Ce ușor se crește un copil….din poze

În poze, toți copiii sunt numai zâmbete largi și fețe senine.

Numai gângureli simpatice și mutrițe haioase.

Numai voioșie și bună dispoziție.

Numai bine. Numai liniște. Numai zen.


Și e normal să fie așa, că doar nu te apuci să îi faci poze, copilului, când are febră mare și nu a/ai mai dormit de câteva zile sau când colicii îl fac să plângă ore întregi.

Nici ție nu-ți faci poză, când ai cearcăne adânci și părul vâlvoi în cap.

După săptămâni întregi de copil iritat din cauza de erupție dentară, iată vine momentul. Primul dinte a străpuns gingia. Și asta vei păstra ca amintire.

Ia zâmbește-i lui mami, bebe, să vedem dințișorul.

Pac poză. Rămâne amintire.  Hai că a fost ușor!

Momentele acelea cu hashtag #relaxingtime, surprinse în poză, de le vedem peste tot, cu mama care bea cafeaua în timp ce copilul mic construiește liniștit un turn lego,  sunt doar un moment și atât.

Sper să nu le dezămăgesc pe viitoarele mame  dar, în realitate nu există scenariul acesta (mai mult de un moment).

Copiii mici nu stau locului (și e mai mult decât normal și firesc să fie așa) iar mamele de copii mici nu-și beau cafeaua aburindă, liniștite și așezate, picior peste picior, pe șezlong.

Ci stau în picioare mai toată ziua, într-o stare de semi-alertă.

Își reîncălzesc cafeaua cam de 334 de ori pe zi iar la finalul zilei, de multe ori ceașca este încă plină.

Copiii nu gânguresc galeș și nu te apucă suav de degetul mic atunci când au fundulețul iritat și tu le aplici cremă cu zinc, așa cum te învață reclamele.

De cele mai multe ori, plâng ca din gură de șarpe și dau frenetic din picioare.

Aleargă când vrei să le pui scutec, nu vin ei cu scutecul în mână la tine, cum se vede în poze ori reclame.

Copiii nu stau să le administrezi supozitoare și antitermic, zâmbind, așa cum știm noi de la tv ci plâng și sunt mofturoși.


Și prima dată când am auzit această constatare:

Ce ușor e să crești un copil când te uiți la poze

 

a fost la mama, cu vreo 6 ani în urmă. 

De fapt, constatarea ei a fost: 

Noi până acum nu am văzut decât partea frumoasă și ușoară în a crește un copil. Dar nu-i deloc ușor.

Hmmmm, eu nu mă gândisem niciodată așa. Pentru că, sincer, nici nu mi s-a părut, vreodată, așa greu.

Pentru că stăteam acasă, nu aveam altă treabă, eram amândoi implicați, mai făceam cu rândul la somn.


Radu s-a născut în altă țară, am revenit în România când avea 1an și jumătate.

Și pentru că eram singuri acolo, zilnic aproape, făceam câte o poză sau un filmuleț ca să le trimitem bunicilor.

Evident, trimiteam cele mai reușite secvențe, ca tot omul :))

→Și Radu părea cel mai vesel copil din lume, deși el era destul de serios.

→Părea linișit deși era foarte gălăgios.

→Părea că se joacă cu cuburile lui de lemn câteva ore legate  deși el se juca maxim 25 de secunde, și asta dacă stăteam lângă el.

→Părea că-i cel mai liniștit copil în căruț și că stă în el câteva ore deși, la plimbare eu mai mult îl duceam în brațe, cu o mână, și cu cealaltă împingeam căruțul.

→Părea că doarme atât de senin deși eu mă chinuim să-l legăn la prânz și 2 ore încontinuu ca să doarmă 40 de minute.

→Părea că-i cel mai calm copil, deși nu avea deloc stare și răbdare.

Și după multe poze și filmulețe, am revenit în țară și bunica i-a văzut (și) adevărata față :))

Și așa a constatat:

Ce solicitant este să crești un copil! Este foarte obositor! Noi până acum nu am văzut decât partea ușoară și frumoasă. Ce înșelătoare sunt pozele, acum îmi dau seamă.

Un punct de vedere pertinent dacă stai să te gândești. Că-i normal ca în poze să surprinzi cele mai vesele momente. Că de-aia-s poze, de-aia rămân amintire.


Și aceeași constatare am auzit-o și de la sora mea, săptămâna trecută.

Am luat-o la noi, pentru un sleepover, pe nepoțica mea (verișoara băieților, de-a seamă cu Tudor- 3.5 ani)

Ajungem acasă cu toți 3.

Toți 3 vor bicicleta fără roți să facă o tură pe hol. Se ceartă. Ridică vocile unii la alții.

Vor să mănânce. Se așează la masă. Dă tonul Tudor și iată-i pe toți 3 cum își înmoaie pâinea în paharul cu apă. Fac o mizerie de nedescris.

Varsă bolul cu alune, scapă paharul de apă pe covor.

Se joacă cu mingea de fotbal, țipă, aleargă.

Ne culcăm toți 4 (eu cei 3 copii) în patul lui Tudor.

Unul vrea o poveste, altul cântec, alta să fie liniște deplină.

Adorm.

Patul lui Tudor este alb, lenjeria este albă iar fiecare  dintre este învelit cu o păturică albă. Și au niște chipuri angelice (ca toți copiii, mai ales când dorm)

Mă întreabă sora mea cum a fost cu ei. Îi trimit această poză.

Și-mi răspunde:

Da, știu, din poze totul este atât de ușor!

 

About the Author

Anca Arau
Author with 281 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives