utile, să nu ne trageți pe noi la răspundere cum că v-am convins. E doar decizia dvs.
Am înțeles, semnez și da, vreau o inducere de-aia.
NAȘTEREA
Ora 8, duminica seară:
41 săptămâni si 3 zile ne prezentăm la spital: eu, P., kitul de recoltare celule stem, 1 rând de hăinuțe și scaunul auto. Da, scaunul auto! Care era trecut pe lista de lucruri cu care să ne internăm:
‘Dar stați așa, că noi nu avem mașină/ Vine cineva să vă ia?/ Nu, cu taxiul/ Atunci aveți nevoie, nu găsim taxiuri echipate cu scoică, să știți că nu pot semna biletul de externare altfel, comanda la taxi o facem noi și vă și însoțim până urcați în el.
Ora 20.30:
vine medicul de gardă să facă cunoștință cu noi, aplică local gelul cu oxitocină (bănuiesc) îmi montează pe abdomen aparatul de monitorizare fetală, exprimându-și părerea: sper să se declanșeze travaliul și să fie dilatație optimă în următoarele 10-12 ore.
Ora 5 dimineața:
-Bună dimineața, eu sunt șefa secției de nu știu ce, am venit să vorbim cu dvs! Travaliul nu merge foarte bine, dilatația este foarte mică, bebe dă semne de stres fetal, este posibil să ajungeți la cezariană, vreau să vă asigur, că dacă vom ajunge aici, sunteți pe mâini bune, să stați liniștită.
-Este important acum, să facem și analizele de sânge ale bebelușului, să vedem exact starea lui reală, cât timp îl mai putem lăsa până intervenim.
După nedumerirea care mi se citea pe față, de genul ‘dar bebelușul e în mine, cum naiba îi luați sange?’ a completat: introducem un dispozitiv și îl zgâriem un pic pe cap să curgă câteva picături de sânge și îi interpretăm repede analizele.
Hmm, mi se pare cam complicat, haideți să facem direct cezariană.
-Cum să facem cezariană? Este o operație de gradul 2, sunt șanse mari într-adevăr să ajungeți acolo, dar eu nu pot justifica la acest moment o cezariană. Vreau sa fiți pregatită, în cazul în care ajungem aici, dar poate aveți noroc.
Așa noroc mai rar! P., te rog, fă rost de un accent mai bun și cuvinte mai alese, de-alea cu safety first, că poate nu înțelege din engleza mea că nu mă interesează pe unde iese bebelușul.
Analizele de sânge au ieșit bine, rupem membranele și aplicăm local a doua doză de gel. Să știți că nici nu poate fi vorba de epidurală, că nu am putea să monitorizăm corect fătul, ceea ce este esențial.
Ora 9:
Gata, ne pregătim de naștere! Tatăl, vă rog, puneți-i o compresă pe frunte, ridicați-i perna, poate vrea să bea apa, clătiți compresa și aplicați-o iar. Vreți să faceți poze? Te rog, P. nu răspunde, că răspund eu: Aaaa, nu, nu vrea, el rămâne la capul meu. Dar că n-am vrut eu să-mi facă P. poze, nu-i problemă, ca mi-a facut doctorul în toate pozițiile, el a fost foarte draguț și am apreciat dar am șters majoritatea pozelor. Acum nu știu de ce:))
ȘI A FĂCUT OCHI
Ora 9.20:
-Felicitări! Aveți un bebeluș de nota 10! Uitați ce frumos e! Va sta pe pieptul dvs cam 40 minute, mai lăsăm și cordonul un pic.
-Aha, frumos nu pot încă să mă pronunț dacă e, dar parcă ar merge șters un pic!
-Nu, nu, așa, cum s-a născut!
-E important contactul skin to skin. Dacă nășteați prin cezariană, atunci copillul era așezat pe bustul gol al tatălui. Așa, acum rog tatăl să taie cordonul ombilical, uitați foarfeca!
Tatăl a sărit ca ars: nu nu, nu vreau, mi-e teamă, colectăm și celule din cordon, să nu greșesc ceva!
Bine, dar n-aș vrea să se supere bebelușul pe mine că-l separ de mamă, dvs sunteți tatăl îi trece mai repede supărarea.
Ora 10:
Tatăl, haideți să spălăm bebelușul și să-l îmbrăcați.
Dar eu nu am pus niciodata mâna pe un copil, nu știu nici cum să pun pampersul ăsta.
Vă arătăm noi, suntem lângă dvs, dar noi nu punem mâna pe copilul dvs.
Ora 11:
Mama, vă simțiți bine, da? V-am adus micul dejun! După ce mancați, haideți să faceți un duș, sunteți în stare, da? Și apoi vă comandăm un taxi.
Ora 13:
Am ajuns acasă toti 3. Și acum, ce naiba facem?
-Tu știi ceva despre bebeluși? mă întreabă serios P.
-Nimic, am citit vreo 2 articole și cam 10 pagini din „Mama si copilul”, că oricum nu înțelegeam nimic. Măcar tu știi să îi pui un pampers. Tot e ceva!
-Mmmnnda, hai că o să fie bine! Vrei să îți fac ceva de mâncare?
Sursă foto: Shutterstock
Anca Arau
4 Comments