Necesarul nostru: Costuri și cheltuieli în așteptarea bebelușului

Sarcină și naștere: aprox. 7000 lei.

Amenajare cameră bebeluș: aprox. 2900 lei.

Necesarul bebelușului: aprox 1500lei.

Necesarul bebelușului la drum: aprox. 1400 lei.

Cost total:13000 lei

Eu sunt un pic mai dezorganizată de fel, un pic mai mult de fapt, dar foarte organizată în dezordinea mea:)

E haos la mine în minte, dar nu prea mi se întâmplă să uit lucruri esențiale, iar pentru cele neesențiale, mă folosesc și eu ca tot omu’ de excel, pentru centralizare, în general.

Biiineee, recunosc mă împinge P. de la spate, altfel nu m-aș mobiliza și n-aș centraliza nimic, dar el spune că așa avem o imagine de ansamblu.

Dacă ajută pe cineva imaginea noastră de ansambu, respectiv costuri și cheltuieli de la cele două liniuțe până la cele 3800g de Tudor (născut la sf. lui 2015), iată-le înșiruite:

 

Sarcină și naștere-costurile noastre

 

Analize trimestriale- gratuit (eu le-am făcut la Regina Maria, acolo aveam abonament, dar cu trimitere de la medicul de familie, se fac gratuit fie în spitalele de stat sau dacă alegeți clinicile private, neapărat să vă duceți în primele zile ale lunii, căci se epuizează repede plafonul).

Controale, ecografii- 600 lei. Eu le-am făcut la  Regina Maria sau Medlife (în baza abonamentului), Medicover- contracost.

Morfologii- 700 lei, cele 3 morfologii, efectuate la Regina Maria și Medlife, în funcție de abonament se aplică diverse reduceri, costul de listă este precizat, în clar, pe site.

Suplimente, vitamine- 30-50 lei (eu nu am luat decât acid folic, în primul trimestru)

Naștere (naturală), la Sanador- 3150 lei. Prețul de listă pentru naștere naturală, cu  doctorul ales de mine era 5150 lei, la care am avut aplicate două discount-uri:

-1000 de lei pentru că am semnat contractul la Baby Expo (pe care l-am așteptat special, știind că mai toate clinicile private vor fi prezente cu pachete promoționale)

-1000 lei, discount de care beneficiam dacă semnam contract pentru celule stem, cu unul dintre furnizorii agreați de Sanador (erau mulți agreați, noi am semnat cu CordBloodCenter)

Colectare celule stem din cordon- 2000 lei.

Screening metabolic nou născut (450 lei) + sreening auditiv (250 lei)- efectuate la Sanador.

Costul nostru total pentru sarcină și naștere: aprox. 7000 lei.

 

Amenajarea camerei bebelușului- costurile noastre

 

Pătuț bebe, de la BebeDesign, pătuțul transformabil, silențios cu legănare, saltea cocos inclusă- 1000 lei. Modelul exact este acesta,  noi l-am luat tot de la BabyExpo, de aici și reducerea de 150lei, față de prețul de listă.

Carusel pentru pătuț- 65 lei, de la Noriel

Șifonier, 2 uși, clasic, făcut la comanda- 400lei.

Canapea- 1200 lei. Noi am ales divanul Hemnes, de la IKEA, cu 4 funcții cum îl prezintă producătorul: canapea, pat de o persoană, pat dublu, soluție depozitare, are 3 sertare mari.  Acum văd că e mai scump. De o mie de ori dacă aș alege, tot la acest model aș rămâne, e foarte confortabil.

Diverse accesorii pentru cameră (stickere pentru pereți, diverse soluții de depozitare IKEA, lustră IKEA etc)- 400 lei.

Costul nostru total pentru amenajare cameră: aprox. 2900 lei.

 

Necesarul  bebelușului-Costurile noastre

 

Cearceafuri IKEA, 2, bucăți- 40lei

Saltea înfășat+Husă, IKEA-50lei.

Hăinuțe: 300lei (noi am luat, înainte de a se naște doar strictul necesar- 5 costumașe cu totul, , 5 costumașe body+bluzită, 2 căciulițe), majoritatea le-am luat de la Daninaline și tot de la BabyExpo, apoi am completat cu H&M, cu un costum de plus. Am și primit multe, mai aveam rămase și de la Radu pe ici pe colo, deci deși puține ne-au fost arhisuficiente.

Sac dormit- am primit unul de la C&A, masura 70, foarte util, mai aveam 2 rămase de la Radu, măsuri mai mari.

Păturică- 60lei, de pe Nichidută.

Suport cadă+cădiță anatomică, tot de pe Nichidută-100 lei, nu o recomand, nu am folosit-o niciodată, mult mai practice mi se par cele clasice, de la IKEA.

Prosopele, scutece pentru înfășat/schimbat, IKEA, 70 lei.

Set 2 biberoane, pompa sân manuală, 2 suzete, sterilizator pentru microunde- Tommee Tippee -250lei,  tot de pe Nichiduta.

Cosmetice bebeluș (cremă corp, șampon, gel duș, cremă iriație scutec)- 200lei, de la Bebetei.

Altele- pamperși 1 pachet, șervețete umede- 4 pachete, termometru rectal, termometru baie, batista bebelușului- 300lei, tot Bebetei.

Cosmetică și îngrijire imediată mamă- 100lei, de la DM.

Balansoar electronic bebeluș- l-am împrumutat de la o prietenă, altfel este în jur de 300lei.

 

Costul nostru total pentru necesarul bebelușului: aprox 1500lei.

 

Necesarul bebelușului la drum-costurile noastre

 

Reductor, pentru a putea folosi de la naștere căruciorul existent Quinny Zapp XTRA.- 200lei, de la BebeConcept.

Scoică/coș auto Maxi Cosi- 1000 lei, de la BebeConcept.

Sistem purtare- noi am primit cadou ComboBox-ul de la Boba, care conține wrap elastic, port-bebe-ul ergonimic (softstructurecarrier) și încă un portbebe, boba air 4G, util, mai ales pentru deplasări, ocupă foarte puțin loc , cam cât o sacosă de plastic și cam tot la fel de ușor:)

Protecție de iarnă portbebe (cover) MaM Deluxe, de pe HipHip200 lei. Tudor s-a născut în noiembrie, deci ne-a fost utilă, să-l acoperim fie în căruț, fie în portbebe.

 

Costul nostru total pentru necesarul bebelușului la drum: aprox. 1400 lei.

Însumând categoriile de mai sus, costul nostru total, în funcție de necesarul nostru, fiecare familie având particularitățile ei, evident a fost în jur de 12000 lei în decursul celor 9 luni de așteptare.

______

Sursa foto: Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 445 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Archives