Prima dată- când timpul se oprește-n loc și nimeni și nimic nu este mai important

A fost odată, o prima dată. Așa este de când lumea și pământul.

Dar parcă nici un alt început și nicio altă prima dată, nu am trăit-o atât de intens și plini de emoții ca prima dată pentru copilul nostru.

Prima zi la un nou job, prima casă, primul salariu, prima oară cu avionul parcă nu ne-au adus nici pe departe așa amalgam de sentimente ca prima dată pentru copilul nostru.

 

A fost odată, și nu mai o dată o prima dată.

 

Când timpul se oprește-n loc și nimic nu este mai important decât ”prima ta” dată. 

O zi banală pentru alții, dar o zi plină de trăiri pentru tine.

O zi monotonă pentru prietenii tăi, dar o zi de referință pentru tine.

O zi ca oricare altă pentru colegii tăi, dar o zi plină de semnificații pentru tine.

 

Și n-ar trebui să lăsăm pe nimeni, niciodată, să ne umbrească bucuria, mândria și emoția acelei ”prima dată”.

 

Pentru că, așa cum îi spune și numele, nu există decât o singură dată în viață. 

→Da, lumea ar un milion de probleme mult mai importante și, poate, ți se pare exagerat să te bucuri zgomotos că al tău copil ți-a zâmbit pentru prima oară.

→Da, sunt copii care nu au văzut marea niciodată, și poate te simți prost, să îi faci atâtea poze copilul tău de 3 luni, în prima lui vacanță.

→Da, sunt copiii care suferă de boli nedrepte, și poate ți-e jenă să spui cât de îngrijorat ești pentru primii lui muci.

→Da, sunt copiii care nu ce mânca, și tu bați din palme, la prima lui linguriță de piure de avocado.


A fost odată și numai o dată, o prima dată, pe care ”avem voie” să o trăim cu toată inima, să o consemnăm și să o împărtășim, plini de mândrie cu cine și cum vrem noi.

 

Pentru că a fost odată și nu mai o dată, o prima dată, când timpul se oprește în loc, și nimeni și nimic nu este mai important, ca prima ta dată.

 

Să ne bucurăm, să consemnăm, să bifăm și să nu uităm nicicând, prima dată. Pentru că, puține lucruri în viață, vor mai egala acele trăiri 🙂

 

√Prima zi acasă

√Primul gângurit

√Primul cadou

√Primii musafiri

√Primul zâmbet

√Prima rostogolire

√Primele jocuri

√Prima masă solidă

√Primii pași

√Primul Crăciun

√Prima zăpadă

√Prima zi de naștere

√Prima oară la plajă

√Primul dinte

√Primii pantofi, primele mănuși

√Primele cuvinte

√Prima vacanță

√Primul tuns

√Primul desen

√Prima bonă

√Prima zi de grădiniță

√Primii prieteni

√Prima oară cu trenul ori cu avionul

√Prima febră

Și așa mai departe


Sursă foto: Photo by Rose Elena on Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 444 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Archives