O mamă, doi copii, o seară, două ritualuri de somn, aceeași oră, o constatare

Stau întinsă în pat și privesc tavanul. Tudor a adormit dar acum aștept eu să ajungă luna, încet în partea cealaltă a camerei.

L-am pus pe Tudor în pat la 9, i-am pornit lampa cu tot universul colorat, făcându-mi planuri ca în jumătate de oră să adoarmă, pentru că în seara aceasta Radu își vrea lampa înapoi.

-Hai nani, nani, puiu mamii..Să zic și Ridichea Uriasă?

-Nu,că mă foate foame”

Așadar, cu ochii-n stele a mâncat niște grătar de pui cu un castravete murat.

Au trecut alea 30 minute. Suntem singuri acasă. Ies din camera lui Tudor, promit că revin. Radu se spăla pe dinți. Îi povestesc că încă n-a adormit Tudor, apelez iar la înțelegerea lui și-i promit că mai cumpăr o lampă.

-De unde cumperi?

-Păi tot de pe Amazon!

-Păi, mami, mie mi-a adus-o Moșu!

-Uuuups!

Mă scuz că trebuie să ies de la el și să revin la Tudor. Și îi promit că mă reîntorc la el.

-Da, stinge lumina și pornește uscătorul!

De ce? Am mai povestit.. )

Unii copii adorm cu povești, altul mângâiat, al nostru..uscat.

Revin la Tudor, mă strecor lângă el. Nu dormea. Din camera lui Radu se aude mergând uscătorul. Privesc tavanul în toate culorile.

Și atunci așa, cu respirația lui într-o ureche și sunetul uscătorului în alta, am realizat:

Acesta este momentul de detensionare maximă, de #stressfreezone, când uiți de facturi restante, de rapoarte neterminate, de răutăți gratuite, de griji iminente, de stres și frustrări. Acesta este momentul de resetare, de relaxare, de liniște, de zen!

-Doamne, ce noroc că am copii!