Eeee, acum că ți s-a îndeplinit cea mai arzătoare dorință, primește repede felicitările și treci la bifat milestone-uri.
Că doar n-ai timp de pierdut. Știi și tu cât de prețios este timpul ăsta și cât de repede trece.
Păi în primul rând, aștepți să facă o lună ca să bifezi că-și poată ridica capul pentru câteva secunde. Ăsta e primul gând. Să treacă odată prima lună. Să-l vezi mai închegat.
După asta, printre griji și neliniști, aștepți să facă 3 luni ca să-și poată ridica capul la 45 de grade.
Acum că ai bifat cele 45 de grade, nu mai ai răbdare până la 4 luni ca să se poată roti pe burtă și pe spate.
Apoi griji și nervi și oboseală că știi că urmează erupția dentară. Și ai citit că e o perioadă foarte solicitantă pentru părinți.
Și mai departe, de-abia aștepți cele 6 luni ca să stea în fund și să mănânce diversificat. Să-l muți din landou în căruțul sport, din wrap în ssc.
După ce și aceste ”pietre de moară” sunt bifate, de-abia aștepți să facă 7 luni ca să meargă de-a bușilea și apoi 8 ca să imite sunete.
Dar și mai mult aștepți să facă 9 luni ca să-ți facă ”pa-pa” când pleci de acasă și apoi 10 luni că să meargă de mânuță.
Și bineînțeles, ești nerăbdătoare să facă 11 luni ca să-ți dea drumul la mână sau 12 luni ca să alergi după el.
Și cu acești primi pași să bifăm glorios primul an de existență.
Pentru că primul an, mai ales pentru prima dată înseamnă bifă, bifă, bifă, bifă. Vreo 184.822 de bife.
Înseamnă numărat de respirații.
Înseamnă cântărit și măsurat.
Înseamnă vizite lunare la doctor.
Înseamnă 6-8 vaccinuri.
Înseamnă oboseală.
Înseamnă nesomn.
Și adesea înseamnă mai multe griji decât bucurii.
Înseamnă multe comparații.
Și iar bifă. Fiecare bifă aduce alte milestone-uri de bifat. Și să te ferească Dumnezeu să nu atingă milestone-urile ca la carte, că s-a terminat distracția. Că-n era informației, albești de griji și stres.
Fiecare drum în parc după clasicul ”cât are bebe”, aduce cu el tăvălugul de întrebări
”Și își ține capul singur?”
”Se târăște? Gângurește?”
”Al meu la 3 luni se cățăra în copac și la 6 luni recita poezii”
”Cum, 11 luni și nu zice nici măcar ma-ma?”
”Eeee, poate așa e felul lui, nu toți copiii sunt la fel..al meu e vorbăreț ca ta-su, dar nu vă faceți griji..”
Și știi ca la carte ce trebuie să știe și să facă bebelușul tău la 1 lună, la 1 lună și 1 săptămână, la 45 de zile, la 3 luni și așa mai departe. Știi exact unde trebuie să fie copilul tău, din punct de vedere dezvoltare.
💡 Eeei și ce zici că mai greu sau mai ușor, cu suișuri și coborâșuri, dar mai ales cu griji, nerăbdare și o stare de alertă și așteptare trece primul an. Cu bife mai multe sau mai puține.
Și apoi te uiți în urmă.
Și ”să mori tu” dacă îți mai amintești exact la câte grade își ținea capul la 2 luni, la câte luni s-a târât, la câte a stat în fund sau la câte luni a gângurit.
Și acum, ce să constați?
Că nu-ți mai pare rău pentru nicio etapă întârziată, adică bifată mai târziu decât scrie în manual sau decât copilul din parc.
Ți-e totuna că a stat în fund la 8 luni, în loc de 6 sau că mers la 15 luni când alți copii în parc alergau la 12 luni.
Dar e posibil să-ți pară rău:
Că nu i-ai făcut mai multe poze;
Că nu i-ai citit mai multe povești;
Că nu l-ai strâns în brațe de mai multe ori;
Că nu ai ieșit mai des la plimbare cu el;
Că nu te-ai maimuțărit mai mult pentru el;
Că nu ai dansat cu el în brațe;
Că nu l-ai mângâiat mai des;
Că nu ai stat așa lângă el fără să aștepți ceva.
Că nu ai avut timp să-i completezi albumul cu amintiri;
💡 Nu o să-ți pară niciodată rău pentru ne-bifarea la termenul general al unui milestone, dar e posibil să îți pară că în primul lui an ai fost mai mult captivă în viitor. Și ți-ai dorit constant să se facă mai mare.
Anca Arau
2 Comments